Comentariile membrilor:

=  Trairi si imagini...	Anghelina Andreea [29.Jan.05 08:23]
Virgil, plec ravasita tare in urma lecturii textului tau...trairi si imagini aproape identice m-au framantat si pe mine de foarte curand...nu pot spune mai mult, dar sigur niciodata n-as fi putut-o spune la fel de frumos ca tine... cu drag, Andreea-Carmen
+ Fanfara	Albu Vladimir [29.Jan.05 10:40]
Un text iesit putin din "tiparul"... poate nu chiar tipar ci albia in care poetul si-a scris pana acum poeziile... candva Virgil facea niste consideratii privitoare la mine si la greutatea de a scris intr-un anume mod, doar ca un joc, fara pretentii de perfectiune... incerc acum aceeasi senzatie cu a ta creatie... e ca si cum ai fi plecat pe un drum apoi ti-a venit chef sa te joci... intre zambete uneori ca si soarele care intra in nori te bantuiau niste tristeti despre care ai stiut intotdeauna ca vor trece... incerci sa te regasesti in punctul culminant al unei dureri atent cultivate (oare esti si tu un masochist al simturilor ca mine?:)) si sa scrii un cat vietii gandindu-te la moarte... Uite ce nu mi-a placut... partea de final desi salvata de iscusinta ta, probabil dintr-o nevoie de a concretiza, decade ca intensitate odata cu ideea jocului de sah... cine stie poate aici e vorba de un "teatru" cu figurine personale. Apoi "suavă fanfară mortuară"... cu toate trompetele acelea dragul meu Virgil si sa mai fii si suav? In rest un poem mai aparte... simt ca sarbatorim ceva azi ca prea te-ai gatit in haine de sarbatoare.
+ imposibila oprire	Alina Manole [29.Jan.05 15:45]
Prin poezie, poetul își încifrează sufletul și își descifrează subconștientul, adâncul ascuns, amintirile curg, se reflectă și, în același timp, sunt transvazate prin această placentă subțire / a imposibilei opriri, prin care poetul întinde degetele spre acel eu cel de dincolo, cel care va îmblânzi în genomul său acea "ființă greu de mulțumit", despre care scria cândva Jeni Acterian în Jurnalul său, și pentru care "ar putea fi atât de grea de fericire viața, încât nu înțelegi ce rost are toata oroarea și toată urâciunea din jur". Virgil Titarenco este un fin bijutier, un îndemânatic sculptor în piatra prețioasă a cuvintelor. El știe cum să așeze în lumină versul, știe să îți creioneze drumul până la palatul de cleștar al poemelor sale, dar te lasă singur să șerpuiești spre inima cristalului de stâncă, căutînd o atlantidă de porțelan / rătăcită între oglinzile circulare ale cotidianului, până acolo unde cercul devine spirală, într-un multidimensional în care cuvintele se întind pe axe aspațial-atemporale. Astfel, poemul devine Axis Mundi crescut din Insula Albă a imaginației. Ce se poate spune despre poezia lui Virgil Titarenco, la 1 an de poezie.ro? O poezie care a învățat să stea în picioare și să meargă singură și sigură, o poezie matură, care merită să fie strânsă și publicată într-un volum. Eu îi doresc să își realizeze visurile poetice și în primul rând acestea să se contureze prin apariția volumului de poeme de debut. La mulți ani pe poezie.ro și la multe poeme reușite!
=  "mat"	ioana cheregi [29.Jan.05 16:09]
Sunt aici, încercând să nu spun nimic despre text, încercând să ascult muzica acestui poem care valsează cu o eleganță subtilă pe spirala unor dureri absolute, durerile facerii de sine a poetului, care își aruncă în joc cu un gest aristocratic propriul echilibru; finalul este adevărata profeție, este "simplu și iremediabil"...
=  ce-i în gușă și-n căpușă....:))	Adriana Popp [29.Jan.05 23:18]
Din punctul meu de vedere, poemul ăsta se putea reduce la atât "extaz nedumerire devenită spirală pretext pentru încă un vals în brațele tandre ale nestatorniciei cerc închizînd rana suprem subtil surprinzător echilibru contra infern în acest joc elegant în care nebunul de alb va da cu siguranță șah la regele de negru regina va înțelege discret durerea pionului uitat nefericită slugă a unui steag străin calul se va întoarce către el însuși cabrat iar de pe el cu o singură mișcare discretă voi renunța din nou aristocratic aproape ciudat în rest ca și cum ar mai avea vreo importanță va fi simplu iremediabil mat" Restul e balast...
