| = să plutesc peste lume... | Măjeri Andrei Tiberiu [24.Jul.09 16:17] |
| o poezie "rotunda"! retin: "roagă tu viermii să nu-și înceapă încă lucrarea cu mine" mi-a facut placere sa citesc!felicitari! cu prietenie, andrei | |
| = r. andrei sau despre existența mea...pămînteană | Tudor Negoescu [24.Jul.09 16:41] |
| e un text scris într-o perioadă traumatizantă pentru existența mea... pămînteană. mulțumesc pentru trecere, andrei! | |
| = Text | Liviu-Ioan Muresan [24.Jul.09 17:03] |
| de mare profunzime. Începutul în forță, amintirea mamei ce a plecat ca teamă de propria plecare, dar și înțelegere. Apoi, tumultul vieții ce încearcă să-i dea un sens. Gîndul spre marea pregătire, gîndul ce trebuie să însoțească orice muritor, destăinuie drumul, clarifică sensul acestuia. O personală de text filozofic. Plăcut. LIM. | |
| = o parere | alexandru moga [24.Jul.09 18:22] |
| primele doua strofe sunt patetice rau un patetism pe care poate ca autorul a mizat insa nu a iesit pentru ca efectiv suna a telenovela a jelanie a ce doriti dumneavoastra | |
| = d-le Tudor Negoescu | Anda Brezan [24.Jul.09 19:47] |
| Prima strofa aduce a Claudiu Komartin, cu exceptia primului vers care este foarte stangaci. In strofa a doua poate credeti ca e reusita referirea la creditele bancilor (ca "dateaza" in felul acesta poemul, il angajeaza in contemporaneitate, postmodernitate, ca un contrapunct la spunerea cu iz clasic din prima strofa). Dar nu e asa. E doar penibil. Nu e nicio tensiune in ideea ca doar creditele de la banci "mai dau un sens vietii". Nimic poetic, nici macar ironie, nici macar autoironie, nimic. Doar ceva ce nu trebuia sa apara niciodata 1. formulat astfel si 2. intr-o astfel de relatie cu restul textului, intr-un poem bun. Strofa a treia se intoarce la Marea Tema or something, enuntzata deja in titlu si-n strofa unu, numai ca (in mult prea multe versuri) spui ceva f. plat, care ar fi putut fi spus intr-un vers, intermediar, trecator, nebagat de seama. Strofa patru merge pe acelasi principiu al strofei doi: reancorarea in contemporan, printr-o glumitza. Si o face f. prost. Si mai incheiati si cu puncte de suspensie, ca sa dea impresia de poem lacramos, sensibil. Despre subtitlu nu mai spun nimic, nu sunt de acord cu el, insa am avut si eu o singura spitalizare, deci stiu cum e - tot felul de chestii iti trec prin cap atunci - in cazul meu am avut sansa sa o am pe mama si pe Eliza alaturi, si am trecut mai usor peste tot. Imi pare rau, textul asta nu merge. Vi l-am facut praf, dar n-am ce-i face, mi-a placut de mica sa citesc. Poate-l mai recompuneti, poate-l mai aranjati. Asa cum e acum e f. slab, amator. O seara buna! | |
| = liviu, alexandru | Tudor Negoescu [24.Jul.09 18:51] |
| liviu, e mai mult o trăire personală, fără pretenții filozofice. mulțumesc de semn! alexandru, sînt doar gîndurile unui om traumatizat, aflat în preajma morții, nu au de-a face prea mult cu literatura. uneori, trăirile noastre personale devin patetice, așa e, au iz de telenovelă, viața însăși devine o telenovelă. ți s-a întîmplat pînă acum să ajungi doar la un pas de moarte? dacă da, ce ai simțit? ai fost viteaz, ai făcut glume, ai încercat cumva să ''o pui capră'', aidoma unui talentat poet de pe acest site, mai deunăzi? oricum, mulțumesc anticipat pentru sinceritatea răspunsului! | |
| = . | alexandru moga [24.Jul.09 18:54] |
