| + fericirile intra si nu se mai intorc | nichita victoria [02.Oct.05 19:05] |
| copilaria lui Ted are moralitatea transanta a unei marturisiri si a unei asumari a riscului in complacerea vietii, ca singura marturie despre sine, singura tamaduitoare. este o unduire a sinelui in interiorul sau ca si cum si-ar refuza simtul raspunderii. ea vine ca o recomandare si nu ca o solutie pentru sinele distrus de incertele duplicitati milenare. condamna posibilitatile (sinelui, evident), constrans la indelungata asceza, si propune in locul cenusii reflectarea angoasata a posibilitatii de a se intoarce intr-o lume din care a disparut copilaria. si as mai scrie... dimineata, fara cafea (inca), multumesc de lectura | |
| = nu vede nimeni... | Elena Albu [02.Sep.05 08:04] |
| Am ramas impresionata de disperarea ce reiese de aici...Nu mai citez pasaje, pentru ca oricum, eu prefer alte forme, pentru aceleasi sentimente. Copilul din noi trebuie protejat...Intotdeauna ! Felicitari pentru steluta! | |
| = Elena | Vasile Munteanu [02.Sep.05 08:09] |
| iti multumesc pentru comentariul "linistit"; dar m-as fi bucurat sa ma feliciti pentru poezie :(. | |
| = sedeaza-ma :) | Elena Albu [02.Sep.05 08:52] |
| Te-am felicitat si pentru poezie, nu ti-ai dat seama? Dar suntem diferiti ca si creatori. Simt ce vrei sa spui. Uite ce mi-a placut in mod special: ,,nu bărci nu avioane nu păsări frâng linia infinită a sufletului'' ,,(„fă-ți buzele copci peste cântec are să-mi cadă din el sufletul”)" ,,(„sedează-mă sedu-mă se crede”) copilul agonizează nimeni nu vede ochii albaștri rostogoliți cer ochii verzi rostogoliți iarbă trece un avion cu fluturi în barbă trece o barcă are meduze în barbă nici un copil nu poartă inima mea portretul inimii negre pulsând bărbile albastre ale cerului delirând:" Sunt si poezii care mi-au placut in intregime, nu uita! Voi mai citi! Spor la treaba! | |
| = fericirile ies si ma coplesesc (Niei) | Vasile Munteanu [02.Sep.05 11:12] |
| Nia, o marturisire nu vine niciodata singura, insa, dupa ce se intampla cea de-a doua, numarul lor nu mai conteaza... Ce devine important? Cel caruia i te marturisesti. Exista responsabilitate? Daca da, ea apartine, in egala masura, atat aceluia care da, cat si aceluia care primeste. Poate ca, inconstienti de acest lucru sau nepasatori, cei mai multi dintre noi nici nu intelegem ca, de fapt, copilaria nu inceteaza niciodata, ci numai se altereaza... cu drag, | |