=  cautam o poezie-poezie pe site...	Silvia CALOIANU [29.Jan.05 23:41]
...si, am ajuns...si aici, ghidata de stele, aici, unde Virgil, "ca si cum" "isi afunda mainile" "în aluatul frustrărilor dospit / mirosind aspru aproape acid"... sunt de acord cu ce spune, mai sus, Adriana. Alma, pentru ca zici despre poezia lui Virgil, ca "a învățat să stea în picioare" - la un an de poezie.ro -, iti amintesc: Virgil a intrat pe site gata format, cu poezii bune, caror insa tu le contestai valoarea... ...Dar, uite ca mie, azi, nu mi-a ajuns curaj - pana nu a intervenit Adriana - sa spun, referindu-ma la acest text, ca "regele e gol" si ca...ii faceti un deserviciu, spunandu-i ce frumos mai e vestimentat!
=  Silva și balastul, Sirena și musca	Alina Manole [30.Jan.05 01:09]
Dragă Silva, și eu care văzusem poem doar până la "pentru încă un vals / în brațele tandre ale nestatorniciei" și, în rest, "profeție", nu poezie, pentru că mai e ceva de lucrat la formă, la rima oarecum involuntară și destul de facilă etc. Rămân la părerea mea, pentru că nu m-ai convins de ce în ultimul fragment - care mi se pare destul de diluat - stă poezia. Sirena, te contrazic, nu se compară valoarea poeziilor postate de Virgil în ianuarie-februarie 2004 cu cele scrise la câteva luni de poezie.ro. Te rog să revezi textele de acum un an și să evaluezi comparativ, înainte de a face afirmații invidioase și răutăcioase. Îmi mențin părerile, și pe cea de acum, și pe cea de atunci, pe care le pot argumenta oricând.
=  Despre poezia lui Virgil (si...raspuns Almei)	Silvia CALOIANU [30.Jan.05 09:18]
Alma, nu este in firea mea sa port pietre in san: eu spun ce am de spus, fara a sconta efecte, fara a premedita... Poate, uneori, m-am aprins si mi-a fost lene sa argumentez, ceea ce spun, sau nu am avut timp ca sa argumentez. Poate nu am fost/nu am parut suficient de tacticoasa...A fost si o exceptie, se stie: tot pentru ca m-am aprins... Dar, e prea mult sa spui ca as face uz de "afirmații invidioase și răutăcioase" !!! Dar: eu nu am folosit, pe site, niciodata, cuvinte de drag, cu pupici si imbratisari (a se tine cont!). Si, imi voi sustine aici parerea mea, drept raspuns acuzatiilor tale: 1. Consider ca, la venirea sa pe site, Virgil avea deja un stil, pe care si l-a mentinut, pana in prezent. (Invoc aici inteligenta sa, harul sau poetic si ca..."Stilul este omul".) 2. Majoritatea poeziilor sale au o atmosfera inconfundabila, de la priemele sale poezii pe site, expresia lor osciland intre un rafinament cu nuante lirice aici, primul exemplu si poezia de revolta, cu recuzita de rigoare, cum ar fi, chiar cel de al XIV-lea text, pe site, citez: "Eu, descoperitorul de principii, altădată, Am ajuns să merg aiurea; Iar ce mă obosește e tocmai Această redundantă revenire Din haos la normal,... Această Senzație de arc de ceas Dîndu-se mereu „peste cap” Cedînd violent tocmai atunci cînd cred Că am reușit, Dezamăgindu-mă...("antimeditatie II") 3. Virgil a venit pe site plin de idei, de preocupari poetice, nu i-au fost necesare sursele din anturaj. Citez din prima sa poezie (ultima strofa): "Nu aștepta să se sfîrșească rîndurile acestea, Nu au cum, pentru că nici nu au început…" O, flămînzi mai sîntem după finalitate… Și ce va aduce ea? Judecata, rasplata?" (antimeditatie I"). Alt exemplu - ca sa nu mergem prea departe - poate servi si poezia "grilajul", primul comentariu pe care i l-am facut eu lui Virgil, insotit de prima sa steluta de atentie pe site, fapt care te-a nedumerit/indignat atunci (te rog sa recunocsti si, nu a fost o exceptie privitoare la primele sale poezii, poate de aceea incerc sa te inteleg, dar si sa te contrazic, ca atunci, pe YM...). Ei, dar nu ar fi fost primul caz, in general, cand mi-ati reprosat asemenea gesturi cu noii-veniti... (In ultimul timp cam tac, nu? Sper sa va simtiti bine, acei cu situatia valorilor poetice la cherem, aici, pe site...)
