| = istorie mirosind a rug | Elena Hasnas [30.Jun.05 07:03] |
| He he he ... ce mai istorisire ! Placut la nebunie ! Personal , sunt atrasa de povestirile "Dincolo de lumea orasului ", de istoriile alea spuse pe la ruguri sub cer instelat sau iarna la vatra . Este ceva in ele - de vis , de ireal .. dar totusi majoritatea sunt adevarate . Si astfel, citindu-te , fara sa vreau simt mirosul rugului , simt racoarea noptii si imi ascut urechile ( ochii ) spre a auzi mai bine :) prietenesc, Elena | |
| = Așa sunt băieții,descoperă lumea prin experiența propie | Nicolae Diaconescu [30.Jun.05 15:50] |
| Mă mir că ți-a plăcut așa de mult textul că lumea din povestea mea nu mai există. Adică mai există doar în memoria mea. D-aia le postez -poveștile- pe site că poate place și altora. Te-ai încumetat să-mi comentezi textul și mă întreb oare chiar simți mirosul rugului, răcoarea nopții dacă n-ai trăit experiența dincolo de oraș? Oricum mi-ai făcut o bucurie și eu sunt de părere că dacă un singur spectator este în sală,"artistul" trebuie să-și pună sufletul în palma lui.Nu totdeauna reușește asta,doar când sufletele rezoneză. Probabil că am reușit cu tine. Trăiesc nostalgia unei lumi care nu mai este și nostalgia unei lumi îndepărtate pe care nu o cunosc.Poate în viitor prin scrisul tău. Și nu pune la suflet "DRAMA"* unui melc. Așa sunt băieții, mici sau mari, descoperă lumea prin propriile experiențe. | |
| = las semnul meu aici | Elia Ghinescu [30.Jun.05 16:03] |
| Aseara, inainte sa dorm, am citit textul tau, ca pe o poveste. M-am gindit mult la el, caci eu am crescut prin preajma Transfagarasanului, pe crestele muntilor... Daca n-as cunoaste portul,obiceiurile, vorbele si muntii aceia as crede ca am citit o poveste. Nu, nu te teme, nu e doar un singur spectator in sala...Mai sunt si eu, deci sunt doi. Da, atunci cind imi e dor de tinuturile acelea si stiu ca timpul nu-mi permite sa mai alerg in pantaloni scurti pe treptele Cetatii si sa bat Vidraru cu piciorul...atunci citesc textele tale. Uneori ramin fara cuvinte,caci nu blana ursului din poveste si nici pe a oii nu trebuie sa aduc eu in casa sufletului meu, ci amintirea pe care tu, aici, poti sa mi-o aduci asa de real. Multumesc, Nicu al Popii! Drag, | |
| = pe la sate | Sonea Roxana-Crina [30.Jun.05 16:07] |
| Frumos de tot, nene Nicolae. Abundenta de detalii face clar faptul ca ati trait ceea ce scrieti. Mi-am adus aminte, citind, de o vacanta a mea intr-un fund de lume. Era mirific de rudimentar totul si mi-a placut enorm. E un text bun si din punctul de vedere al evolutiei, ati stapanit bine fraiere, mi-am facut probleme cand am vazut ca personajul intra ca bezmeticul dupa urs in padure! E o fresca de buna calitate. Ma intreb in ce masura poate sofisticatul burghez sa rezoneze.:) | |
| = Mare lucru dacă povestirea și-a păstrat prospețimea ! | Nicolae Diaconescu [30.Jun.05 22:42] |
