| = Formatul mainii! | Bogdan Geana [30.Jun.05 16:21] |
| Superbe poemele tale. Reusesti sa sublimezi pana si cele mai ascutite trairi. Esti cinica, extrapolanta, cam tot ce iti trebuie sa oferi o lectura delicioasa. Mergi tot asa. La un moment dat vei ajunge pe o insula pustie, cu o infrastructura de invidiat. Bogdan Geana | |
| = uffffff | Jigaranu Adrian [30.Jun.05 23:25] |
| De ce-ar conta, cand Iliescu e ateu? Un text sumbru, bun de pus la tampla si poc!!! | |
| = Bogdan - azimutul catre insula; Adrian J.- nu duce inca pistolul la timpla | angela furtuna [01.Jul.05 12:46] |
| 1. Intr-o zi, am inteles ca nu exista morti, Bogdan, ci numai oameni care nu se pot opri din drum, desi drumul lor se preface, pe nesimtite, in sunetul unui cuvint inca neinventat. Fascinatie ce ma duce catre o insula pustie? Da. Tilcul e vechi, si vine dinr-o cheie socratica, maieutica, si asta pe masura ce intelegem ca centrul nostru este, de fapt, in afara noastra, noi devenind mereu ceea ce sintem de fapt... Te citesc, la rindul meu, intre cei citiva poeti de aici pe care am timp sa-i vizitez in propriul atelier si te felicit pentru atmosfera in care te invalui. Este o alta insula, la care ajungi dupa un drum lung si plin de aventura... 2.Adrian, nu duce inca pistolul la timpla. Inca nu sint gloante pe teava, din acelea care sa faca o gaura cit de mica in teasta dura a unui sistem mafiot etatizat, ca acela in care se petrece actiunea. Noi raminem aici, in text si in imagine, construind prin web o cultura si o civilizatie care vor crea presiunea de constiinta publica necesara pentru ca adevarul singur, in toata goliciunea sa, sa se nasca din burta mare si coapta a fiecarei fetite impuscate. Exista texte care aduc moartea,exista texte care aduc frica, exista texte care aduc adevarul...pentru ca ele initiaza o stare de agregare a constiintelor aflate in expectativa, suscitind un salt catre actiune si expresie ce modifica radical conditia umana. Angela Furtuna | |
| = Apreciez mult textul Dvs.... | Dan Iordache [01.Jul.05 17:56] |
| Draga Angela! (aici in Québec, toata lumea se tutuieste, nu vad de ce n-am face-o si noi, colegi artisti, chiar daca in domenii diferite) E greu sa comentezi o astfel de fotografie, e greu sa comentezi si o poezie inspirata de ea; cum sa spui, IMI PLACE poezia ta, e FRUMOASA? E greu sa asociezi "placut" si "frumos" cu o astfel de imagine. Si pentru mine a fost , prin ian 90, punctul de pornire al unui text care nu stiu cat era de poetic dar era patetic (in sensul bun, sper) in orice caz. A fost primul meu text publicat intr-un ziar ("Tribuna Sibiului", ziar ex comunist, care schimbase cu promptitudine "macazul" si a carei responsabili mi-au ciuntit ntr-o veselie textul ca sa-l faca "acceptabil"), inceputul unei relativ scurte cariere de jurnalist (cca 8 ani). Textul era foarte simplu: enumera, pur si simplu, toate lucrurile pe care Radu nu le va mai face niciodata. Am folosit imaginea lui pictata intr-un fel de afis, pe vremea razboiului din Kosovo, la care textul era : " Intre adulti care se omoara intre ei, unde sunt drepturile lui?" (era o actiune pentru drepturile omului). E intrebarea pe care mi-o pun si acum (inutil de altfel fiindca nu exista raspuns)....Oricum, apreciez mult textul Dvs. care este o exprimara poetica a tristetii si indignarii pe care eu am exprimat-o, cu mai putina, maiestrie, in proza...Toate cele bune, Dan Iordache | |
| = :( | Musat Dana [01.Jul.05 19:33] |
| E trist si adevarat si ma plec in fata cuvintelor tale. drag, dana | |
| = Radu isi cauta fata frumoasa, subtire, facuta din fum si din tei | angela furtuna [01.Jul.05 20:09] |
| Dana,fotografia unui copil, a acelui copil impuscat, este chiar acel copil. Radu. Acest baiat ar fi putut fi colegul tau de facultate. Un tinar inalt, cu miinile gingase, in care ar fi putut tine o orhidee pe care sa o daruiasca unei fete inalte, subtiri, facuta din fum si tei...Ea i-ar fi putut spune: Radu, de ce nu vrei sa dormi ceva mai mult? Esti prea treaz in inima mea...Radu, uimit, i-ar fi raspuns de fiecare data: Inca nu este vremea sa dorm, acum vreau doar sa te privesc... Radu continua sa nu ne priveasca, dar sa ne traiasca vietile...Ii datoram propria lui viata, pentru a-si putea privi, in sfirsit, numai femeia lui, inalta, subtire, facuta din fum si din tei, frumoasa ca tine... Tot ce mai putem face este de a-i incalzi mereu trupul cu singele textului si al imaginii... Angela Furtuna | |
| = Ceea ce mai poate sa faca un baiat impuscat | angela furtuna [01.Jul.05 20:34] |