=  Pacificul pentru împăcare	Virgil Titarenco [30.Jan.05 09:56]
Dragele mele, ca autor al acestui text ca și al celorlalte 299 din anul care a trecut, nu prea cred că ar trebui să spun nimic despre el. Dacă e prost sau balast e prost sau balast. Dacă e bun e bun. Dacă e așa și așa, e așa și așa. :) Uite ca să vă mai îmbunez spiritele vă ofer o fotografie a Pacificului pe care tocmai am făcut-o seara aceasta într-unul din cele mai frumoase locuri din lume (cel puțin pentru mine), San Clemente, California. virgil a.k.a. the prophet
=  Alma, Silvia și... inevitabil, Virgil :)	Adriana Popp [30.Jan.05 13:10]
Și cum "cei din urmă vor fi cei dintâi", încep cu autorul: Virgil, cine cu cine se ceartă aici?!:)) Ne-am exprimat, doar, fiecare opinia și "combatem"...fiecare cu argumente după priceperea și puterile sale... ...frumos mai apune soarele peste Pacific... Alina, textul este postat ca “poezie”. Permite-mi deci, să-l judec ca atare, chiar dacă poartă titlul “profeție”… Întâi de toate, ceea ce m-a vrăjit este exact “rima oarecum involuntară” de care pomenești tu. De ce am considerat că poemul începe să trăiască abia de la “extaz”? Tocmai pentru că n-am pierdut din vedere titlul. Pentru că actul profetic, diseminarea revelației (ca să folosesc un termen la modă)este în esența sa criptic, nu explică, nu detaliază. Altfel se rezumă la o “profeție à la Brucan”, recte la o scamatorie – care are de-a face mai mult cu escrocheria, cu ilicitul, decât cu revelația. Revelația înseamnă, în viziunea mea, ridicarea unui colț al cortinei ce acoperă misterul, ori, prima parte a textului mie mi-a apărut ca o planșă explicativă din manualul de anatomie, ca un grafic al evoluției cursului leu-dolar. În concluzie, acolo unde tu ai văzut mesaj condensat, eu am văzut expunerea didactică a tumorilor, iar ceea ce ție ți s-a părut a fi diluție, eu am perceput ca fiind revelație. Însă tocmai în asta rezidă șarmul poeziei, în faptul că din același izvor fiecare însetat soarbe exact ceea ce dorește: unul ambrozie, altul apă, altul bere… Silvia, vezi că până la urmă am avut dreptate să nu postez drept comentariu dezbaterea noastră pe marginea textului ăstuia?! Deși ar fi fost interesant de postat un dialog live între doi comentatori ai unui text, ar fi apărut, inevitabil, și reacțiile brutale de tip “sigur, bisericuță, atac în gașcă”, etc. Se pare că lumea încă nu e pregătită să vadă, pur și simplu, exprimarea opiniei, fără să o lege de un chip… Eh, rămâne pe mai târziu, când ne vom mai înțeleoți cu toții… În orice caz, ceea ce eu desprind drept efect pozitiv de aici, este un început de dezbatere critică, argumentată, pe marginea unui text, care, în măsura în care izbutim să nu ne pierdem în atacuri la persoană este un exercițiu util, din care toți avem de câștigat. A voastră scorpie cârcotașă, SILVA :))
=  Sirena, respectul, Silva, de bun augur	Alina Manole [30.Jan.05 16:16]
Sirena, inițial, tu ai comentat comentariul meu și nu textul acesta. Asta în primul rând. Apoi, rămân la părerea mea, că după câtva timp de poezie.ro, Virgil începe să scrie mai condensat și textele lui au o altă valoare, superioară. Nu contest părerea ta, ți-o respect, așa cum sper că și tu o respecți pe a mea, fără a da detalii din discuții private, nu înainte de a mă întreba și pe mine, ca interlocutor. Silva, mă bucur că există și un comentariu pentru ultima parte a acestui poem. :) Citindu-l, voi reuși să înțeleg mai bine versurile. Mulțumesc.
=  Parere...profetiei	STANICA ILIE VIOREL [30.Jan.05 17:14]
"implozie spre un singur punct nevralgic al durerii absolute extaz nedumerire devenită spirală pretext pentru încă un vals în brațele tandre ale nestatorniciei cerc închizînd rana suprem subtil surprinzător echilibru contra infern în acest joc elegant în care nebunul de alb va da cu siguranță șah la regele de negru regina va înțelege discret durerea pionului uitat nefericită slugă a unui steag străin calul se va întoarce către el însuși cabrat iar de pe el cu o singură mișcare discretă voi renunța din nou aristocratic aproape ciudat în rest ca și cum ar mai avea vreo importanță va fi simplu iremediabil mat" Imi place foarte mult aceasta parte a poeziei, fixeaza ideea care mie mi se pare sufocata de o pregatire mult prea filosofica in prima parte. Tego.