| Dragă Elia, Pe vremea cînd umblam în pantaloni scurți ca și tine ,credeam că lumea aceea nu va "muri"niciodată! Timpul părea infinit, eram optimist și mai ales aveam încredere în oameni că sunt buni de la natura lor.Azi gîndesc puțin altfel.. Animalul sălbatic atacă omul numai dacă e agresat, sau cînd e prea flămînd. Calul dacă e chinuit se răzbună cumplit pe stăpîn, la fel și cîinele deși acestea sunt considerate blînde și loiale.În sat rareori atacau animalele sălbatice, dar sus pe deal era cu totul altceva! Locul era complet izolat, nu erau drumuri de acces, doar poteci.Pînă prin 1930 pe acolo fusese doar pădure apoi tata defrișase parțial și treptat a făcut grădina. Cînd a venit colectivul a luat și această grădină, dar după cîțiva ani au lăsat-o în păragină că iarba, prunele ,merele nu puteau fi cărate,nu erau drumuri, iar toamna produsele mai trebuiau și păzite. Atunci tata a intrat iar în grădină și ajutat de nenea Aurică a început s-o refacă..Nimeni nu l-a împiedicat..Eu perioada aia am cunoscut-o ,de refacere a grădinii.Poate fiindcă eram copil și apoi tînăr grădina și toate întîmplările de atunci mi s-au părut fabuloase.Așa le păstrez în memorie.Povestea am scris-o prin 1985 și am publicat-o într-un almanah pentru copii.Acum doar am revizuit-o.Mare lucru dacă și-a păstrat prospețimea și a plăcut la oameni adulți!Iar faptul că uneori îți regăsești copilăria citind din textele mele nu pot decît să mă bucur. | |
| = Un urs cumsecade dar cam egoist | Nicolae Diaconescu [10.Dec.18 14:27] |
| Draga Roxana, Eu și dacă nu am trăit evenimentul încerc să mă transpun.Aici ..important era să redau întîmplarea cu veridicitate.Tu ești studentă și ai probabil multe frămîntări.Chiar și eu acolo "sus pe deal"deși eram rupt de lume îmi puneam tot felul de întrebări.. Am inventat un urs cumsecade, dar cam egoist,putea să-mi lase și mie ceva din oaia aia!...Ți s-a întîmplat vreodată să conștientizezi pericolul abia după ce întîmplarea s-a consumat? Sîmbăta după amiaza intram în rîndul lumii, coboram în sat și seara mergeam la bal la 15-20 km depărtare,dar astea sunt alte povești . | |
| = nu mai vorbim de minescu | tudor micu [01.Jul.05 08:02] |
| alo? traim in anul cutare, aici alcatuim o comunitate pe internet, vorbim la mobil, descarcam muzica inainte sa fie gata, cablu tv la greu cu programe pe masura, bla bla bla. stiti cum e, toata lumea discuta sa zicem despre post-modernitate si era informatiei tocmai pentru ca toata lumea e informata. luarile de pozitie nu intirzie mai mult de marja permisa de mass-media. ce naibii, macar e clar ca ion creanga se adaptase vremurilor sale si isi facea de cap cu ele. isi punea problema, fara sa apeleze la garderoba. sa vezi si sa nu crezi, i se si potrivea de minune. | |
| = cu ursul nu-i de gluma | Sandra Hanna Segal [01.Jul.05 08:27] |
| Pfu! am citit-o pe nerasuflate... pe la sfarsit o parte din mine se intreba "e, si l-o fi mancat ursul, sau nu?" in timp ce partea ailalta, mai desteapta facea: "pai cum sa-l manance, cine mai scria asta?":) intr-o vara m-am jucat cu un pui de urs pe care il tinea un padurar la Sibiu si am avut ocazia sa vad cat de afurisit era... dupa ce il indopam cu de toate ma maraia in continuu si incerca sa ma inhate de mana... aici in Canada avem ursi grizly si vara asta au omorat vreo cinci persoane si au ranit alte trei... in concluzie, cu ursul nu-i de gluma, dar asta a fost o poveste superba spusa cum numai tu stii:) | |
| + Zambetul copilului de altadata... si nu numai | Vasile Mihai [01.Jul.05 10:59] |
