| = interesant | Alina Manole [13.Mar.05 17:45] |
| Remarc o schimbare în stilul tău și e de bine. Interesant poem, mi-a plăcut ideea. Mai jos e o variantă de formă: ye, I`m perfect furnicile amestecau sânge călcâiului meu la etajul 4 chiar george w bush tropotind zidise culcuș de la 6 parcă îmi zâmbea în bec dumnezeu pe șnurul perdelei urcau furnicile roșii ca limba câinilor din clopote de biserici vândute sfere acrite-n butoiul cu piatra filosofală deasupra săltând treceau iambii termitelor bordura proaspăt vopsită era prea departe pe ușa metalică scria auriu george w bush avea foi de trabuc în canaturi ovale arse pe o parte albite în alt cap din trecut nimeni nu intră/nu iese pe/din ușa de sus laptele albea lemnul dinspre cuibul de cuci acolo era scris doar dumnezeu cu o cretă sub apartament boxele richter la parter un lenin incepea revoluții sub scară adormea in ras-putin oh, I`m perfect din furnici se alege rumegușul pe tavan îmi umblă dumnezeu din podea îmi respiră chiar george w bush pentru rugul athanorului meu | |
| = perfectly imperfect | Dana Stanescu [13.Mar.05 19:05] |
| da, interesenat tabloul si tonul ales mi-au placut furnicile rosii care pe mine ma duc cu gandul la plictiseala si al lucruri marunte ( of course!!), mi-a placut usa in tavan pe care scrie Dumnezeu desi inca ma intreb ce e cu Bush pe acolo :) | |
| = barbie-swan | Dana Stefan [13.Mar.05 22:16] |
| hm..doua elemente la doi antipozi: contrafacutul si conditia de artist, in cazul de fata, poetul.. SA FIM NEBUNI? SA NU FIM? conditia umana asumata.. intrebarea este, cine e nebunul? artistul intemnitat la 6 sau omul care nu e capabil sa ia in piept viata asa cum este, si atunci inventeaza proprii strategii de aparare?..ca, sa fim intelesi: omul de rand nu urmareste defel sa rupa din el si sa imparta, cum face nebunul de poet (artist) sau nebunul-nebun (asta e o alta categorie, a treia, adica a celor care nu au har, dar isi asuma conditia de om simplu, luand realitatea bruta in piept!). in aceasta conditie, cu siguranta, har domnului ca avem forta sa fim nebuni! pentru ca tare simplu e sa bati la portile alternative ale labirintului, in loc sa faci pasi intr-un labirint spirala, unde nu ai decat o singura cale, fara alternative: drumul pe care ti-l asumi. ma intreba cineva, bine bine, dar cati dintre poetii nebuni fac asta constient, sau instinctiv, si pot fi ei o intruchipare a egoismului? eu cred nu e vorba de egoism, doamne, eu cred ca numai poetii prin nascare fac asa; isi asuma libertatea de a fi nebun. ca orice om cu har!. asa zisa nebunie e puterea cu care inventeaza jocul in joc, detasandu-se deasupra contrafacutului Barbie, invelit in constructii de iluzii spoite, spoieli si staniol.... acestia ultimii sunt bietii nebuni..cei ce indulcesc contururile cat doar sa le fie bine, pentru ca altfel nu au o alta alternativa ca sa razbeasca pe lume.. un subiect deschis, daniel. remarc o adancime tot mai grava a cuvintelor spre sensuri existentiale, cu fiecare text pe care ni-l oferi. multumesc. | |
| = Da' cainele Labusch.. | Anghelina Andreea [13.Mar.05 22:34] |
| Si mie mi se pare interesant poemul si parca nu prea in stilul tau, dar oricum, extrem de profund si vad ca toti spun sau dau de inteles ca e de bine. Pai, si eu, sa fiu in rand cu lumea, nu?! :))Acum, ma intreb si eu, ca si Dana Stanescu, Labush... ce cauta pe aici...o fi un caine cu... gura mare?! :)) | |
| = hot dog | Dana Stefan [13.Mar.05 22:55] |
| offf, carmen..nu-l zgandari acum..:) stiu bine ca intelegi ce cauta bush aici. doar ai dat si tu de acrostihul acela, si de la barbie pana la tara tuturor posibilitatilor nu e decat un deget.. problema e etajul ala patru! cum saltam peste el ca sa ajungem la sase, tu carmen?! offf.. mi-e drag de voi amandoi. haz de necaz au ba, mi-e drag de voi si asta conteaza. | |
| = Dano, yllii...:)) | Anghelina Andreea [13.Mar.05 23:25] |
| Si daca dadusi, ce?! :))) ca tot imi placu Labush, la bouche si Bush :))) iar de sarit de la 4 la 6 nu-i greu, aduc io o trambulina, daca liftul nu functioneaza :)) | |
| = Pentru Daniel Bratu | Ana Suter [14.Mar.05 01:20] |
