| = repere aprinse veșnic | T. Constantin Georgescu [18.Jan.09 15:24] |
| Aici, „eternul rămas” (șocantă dibuire) subliniază efemerul... eternului. Dacă această bătaie de aripă nu o considerăm, totuși, stranie, înseamnă că vă referiți la starea de ființă eternă artificială, a unora. Notabile ambele variante. Acum, o propunere : eliminați începutul, cuantificat inexact, „Când clipa din raza lucie a lunii / trezește” și atunci prima strofă va funcționa. Apropo, satelitul natural al Pământului este un astru, și orice astru are un nume propriu, care începe cu literă mare, în cazul nostru Luna. De obicei, în desconsiderare se începe, un nume propriu, cu literă mică. Deci Venus, nu venus, Marte, nu marte, Lună, nu lună, etc. Nu vă mai luați după unii scriitori, care fac această greșeală. Se mai evidențiază : „Asceza așteaptă-mplinire-n voință”, „cu lacrima-n zâmbet”, „când timpul măsoară doar treceri de val”. Dar, treptat, poezia părăsește poeticul, deși atinge unele repere, aprinse veșnic (credință, suflet, El). Titlul („Solstițiu”) este motivat de ultimul vers „tu urci prin iubire, iubindu-l pe El...". Iar o dibuire. Lăudabil. | |