| Stimate domnule Diaconescu, am citit aseara povestirea dvs si am avut in cateva locuri o puternica impresie de deja vu. Stiam ca am mai citit-o candva pe hartie si stiam ca mi-a placut. Eu am fost unul dintre copiii carora le-ati bucurat sufletul cu povestirea aceasta atunci cand ati publicat-o in almanah si doresc sa va spun ca si astazi m-ati incantat cu atmosfera pe care ati creat-o prin cuvintele dvs, chiar daca acum copilul de altadata are 30 de ani. Asa cum sperati, povestea si-a pastrat prospetimea. Inca de la primele cuvinte, aveti forta de a aduce pe cititor "la fata locului", de a-l face sa participe la actiune, de a se simti in mijlocul peisajelor pe care le descrieti si a evenimentelor de care povestiti. Aveti dar de povestitor, folositi cuvinte simple dar imagini pline de forta, care raman adanc intiparite in memorie. Dovada este tocmai faptul ca mi-am amintit ca v-am mai citit, desi au trecut 20 de ani de atunci. Imi amintesc chiar si un colt destul de neclar de ilustratie :). Dialogul cu tatal si scena oilor stranse unele intr-altele, scena cu oile mursecate si "bataia" cu ursul pe oaie, peste bustean mi le aminteam bine, ba chiar si unele cuvinte. Dar cred ca in almanah nu a fost publicata integral. Sau nu mai tin eu minte chiar tot. Mai remarc fluenta si stilul captivant, care nu te lasa sa inchizi usa inainte de a fi terminat de citit cu atentie totul, care nu te lasa sa sari peste pasaje si, de asemenea, gradatia atent studiata a naratiunii, care tradeaza o mana sigura si exersata. Va multumesc pentru lectura placuta pe care mi-ati oferit-o si pentru ocazia de a ma reintalni cu copilul din mine. Cu stima si drag, Mihai | |
| = Să vezi și să nu crezi, i se potrivea de minune | Nicolae Diaconescu [01.Jul.05 17:44] |
| Micule! Tu ai dreptate când vorbești de tehnică dar unii sunt defazați în timp ori ce le-ai face! Eu de exemplu când aflu câte ceva mă tot mir până îmi pică fisa .Păi îți dai seama, dacă înțelegeam la timp că ursul e un animal periculos mai mă luam eu după coada lui în pădure? Cu un singur lucru nu sunt de acord. Creangă nu se adaptase vremurilor sale că dacă o făcea mai ținea și el post că prea avea burdihanul mare și-atunci era la modă chestia cu postitul.Da să nu mai vorbesc, mi s-a făcut o poftă de pește! Oricum,la chestia asta încă mă mai scarpin în cap,ce-o fi vrut să-mi spună? "își punea problema fără să apeleze la garderobă" | |
| = Un dar pe care l-am primit înainte de concediu | Nicolae Diaconescu [02.Jul.05 00:13] |
| Dragă Mihai, Foarte frumos comentariu ai făcut poveștii mele cu ursul!.Mi se părea mai bună povestea cu "Roșia Montană" dar aceea n-a avut ecou. Fata a ales-o pentru postat pe cea cu ursul.Publicate sau nu ea știe toate poveștile mele,cu replici,scene,că după ce i le-am povestit oral le-a mai citit de cîteva ori din "terfeloage".Sunt cam defazat față de ce se întîmplă azi în lume. Poate scriam mai mult dacă eram publicat atunci în volum dar chiar și așa e bine.Aprecierea din partea ta e încurajatoare pentru scopul pe care mi l-am propus.Și faptul că povestea a plăcut și copilului care ai fost și adultului de azi constitue un stimulent pentru a finaliza volumul. Deocamdată sunt în faza de a le "bate" la mașină și a le posta pe agonia.Din motive de munci agricole de vară am să întrerup această activitate în luna iulie.Îți mulțumesc pentru darul pe care mi l-ai făcut înainte de a pleca în concediu. Cu prietenie și dorința de a te cunoaște prin ceea ce scrii, îți doresc numai bine. Nicu al Popii | |