| Nu pot decat sa zambesc la vorbele de mai sus si sa incerc sa-ti transmit si eu, umila-mi parere (de bine) pentru "I'm perfect". "Suntem perfecti pana la imperfectiune"... Insa uneori, uite asa iti vine, sa-ti ranesti orgoliul, sa te umilesti, sa stralucesti in nebunia ta... Sa stralucesti in nebunia ta inseamna, de fapt, sa-ti sarbatoresti triumful, sa ispitesti tot ceea ce ti-e mai drag si sa scoti tot ceea ce e mai bun din tine...deodata. Sa iubesti tot ceea ce dispretuiesti, iata adevarata proba. Scrierea ta imi provoaca aceleasi stari ca poemele lui G.Naum; sau mai mult, ca vestita sa "Zenobia". La fel: starea de neinteles si inteles profund...cu mici nuante de elemente mult mai moderne.Un colaj de elemente foarte bine legat. Ceea ce e cel mai important e sa-ti cunosti dreptul la valoare si faptul ca trairile pur artistice (chiar si cele existentiale)te fac sa ajungi, in cele din urma un animal de prada si provoaca, tot in cele din urma, dependenta. Ma retrag cum am venit. Ana. | |
| = Erata | Anghelina Andreea [14.Mar.05 08:40] |
| Era dadui, scuze, de vina-i numai Dana Stefan, ca vrea sa ajunga la etajul 6 fara mine!! :( | |
| = am sa ma mut intr-un zgarie nori:) | Cristea Loredana [14.Mar.05 13:21] |
| yeah!, u`r perfect..daca ai reusit sa-l faci pe Dumnezeu sa-ti zambeasca la etajul sase...sunt trista, eu stau la trei :)...placut poezia:) Lory | |
| = Multumiri imperfecte, tarzii | Daniel Bratu [14.Mar.05 16:59] |
| Alina, multumesc, dupa cum am mai spus, formele trec si vin, fondul ramane, daca e bun (sau bunicel sau asa si asa sau chiar slab dar dens). Am mai incercat stilul asta, o combinatie, intotdeauna mi se intampla asa insa, cand imi porneste gandul de a scrie in vers alb. Fara sa vreau, tot scap cateva strofe rimate si ritmate (mi-aduc aminte ca tu ai fost aceea care, cu intuitie profesionala, mi-ai dat diagnosticul suferintei de acea boala incurabila, numita de tine, genial, „rimofilie”). Varianta ta e mai buna, mai supla, sintetica, mai in spiritul vremurilor. Dar in forma asta nu mai recunosc textul, nu mai e animalul ala de casa pe care l-am adapat, asa, cu imperfectiunile lui, cu tot („I`m perfect” in cea mai imperfecta lume posibila), nu mai are pe blana varul colturilor cunoscute. Dana (Stanescu), multumesc, furnicile inseamna si altceva, nu neaparat plictiseala, reprezinta harnicia, meticulozitatea si, mai departe, furnicarul poate simboliza sexualitatea feminina, chiar si numai ca forma. Furnicile sunt si alternativa nebuniei, viata normala, in portii bine definite, asa cum ne consumam zilele, intre mai marii lumii si divinitate, feriti de scaparea spre „bordura” (granita lumilor – sinucidere neconventionala si ireductibila, pentru etajele superioare), spre „snurul perdelei” (sinucidere din vointa, inceata, cu posibilitatea reconversiei – snurul impletit ca semn al infinitului) sau spre filosofia acra, din butoaie impenetrabile si inutile. Da, stau la etajul 5. Dana (Stefan), multumesc, acrostihul da, ca o alta explicatie a starilor, convergenta celorlalte intelesuri (swan – lebada – creatorul, poetul; barbi – o papusa barbie imperfecta, asexuata, in voia lumilor, a cutremurelor din snururi, din furnicare). Nebunul are mai multe cai de ajuns la 6 sau la parter, dupa cum am spus anterior. Asteapta insa clipa cand furnicile vor urca pe calcaiul lui Dumnezeu, in nebunia lui, una imperfecta. Carmen, multumesc, zambetul tau poate alunga si nebunia perfecta, ce sa mai vorbesc de cea imperfecta, nehotarata din textul asta. Despre Bush (sau Labush, cum l-ai botezat) numai de bine si nu prea. Un simbol, un imparat, imperfect si el. De trei ori, precum Dumnezeu, in text. De la George W (double u) a plecat ideea. Am un vecin, o figura aparte (seamana bine cu Gigi-George Becali, am inceput sa-i spunem toti vecini Jiji), la etajul 4, sub apartamentul meu, care nu si-a scris numele lui pe usa metalica ci pe cel al presedintelui american al Terrei. Scris frumos, cu litere metalice, mari, aurii. In balcon si-a intins steagul american. Asculta manele, in socuri de 2-3 minute, asortat cu niste boxe enorme, care pot darama ziduri mai groase decat cele ale blocului. Fata de nebunia lui, noi, astia care ne ducem gram cu gram de vis in spatele furnicilor pe snurul agatat de nori, suntem mici copii. Ana, multumesc, comentariul tau este o surpriza placuta (de la foarte bine in sus). Tu ai prins un alt aspect in vizor, pe langa nebunie – dependenta de traire, provocarea unor noi lumi, devoratoare, universuri cu masti, fluidizarea si inchiderea electronica. Da, am citit si eu „Zenobia”, acum vreo 2 ani. Uitasem starile, cuvintele, ecranele (il am pe CD). Ai dreptate, pe undeva seamana, ca atmosfera. Loredana, multumesc, interjectiile dau impresia de forma robusta, de optimism, asa e. Daca stai la 3, nu-i nici o problema, ti-l trimit eu pe double u al meu sa se mute la doi, in blocul tau, macar pret de-o vara. Sigur va veni si Dumnezeu, degraba, la 4. | |