| tudor chiar a fost o reactie sincera asa s-a vazut "de pe partea mea a malului" imi pare sincer rau pentru situatia in care te afli nu aveam de unde sa stiu ca e real daca stiam nu lasam niciun comentariu cu scuzele de rigoare | |
| = * * * Requiem poetic | Călin Sămărghițan [24.Jul.09 19:13] |
| Încă din prima strofă se simt rărunchii scrierii, iar versurile trădează o înțeleaptă suferință. Tonul elegiac se imprimă încă de la început și continuă cu o reflecție ce inserează, ironic, o aluzie la o vorbă a vremilor noastre. Prima strofă e plină de sensibilitate, iar dulcele apel către mamă așează poezia într-un delicat registru sentimental. Mama este din nou mijlocitoare, i se conferă puterea de a amâna inevitabilul. "pentru că îi cunoști mai de mult, roagă tu viermii să nu-și înceapă încă lucrarea cu mine, mamă!" - e o strofă demnă de pana oricărui mare poet. Topica primei strofe e seducătoare, dialogul, motivarea, prezența metonimică a "viermilor" conferă un farmec aparte. Trădează atât legătura intimă cu cea blând invocată, dar dezvăluie și o împăcare cu sine. O aproape mioritică privire în ochi a însoțitoarei de dincolo. "Marea evadare" e o sintagmă de efect, iar plutirea peste lume e ca un vis ce însă nu poate fi atins decât cu prețul teribil al acestei "evadări". Finalul se face în aceeași tonalitate autoironică, dar care cuprinde în sine o descoperire, parcă, a unui alt "continent". Spre "marele tărâm" nu mai ai nevoie de nicio viză. Un requiem poetic, o reflecție de moment de la marginea ființei. | |
| = da, la marginea ființei... | Teodor Dume [24.Jul.09 19:26] |
iată o plecare devreme, poate prea devreme, pregătind o alta... un poem deosebit, natural și curat precum gângăvitul , fără de păcat, al pruncului. strofa de față e pașaportul de suflet pentru oricine a spus vreodată -mamă- *pentru că îi cunoști mai de mult, roagă tu viermii să nu-și înceapă încă lucrarea cu mine, mamă!* felicitări, tudor și o stea de suflet pentru un Om adevărat stimă, teodor dume, | |
| = dialog de dincoace de moarte... | Carmen Duvalma [24.Jul.09 19:41] |
| impresionant dialog de dincoace de moarte, o adresare catre mama, dincolo de lumea cotidianului incarcat de griji...nu am inteles daca poemul e nou sau e scris ceva mai demult... tudor, cand te mai gandesti la ,,marea evadare", sa nu uiti ca sunt multi oameni pe lumea asta, care nu te iubesc, doar pentru ca nu au avut fericita ocazie de a te cunoaste... P.S. e reteta pe care mi-ai cerut-o...alta nu stiu... | |
| = negoescu t | Nache Mamier Angela [24.Jul.09 20:07] |
| e un peom crunt unde se dezvalue detalii tragice si cu accente foarte personale un poem care calmeaza tumultul interior si pune în evidenta un individ în fata destinului ultim în contextul social alienat încare traieste(subtil spuse,creditele din banci, viza pentru america) individul pare haituit de tensiuni ,un cotidian dezumanizat si imposibiltatea de a se împaca cu moartea as scoate"mama" cacai textul are destul pathos | |
| = anda, de ce confunzi viața cu filmul? | Tudor Negoescu [24.Jul.09 21:23] |