| = Asteptam volumul | Vasile Mihai [02.Jul.05 00:29] |
| Inca mai am mult de recuperat in ceea ce priveste cititul, in special in paginile dvs, si fiti sigur ca nu voi ocoli povestea "Rosiei Montane" :). Ma bucur sa va cunosc, chiar daca "virtual" si am prilejul sa dialoghez cu dvs. Si nu in ultimul rand, astept cu nerabdare volumul. Vreau sa va spun ca povestile copilariei mele au contribuit intrucatva, daca nu chiar hotarator, la pofta mea de a scrie (cu sau fara talent din partea mea... asta e discutabil:)). Si nu pot decat sa va multumesc. Va doresc multa inspiratie si o vara frumoasa... sus pe deal. :) Cu stima, Mihai | |
| = Dragi amintiri, de mult in timp ramase! | Adelina Ionescu [02.Jul.05 19:56] |
| Nicolae, multumesc. Mi-ai daruit un lucru inestimabil prin scrierea aceasta. Darul cel mai de pret pe care-l poate primi cineva. Darul copilariei, al amintirii ei. N-ai sa intelegi... M-am nascut intr-un oras mare. Pentru mine cele mai frumoase amintiri ale copilariei se leaga de lumea satului. Am tanjit mereu dupa vacantele petrecute la bunici. Atunci cand, scapata de ochiul aprig al mamei, puteam sa alerg cu picioarele goale prin colbul de pe ulita. Cand stateam intinsa in fanul proaspat cosit ascultand cantecul greierilor si numaram stelele. Atunci cand furam lubenite din curtea vecinilor pentru ca nu erau la fel de dulci si zemoase ca ale bunicii. Diminetile in care ma trezea cantecul cocosului si saream fericita din pat catre fereastra sa pot primi sarutul primei raze de soare - asa imi spunea bunica..."fetito lasa soarele sa te sarute dimineata devreme si toate diminetile vietii iti vor fi insorite". Doamne...am pierdut toate aceste minunatii atat de devreme! Dupa ce bunicii mei s-au stins visul meu a incetat sa mai existe... Stii ce inseamna renuntarea la vis? Sau pierderea lui? Multumesc pentru darul tau de suflet! | |
| = ursul de vulturesti | enache ion [06.Jul.05 06:57] |
| nea nicule, cam trasa de par aceasta poveste a m'neata cu ursul care te tocmeai cu el pentru o bucatica de harsie, cu un tata care-si trimite copilul, sau sa zicem adolescentul dupa urs, sa-i ia bucatura lui, a ursului, cu ursul dormind pe oaie, saracul, osteneala mare pe el, hai bai nea nicule,mai sintem si altii care ca si m'neata am trait pe la tara si mai mult chiar in zona pe care o descrii cu atata acuratete, scuze nea nicule de la vulturesti pana la poenari nu prea e distanta mare si nici deosebiri radicale in domeniul florei si faunei. nu stiu poate ai dreptate ca ursii din vulturesti, sant mai omenosi si se mai tomneste si cu omul. nea nicule, ti s-a dat o stea pt. povestea dumitale ''sus in deal'' foarte bine, dar ma intreb care a fost criteriul? forma de naratie sau , sa zicem , adevarul artistic. Spuneai ca ai publicat aceasta povesta intr-un almanah pt.copii, si acum cand ai reeditat-o in agonia, si te citesc oamenii mari, multumesti.Oare cui? cam asta este problema mea, scrie adevarul, fanteziile stiintifco-fantastice, sau lumea de basm, aseaza-le cum te-ai exprimat, intr-o revista pentru copii.Scuza-mi duritatea celor spuse, insa vreau sa iau legatura cu m'neata. Avem ce ne aminti. | |