| = On "dacă..." | liviu ofileanu [11.Jul.09 21:06] |
| Dl. Laurențiu Belizan, e un poem de dragoste față de poezie în special, cu trimiteri la Kant, arhitectură, mitologie etc. Doar ultimul vers e un clișeu prea des folosit cam peste tot, în rest, numai de bine... | |
| = aveți dreptate | Laurențiu Belizan [11.Jul.09 21:22] |
| Am recitit poemul în urma comentariului dvs. și am renunțat la acel vers, era ca și cum aș fi inventat roata și pe deasupra era și redundant. mulțumesc pentru intervenție | |
| = Da | Ionut Caragea [12.Jul.09 15:25] |
| in primul rand, versuri pline de expresivitata si sensibilitate. Remarc sintagma Rastigniti in chihlimbar, de altfel as reduce titlul doar la ea. Remarc excelentele versuri, aproape ca sunt gelos (desigur, glumesc si-l felicit pe autor): aș vrea să îți îmbrățișez angoasele iar ceasurile să-și înghită limba (ce poate fi mai frumos decat aceasta ciuda a timpului, oprindu-se si admirand dragostea muritorilor?) mi-a fost dor de tine precum mărilor de o atlantidă (interesant pluralul mari si bine pus asa, amplifica mitul) sa-ti spun ce cred ca se poate scoate din poem: stă încolăcită pe un panou de metrou sugrumându-și coada de reptilă un balon despicat două calote de clepsidră două fotolii o cortină-fluture o cameră de hotel oare de aceea omul acela nu a plecat niciodată din konigsberg? in rest mi se pare totul ok, un poem de dragoste valoros, pentru care il felicit pe autor. | |
| = Răstigniți în chihlimbar | Laurențiu Belizan [12.Jul.09 21:53] |
| Ionuț, sunt extrem de onorat de trecerea și aprecierile tale. Te asigur că voi ține cont de unele observații... Cu stimă | |
| = este o poezie de dragoste reusita(sau de ura!!) | dumitru doina [15.Jul.09 00:01] |
| ......................... dimineata asta poarta soete albe sta incolacita pe un panou de metrou .................................... Sunt singurele versuri care,dupa parerea mea,fac nota dicordanta cu restul po Poezia in ine are aroma de Beaudelaire! Felicitari! | |
| + creneluri (scrise cu cerneluri) | Călin Sămărghițan [15.Jul.09 08:24] |
| Mi-a plăcut foarte mult și am vrut să consemnez acest lucru. Titlul m-a țintuit din prima și îl consider foarte inspirat. Cochetăria cu dimineața în șosete albe, episodul Micului prinț îmi par artificii de efect, care estompează acel ”promitem marea cu sarea”, mult prea comun. Dar ajungem în sfârșit la final: ”degetele tale sunt niște creneluri/ din spatele lor obrazul meu e un zid de cetate minoică// dacă aș fi amnezic m-aș îndrăgosti zilnic de tine”, care e de o mare frumusețe. ”Creneluri”, ”obrazul meu din spate”, ”zid minoic” rezonează toate într-o ciudată armonie care conferă o imagine deplin construită poetic pe mai mult planuri. Atât semantic, dar și asociativ-sentimentalo-estetic. ”Obrazul meu” în spatele ”degetelor tale” îmi pare a construi o atmosferă intimă generată de un gest plin de tandrețe, dar totodată distanță, de iubire, dar totodată de provocare, în deplină consonanță cu acea ”amnezie” care l-ar face pe autor să se îndrăgostească de aceeași persoană în fiecare zi, uitând-o mai întâi, un fel de ritual repetat și repetat la nesfârșit, neștiut de îndrăgostit, dar ”înregistrat”, în chip neîndoios ca atare, de către cine? (aceasta e întrebarea), ca fapt în sine. Un fel de ”degetele tale, eterne creneluri ale cetății mele”. E un act intim, personal, subiectiv, de apropiere și contemplare reciprocă, un act care devine în chip magic un fapt estetic prin excelență. M-am cam întins, dar redarea acestei ”complicate” simțiri mi-a plăcut foarte mult. Gestul se sublimează și devine unul etern: de aceea ”ne vor găsi răstigniți în chihlimbar”. Acel ”ne vor găsi” e foarte important pentru efect, este exact obiectivizarea actului subiectiv și prin aceasta eternizarea lui (adică nu contează cum vom fi noi, ci cum mărturisește pecetea gestului nostru în fața ”eternității”). Toată admirația. | |
| = recomand | silvia caloianu [15.Jul.09 09:18] |
| ma bucur ca am avut incredere in "steaua" lui Calin si am intrat: am citit cu placere. apropo, eu as fi spus "chiar daca nu as fi amnezica / m-as indragosti mereu de tine" :) as scoate "rastignirea" din titlu. | |
| = Doina Dumitru | Laurențiu Belizan [16.Jul.09 10:24] |
| Doina, eu sper ca acest poem să fi destrămat acea firimitură de ură care urzește la porțile dragostei... Bun venit pe Agonia și mulțumiri pentru comentariu | |
| = Călin Sămărghițan | Laurențiu Belizan [19.Jul.09 23:56] |
| Mi-ați oferit o bucurie extraordinară citind acest comentariu extrem de elaborat, profesionist și plin de vervă, o mică bijuterie literară. Prezența dumneavoastră și semnul lăsat constituie pentru mine o mare onoare, o încurajare că sunt pe un drum bun, mă face mai responsabil , mai atent și exigent cu mine însumi. cu stimă | |
| = răstigniți în chihlimbar | Ioan Tițian [20.Jul.09 00:19] |
| Nu știu de ce, dar piatra asta e perfectă pentru dragoste, eu o ador. Iar poezia dumneavoastră șuieră și acum prin timpul meu prezent. Prezentul ăsta pe cale îl mut, puțin câte puțin, prin gânduri, oameni și întâmplări dragi, pentru că numai iubind mai avem o șansă... Noroc bun! Ioan | |
| = Silvia Caloianu | Laurențiu Belizan [20.Jul.09 12:10] |
| Am fost foarte încântat de sugestia cu acel vers - "chiar daca nu as fi amnezica / m-as indragosti mereu de tine" - care ar potența mesajul poemului. În eventualitatea publicării în volum, voi ține cont de ea. mulțumesc, cu simpatie | |
| = altfel | silvia caloianu [20.Jul.09 15:12] |
| revin sa recunosc: nu îmi suna defel bine expresia "chiar de as fi amnezic(-a)", (am zis asa in graba trecerii, atunci). dar stiu ca "ai prins" ce am vrut sa zic. cam asa ceva, de ex.: "și nu pentru că sunt amnezic mă îndrăgostesc zilnic de tine" | |