| = corecturi | Cezar Nicolescu [02.Oct.05 19:06] |
| Imi permit sa fac citeva corecturi: in primul rind domnul Marin Mincu nu pastoreste o generatie de noi scriitori ci citiva scriitori, in al doilea rind o generatie 2000 (aici sint cit se poate de subiectiv) nu exista, tinerii scriitori nu se afirma in literatura romana in grup ci mai mult haotic si stiu asta foarte bine, isi publica brosurile pe unde apuca si pe la ce editura pot sau au intrare sau le face cineva intrarea cit despre sansele in intrecerea cu generatia 80 acestea sint nule daca cei tineeri nu depasesc etapa | |
| = se întâmplă în România | Cosmin Dragomir [02.Jun.05 18:32] |
| Nițel acid acest articol, pe de o parte nedrept care însă se salvează spre sfârșit. este pentru prima oară când aud un astfel de episod precum cel din Redacția revistei "Viața Românească", redacție pe care am vizitat-o de câteva ori până acum. poate am fost mai bine primit dat fiind faptul că sunt din Vrancea, adică conjudețean cu Liviu Ioan Stoiciu. Însă nu despre asta e vorba. Domnul Marin Mincu,la al cărui cenaclu "Euridice" am fost de vreo 3 ori, de două ori din curiozitatea firească a celui venit de puțin timp în capitală, și o dată la invitația unui prieten și coleg de redacție de la Oglinda Literară. spre rușinea mea ultima dată nu am stat preferând să mergem la decernarea premiilor revistei "România Literară", decernare pe care de altfel am și pierdut-o, repet domnul Marin Mincu a încercat să lase canonul conservatorist preferat de alți critici și să se îndrepte spre noua generație, căreia, așa cum recunosști și tu le-a oferit spațiu editorial. Să ne aducem aminte de suplimetul ziarului Ziua. În același timp, criticul Marin Mincu își trimite puțin obiectivitatea pe la abator, la tranșare și încurajează printre alții mulți tienri cu șanse doar la autopsie. scuze celor de bunăcredință. nu fac caz neapărat de douămiiști care (pentru Cezar) există, sunt recunoscuți drept curent, că nu sunt uniți și activează disparat asta nu este o piedică în a exista. referitor la faptul că ei contestă generația 80, există o mare dilemă pe car evăd că nimeni nu o înțelege. (acea generație a fost unită și datorită epocii în care ființau epocă care predispunea la camaredie) cât despre aliura intrinsecă a criticului, îmi pare a fi problema dumnealui. oricume mult mai modest și mai la locul său decât cel căruia i-au murit aplaudacii și se autonumește cel mai mare constructor de romane de la noi. de parcă nu suntem sătui de tot feluol de "primi", știți despre ce vorbesc, primvânător, primministru, primsecretar, primagricultor... a...uitam e vorba de Nicolae Breban!!!!!! | |
| + sunt, deci exista | Ioana Stefanescu-Bogdan [09.Jun.05 17:54] |
Eu acum am descoperit articolul, dovada probabil nu a lipsei de solidaritate, cat de sincronizare a douamiistilor. Nu-mi permit sa intru in amanunte pentru ca nu-l cunosc pe domnul Mincu, dar imi permit sa felicit initiativa lui Marius. Reimprospatez memoria colectiva cu afirmatia domnului Nicolae Manolescu din iunie 2003, privitoare la literatura pe Internet: "Daca n-am auzit, nu exista!". Iata deci, "in absenta stapanilor" putem monitoriza cel putin fulgurantele lor aparitii, afirmatii etc, care nu sunt altceva decat dovezi linistitoare in proprii nostri ochi ca domniile lor, desi nu aud, nu vad, nu vorbesc, continua sa existe | |
| = Un student al domnului Mincu scrie pe "agonia" | Adrian Munteanu [18.Jun.05 13:46] |
| Ei bine, Marius mi-a adus aminte, dacă mai era cazul, că eu sunt unul dintre privilegiați, pentru că, nu numai că am stat alături de Marin Mincu într-o anumită împrejurare, dar am fost alături de el, săptămână de săptămână, timp de trei ani. A fost un privilegiu de care sunt mândru și care a avut partea lui de contribuție majoră la ieșirea mea în lume, la cel ce sunt astăzi. Am urmat Facultatea de filologie din Constanta în perioada în care Marin Mincu, tânăr și nonconformist, era un simplu asistent și nu cred că depășea 30 de ani. Profesor era regratatul și neprețuitul Cornel Regman. Ei bine, eu sunt unul dintre cei care am avut privilegiul de a face seminarii cu Marin Mincuu, de a lucra pe texte, de a primi și rezolva teme de studiu și de lucrări. Unul dintre primele mele eseuri critice relizate sub stricta sa îndrumare, prin anii 1970, a fost "Iovan Iorgovan - mit al adevărului și al vieții". Au urmat și altele și am încheiat, cred, cu eseul "Luceafărul -entități antinomice " pe care l-am și publicat în revista institutului care se numea EX PONTO. Marin Mincu coordona apariția acestei reviste pe care o port cu drag, dupa atâția ani, la mine acasă. În această revistă mi-au apărut si alte articole, ca și cronici dramatice ale spectacolelor văzute de mine la Teatrul din Constanmta. Mi-a fost drag Marin Mincu, ne-am înțeles foarte bine, m-a încurajat, m-a sprijinit, pe mine, unul dintre singurii studenți veniți de pe plaiuri montane. Mi-aș dori mult să citească aceste rânduri. Nu l-am mai văzut de atunci, adică de vreo 35 de ani. Nu ne-am potrivit niciodată drumurile și ne cred să-l mai țină minte pe studentul acela înalt care avea talent la teatru și câștigase premiul pentru interpretare în cadrul Festivalului Național al Artei Studențești. Dar, cine știe, cu memoria lui. Unul dintre cele mai importante obiecive pe care le am în viață este de a-l întâlni odată. Chiar dacă nu își va aduce aminte de mine mă voi bucura să-i fiu aproape, de această dată pentru scurtă vreme și sper să mă accepte. Aș vrea să-i arăt doar că nu m-am lăsat, să-i ofer volumul meu de sonete pentru lansarea căruia mă pregătesc și să-i mai mulțumesc odată pentru tot. Pentru că a existat tocmai în momentul în care scoteam capul în lume. | |