| Draga Dan Iordache, Iti multumesc pentru gentiletea de a participa la viata propriei fotografii care, iata, ne bintuie si ne duce mai departe, cu o forta sugestiva uriasa... Exista multe lucruri pe care Radu nu le va mai face niciodata, desigur... Dar exista si lucruri pe care le va face intotdeauna numai el: Radu ne reaminteste adevaratul gust amar al neputintei Radu ne reaminteste ca avem responsabilitatea de a construi binele prin alchimii mentale si sufletesti Radu ne prezice cit de umani am putea fi daca am zbura si mai sus Radu ne ia pulsul gindurilor, tensiunea emotiilor, caldura imbratisarii si a lacrimii cu care putem imbratisa aproapele Radu ne reaminteste mirosul de flori al copilului pur din fiecare dintre noi Radu ne reaminteste ca a trai fiecare clipa ca si cum ar fi ultima este cea mai dreapta cale de a ne inscrie pe o traiectorie cristica Radu ne aduce aminte de cineva cu care ne intilnim foarte des in viata sau in vis, care ne atinge din cind in cind sau ne ignora si caruia ii spunem, in sinea noastra, Doamne Radu ar putea fi fiecare dintre noi, in momentul in care am uita sa luptam pentru o lume mai dreapta... | |
| = "se aștern cuminți pe trotuar" | Salomeea Stuparu [01.Jul.05 20:48] |
| imi pare rau ca nu pot privi poezia decat prin prisma mamei din mine... fotografia aceea putea fi a copilului meu... nu pot decat sa astern o lacrima ce cuprinde dureri de nebanuit pe manutele mici, impreunate... "nici un zgomot nu îi oprește din drum pe uitucii asasini, în timp ce copiii împușcați își hrănesc mamele cu sînge și lacrimi, spunîndu-le povești din somnul neînțărcării" Dumnezeu sa-i ierte pe cei care ucid copii, daca poate, caci eu nu stiu cum sa fac asta... | |
| = Copiii impuscati, fulgi de nea... | angela furtuna [01.Jul.05 21:03] |
| Salomeea, dictaturile din Gulag nu s-au prabusit decit dupa ce au asternut sub picioarele noastre covoare formate din milioane de copii puri si nevinovati... Asumarea vinovatiilor si recunoasterea crimelor nu este un proces facil, cita vreme constiinta civila ramine obnubilata gratie manipularilor iscusite. Din somnul lui treaz, Radu si fotografia lui Radu resuscita tot ceea ce anihileaza uitarea si abrutizarea ce indeobste il indeparteaza pe om de memoria tragediilor colective. Copiii impuscati, care se astern cuminti pe trotuar, nu sint decit fulgii usori de zapada ce imbraca lumea in alb, camuflindu-i uritenia, atunci cind ii lipsesc pacea si idealurile umaniste. | |
| = Comentariu de neadormit un copil impuscat | Dinis Adrian [03.Jul.05 22:15] |
| Induiasatoare poezie si mai ales fotografie. Recunosc ca m-a atras titlul pe care acum il inteleg pe deplin ,, poveste de neadormit un copil impuscat". E superb... Sa nu-l uitam astfel pe el si pe ceilalti ca el. Sa-i uitam pe cei care au facut asa ceva? Nu! Sa-i tragem la raspundere pentru faptele lor! Poezia e ca o melodie trista dedicata copiilor caci datorita unor rime interioare are muzicalitate (,, sub pașii grăbiți ai tovarășilor președinți"). Pe langa titlu si fotografie am remarcat si o metafora superba: copii ,, își hrănesc mamele cu sînge și lacrimi,/spunîndu-le povești din somnul neînțărcării". Rolul este aici inversat; mamele ar fi trebuit sa hraneasca bebelusii cu lapte si tot ele sa le spuna povesti. Acum vor fi pe veci bantuite de moartea copiilor. :(( Te mai citesc caci tu duci la realitate- cuvantul! M-am intristat putin... | |
| = 15-10+26=...? | Vasile Mihai [12.Jul.05 20:49] |
| lumânarea de veghe arde în coșul pieptului lampion de dovleac consumându-și ochii goi strălucindu-și dincolo de înțelesuri macabrul joc de-a jocul dece-urilor prelinse peste rânjetul șchiop calibrul 22 alerga în teniși albi printre florile-n flăcări hrănindu-se cu jăratic de basme nici nu știa că era de mult amintirea unei amintiri și râdea ah ce mai râdea la luna neagră de parcă ar fi văzut-o atunci pentru ultima seară avea obiceiul să-și numească tâmplele aripi și aripile somn pe muchie de basm cu zmei vroia să-și ascundă ridurile inimii sub un strat gros de fard spoit cu zile amăgitoare de parcă lumina nu ar fi fost niciodată mai mult decât sânge fusese doar un bătrân copilărit prea devreme desenând cu pasul porți de fotbal încremenite între două cărămizi prin care să intre demonii convalescenți pe post de sferă de gumă dar cine să-l întrebe ce număr poartă la vise când de fapt îi rămân de fiecare dată prea mici? dincolo de combustia internă a nașterii-nainte sau după vreme în coșul pieptului tot arde-acum de veghe lumânarea sfârșiturile întotdeauna înseamnă-nceputuri sau astăzi Impresionat, Mihai | |
| = Mihai, precum acel pescarus... | angela furtuna [12.Jul.05 21:50] |
| Minunat poem- ecou,Mihai, care este un text ce ar putea fi insotit in chip fericit de muzica. Ma gindesc la Peter Hammill sau Leonard Cohen,de exemplu, si simt ca tu insuti ai trecut prin fotografia lui Radu si impresiunea textului meu initial strafulgerat de o simfonie a mortii. Multumesc. Uneori e nevoie de o multime de conversatii poetice in jurul unei idei, pentru ca tema sa se linisteasca, precum un pescarus obosit de traversarea furtunii. Angela Furtuna | |