| anda, mulțumesc pentru acribia cu care te-ai aplecat asupra ’’versurilor’’ mele! claudiu k. scrie poezie și se îngrijește de aspectul ei ’’estetic’’. e chiar un scrupulos în domeniu. eu, de ceva vreme, doar niște texte cu caracter strict ’’personal’’(3 texte în ultimul an!). nu am cum să ’’mai aranjez’’ textul pentru că reprezintă transcrierea unor note, gînduri pe care le-am avut în niște momente dramatice ale existenței. te-a indus în eroare, probabil, transcrierea lor sub formă de versuri, dar nu le-am tratat deloc ’’poetic’’, de-asta le-am și trecut la ’’personale’’. ți se pare ’’penibil’’ ca un individ să-și dorească, la un moment, să supraviețuiască doar pentru a-și achita ratele la bănci? mie nu. acum cîțiva ani, am văzut în america familii întregi dormind în stradă, pentru că le vînduse banca locuințele. e trist, dar adevărat, fără legătură cu poezia, desigur, dar e o dramă pe care nu o doresc nimănui... p.s. ca un experiment, ai putea posta ’’ce chestii ți-au trecut prin cap’’ pe patul de suferință? a fost o suferință mare sau una minoră? ai plîns, te-ai zbătut, ai avut dureri groaznice, ai vrut să te arunci de la etaj, ai avut coșmaruri, depresii sau ai trecut ușor peste tot? | |
| = călin, teo, mulțumiri | Tudor Negoescu [24.Jul.09 21:57] |
| călin, mulțumesc pentru comentariul tău elegant la acest text care nu urmărește decît autenticitatea trăirii unor momente de cumpănă din viața unui om! felicitări sincere pentru ultima ta apariți editorială și, mai ales, pentru proiectul cultural pe care îl derulezi, de ceva vreme, la sibiu! teo, ai intuit perfect, mulțumesc! sînt gîndurile necenzurate ale unui om dinaintea plecării în altă lume! | |
| = optional | Anca Anghel Novac [24.Jul.09 22:11] |
| Tudor, iar ai postat un poem personal care e fugarit pe site, pe nedrept:)) Unii il trag de urechi pana la invinetire, desi poemul nu are urechi ;) Altii il cauta de rarunchi… Iar tu Tudor, cu acelasi bun simt cunoscut deja, ne spui clar si limpede, “poemul e o traire personala”. Eu cred ca, atunci cand trairile sunt intime/ personale, nu trebuiesc comentate. Eu admir amprenta acestei trairi si nu pot sa nu sesizez nota amara, ironia, desi adevarul nu ne apartine. El este intotdeauna la mijloc. Deasemenea pentru orice efect/traire/experienta exista o cauza. Vorbesti de America. La suprafata multe lucruri par aiurea desi daca ne gandim in profunzime, viata are pretul ei si fiecare il plateste, mai mult sau mai putin. Exista o cauza pentru care cei pe care i-ai vazut tu dorm pe strada. Nu traiesti pentru a plati rata la banca.Asta e doar o optiune. Daca nu mai vrei sa platesti, vinzi casa ( pentru ca imprumutul e mai mare in general pentru o casa) iti platesti datoria si gata. Oamenii aceia erau pe strada pentru ca nu mai aveau un venit corespunzator datoriilor la care s-au inhamat. Daca unii traiesc, asa precum spui tu, pentru a plati datoria la banca, este pentru ca au ambitia sa aibe una-alta si atunci aleg/devin deliberat robii bancilor si risca. Se spune ca cine nu risca nu castiga. Unii insa risca si pierd totul. Marea evadare, despre care vorbesti, este si ea o optiune. Cred ca fiecare dintre noi suntem liberi sa alegem. Poemul personal e foarte bun, dovada ca a starnit atatea comentarii. Felicitari ! | |
| = carmen, angela, mulțumiri | Tudor Negoescu [24.Jul.09 22:28] |
| carmen, mulțumesc pentru gîndurile bune! e un text personal, brut, neprelucrat, mîzgălit pe o foaie de hîrtie, într-o rezervă de spital, în timp ce un individ se afla pe patul de moarte. nu s-a gîndit că devine ’’penibil’’ dacă inserează ideea că doar gîndul la ratele din bănci îl mai ține în viață. eu, ca autor, puteam interveni ulterior și modifica, desigur, cu ceva mai ''poetic'', de genul : ''iubito, doar gîndul la tine mă mai ține în viață!'' dar mi-am propus sa nu-l ''îmbunătățesc.'' am mai putea discuta în particular despre acea rețetă, desigur... angela, mulțumiri pentru justețea analizei! pare un paradox, dar, uneori, ’’contextul social alienat’’ ne modelează, ne conduce destinul. textul este construit chiar pe ideea de pathos, de suferință umană. | |