=  De dorit	Albu Vladimir [30.Jan.05 17:29]
Am incercat sa nu mai revin cu un alt comentariu pe acest text insa faptul ca am acordat o steluta ma indreptateste sa o fac, in special in contextul in care textul este judecat in alt registru. Exista o falsa exprimare a comentatorilor, tributara unor idei preconcepute despre cum ar trebui sa fie poezia, grefata in unele cazuri printr-o lipsa de tact evidenta (nu ma gandesc la malitiozitate deoarece toata lumea stie ca Silva este departe de a fi o "scorpie" iar Sirena este o poetesa pe deplin onorabila). Virgil a scris un text lung, in ton cu un moment personal si a incercat sa valorizeze sintetic o suma de clipe... atat... apreciez gestul autorului care a reusit sa sugereze ridicolul acestei dispute intr-un mod deosebit de gingas (deh! Virgil stie sa se poarte cu doamnele) lasand sa se inteleaga, pentru cine are urechi de auzit, ca nu cel mai "priceput" comentator este ceea ce isi doreste aici pe pagina sa. Daca ne punem mintea putem darama orice text care ne iese in cale si putem ridiculiza autorii dar acest gen de demers facut intentionat nu face decat sa ne descalifice. Cat despre afirmatia de genul "regele este gol" e foarte amuzant Sireno... in contextul in care cea care zice asta e departe de conditia unui copil iar regele ar arata desigur caraghios cu barba :) Ma iertati de cuvintele lasate aici si cu voia autorului ma retrag dorindu-va toate cele de folos sufletului si puterea de a deveni mai intelepti acum... nu mai tarziu ca cine stie...
=  Permanența	Monica Manolachi [30.Jan.05 18:34]
“mă va arde pînă la voluptate desfigurarea acestei permanențe cînd o voi străpunge sunetele ei vor deveni iubire spontanee fracturîndu-se în timpanul singurătății mele” (un plan pe care îl aștept să rodească) Cât contează dacă jocul de șah e rupt sau nu din realitate? Acum știm cum e jocul, bine că ne-ai spus, o să învățăm să jucăm și noi jocul permanenței. Mie “suava fanfară mortuară” îmi amintește de înmormântările fastuoase care am auzit că se fac în New Orleans, când, însoțind mortul pe ultimul drum, cântăreții de jazz își lasă de-o parte ritmurile vesele, proptindu-și saxofoanele, tromboanele și trompetele în recviemuri pe care le putem numi foarte bine “suave”. Așa înving ei puțin câte puțin moartea. Oare? Să ne vedem și peste un an pe circumferința unui alt cerc!
=  Andreea-Carmen, Azrail, ioana, Silva, Alina, Silvia, Viorel, Monica, mulțumesc	Virgil Titarenco [04.Feb.05 10:20]
Andreea-Carmen, faptul că te oprești și citești este un semn că probabil se merită să mai continui și după 300 Azraile, oarecum ai dreptate. în final e o parte care poate e din alt film pentru unii. Dar uneori lucrurile se așează ca niște vecini nepotriviți. Ca un fel de sarcasm postmodernist. În ce privește fanfara mi se pare că Monica are dreptate. Sau poate e această sensibilitate pe care am dezvoltat-o pentru fado. ioana, da, spirala, acolo e unul din secrete. Poate de aceea viitorul ni se pare atît de confortabil. Silva, nu știu dacă ți-am spus dar îmi faci o deosebită plăcere și onoare să te întîlnesc aici, prin galeria mea dezordonată și nepregătită pentru musafiri atît de aleși. Și nu, nu se ceartă nimeni aici. Aici azi e un mic party între prieteni. Atît. Mă bucur de un comentariu curajos și pertinent. Alina, ți-am spus vreodată că m-ai ajutat foarte mult prin bunul tău gust și prin încurajările tale? Dacă nu, poate am greșit. Pentru că uneori n-ai nevoie de nimeni cînd ești up dar înseamnă atît de mult un singur om cînd ești down. Silvia, eterna sirenă, cred că am mai spus undeva, îmi place să rămîn îmbrăcat. În ce privește cine este Virgil Titarenco, ei asta este un fel de surpriză chiar și pentru mine. Și e bine, pentru că eu mă plictisesc destul de repede. Despre cît eram s-au m-am "format" eu, cred că amîndouă aveți dreptate, fiecare în felul ei. Filosofic și estetic cred că m-am format în anii de pînă acum. Ca tehnică a poeziei cred că încă învăț. Deși prefer să fiu bard, cel puțin deocamdată. Silvia, niciodată nu voi uita mîna pe care mi-ai întins-o acum un an. Mai ales fiindcă Grilajul este un text cu rezonanțe speciale pentru mine. Mulțumesc. Viorel, desigur e o problemă de perspectivă. Eu de exemplu sînt mai fascinat de prima parte. Dar eu nu pot fi decît autorul acestui text, nu criticul lui. Monica, simt că ai "auzit" aceeași tînguire a a fanfarei ca mine, ca un șerpuitor requiem. În ce privește încă un an, încă un cerc, nu pot spune decît că nimeni, absolut nimeni nu cunoaște viitorul.