| = Anaca A. N. | Călin Sămărghițan [24.Jul.09 22:44] |
| Anca, recunosc, probabil a fost o exprimare nefericită. | |
| = parere | Doru Emanuel Iconar [24.Jul.09 22:50] |
| Îmi pare rău că nu am văzut poemul mai devreme, dar cred că sunt binevenit și acum. N-am să fac o analiză, am oroare de așa ceva. Oricum cineva a făcut-o deja, încercând să-ți desfințeze poemul. Eu nu l-am citit cu mintea, l-am parcurs de câteva ori dar cu sufletul. O bucată cu incredibil de multă amărăciune în aceasta confesiune a ta, care pe mine m-a răscolit. Și pentru că am rămas cu ceva după ce am trecut peste el, spun că este un poem bun. Doru Emanuel | |
| = părere | Laurentiu Ion [10.Dec.18 14:27] |
| Există posibilitatea de a-ți seta vocea în funcție de intensitatea schemelor, chiar și atunci când textul este destul de personal. Mie mi se pare doar o scuză, nu penibilă, ci una care ține strict de puterea pe care o are un autor după ce a scris un text. Aici, mă refer la poziția aia în care îți asumi total scriitura, deși normal ar fi ca după pliatul mecanismului(cel care dă naștere unui text) pe interior, senzația de apartenență să dispară cumva. Deci clar nu este personal, lucrurile personale rămân în sertar, or expuse undeva fără drept străin de consumat. Faptul că ceea ce spui aici este personal, este altceva, însă nu poți să spui nu mă judecați aspru, textul este personal. Nici nu știu cum ar fi mai ok prima strofă, ori să renunți la adresarea către mamă, ori să reconstruiești. Toate astea în defavoarea patetismului, desigur. Eu aș reformula altfel, dar bine, reformulările țin de personal, ci nu textul ca întreg. A doua strofă este cam ilogică, așa cum probabil au spus și antecomentatorii mei. Nu prea este posibil ca frica de moarte și creditele luate din bănci să dea un sens vieții. Probabil dau un sens nou, dau o altă direcție vieții, dar aici chiar tind să cred că este ceva personal. Poate ar trebui să ne forțăm mai mult pentru a înțelege, sau să lăsăm lucrurile așa cum au fost așezate de la bun început, să nu mai încercăm să le răstălmăcim. Țin minte că aceleași probleme le-am întâmpinat și-n lecturarea unor texte de ale lui Malte Persson și (poate) spre rușinea mea, nici acum nu le-am găsit răspunsurile. Și-acolo am găsit versuri mult mai ilogice, chestii simple de viață care nu aveau logică. De obicei, încerc să înțeleg ce a declanșat plecarea din punctul x și cum s-a ajuns la z. Cel puțin asta îmi doresc eu să găsesc într-un text, oricât de personal ar spune autorul că e. Căci repet, aceasta este doar o scuză, Agonia nu este un portal unde postăm texte pentru a rămâne personale. A treia strofă chiar mi-a plăcut, mi-a amintit de un autor al cărui nume nu pot să-l spun; mai ales ultimul vers și introul. Deodată ce am spus că mi-a plăcut, trebuie să spun și că mi se pare puțin offsubject, ori pentru că nu mai apare patosul ăla din primele două strofe. Finalul este groaznic, mai ales introdus prin "se pare". Aici chiar ar trebui să se renunțe la construcția aia, căci e puțin autoironică, are așa un iz de umor ieftin și gratuit. Și nu mai spun că pe lângă întreg textul mi se pare scos dintr-un alt story. | |
| = dominique | Tudor Negoescu [24.Jul.09 23:28] |
| dominique, odată ce luăm hotărîrea să ne postăm gîndurile la rubrica ''personale'', ne asumăm și posibilitatea ca ele să fie ’’fugărite’’, ’’trase de urechi’, că nu sună destul de ’’poetic’’, că nu sînt poetice etc. nu e o tragedie asta. o tragedie este cînd ne pierdem sănătatea, viața, libertatea...cuvintele se mai pot selecta și șterge, modifica, li se pot atribui sensuri noi, nebănuite. încerc, de la o vreme, să nu mai scriu poezie pentru că nu mai am încredere în rolul ei izbăvitor, de salvatoare a destinelor noastre... mulțumesc pentru gîndurile bune! | |
| = parere | Ioana Geier [24.Jul.09 23:34] |
| Indiscutabil, acesta este un poem bun iar faptul ca, in pragul lui, este invocata mama(indiferent de starea de fapt) ii sporeste valoarea. Se vede, se simte experienta in lagarele papirusului, aici! Jo | |
| + Uneori, prea închistați... | Emil Iliescu [24.Jul.09 23:46] |
| Uneori, prea închistați de carcera acestei vieți, încercăm să evadăm... Înspre un teritoriu unde ființa noastră încearcă să scape de determinarea crono-spațială, atât de severă, dureroasă. Clipa-limită prin care trecem, acolo, pe un pat de spital, este momentul adevărului. Când știm că de la categoria filozofică a morții, de la angoasa ei, și până la cotidianul, banal și plat, dar tot la fel de dureros, "creditele luate din bănci", nu mai există nicio diferență. Primul și ultimul nostru gând la ceas de răscruce, bătrâna mamă, este poate singura speranță într-o rugăciune ascultată de Bunul Dumnezeu. De la scama de aer pe care o respirăm până la tainica lucrare a viermilor, existența noastră este o continuă și tragică evadare... Indiferent pentru ce viză stăm la porțile vieții... Un text profund prin unicitatea momentului când a fost plămădit. Un strigăt de neputință al trestiei gânditoare în fața nemiloasei furtuni ce ne pândește pe fiecare, la ceas cumpănit, hărăzit... Cu prietenie, Emil Iliescu | |
| = doru emanuel, laurențiu | Tudor Negoescu [25.Jul.09 00:53] |
| doru emanuel, mulțumesc pentru gînduri! tizule, ai intuit bine. e un text scris pentru suflet, nicidecum pentru minte! laurențiu, mulțumesc pentru acest comentariu atît de elaborat la o atît de șubredă construcție (nici măcar, din păcate, foarte poetică!). apreciez sincer soluțiile tale tehnice, folositoare pentru momentul cînd voi hotărî să ’’împing’’ acest text spre statutul ’’superior’’ de poezie (dacă o voi face!). acum, în momentul ăsta observ că faci confuzie (ca și mihai zabet sau anda brezan) între rubricile ’’poezie’’ și ’’personale’’. ele există în paralel și sînt pline de texte, dar sînt două rubrici distincte. ca text poetic, poate și eu aș înlătura unele sintagme cu iz patetic, deranjante pentru simțul estetic al comentatorilor de poezie din anul 2009. ca text de ’’personale’’, nu m-aș repezi să-l demolez din prima, fără să știu ce reprezintă... iartă-mi comparația nepotrivită, dar îmi vin în minte versurile lui labiș, dictate prietenului covaci pe patul spitalului, înainte să moară. judecîndu-le după patetismul finalului, după situația dramatică în care au fost rostite, crezi că acum s-ar încadra la ‘’’poezie’’ sau la ’’personale’’ pe agonia? p.s. ar fi ilogic să-l judecăm acum pe labiș pentru patetismul acelui text, cînd omul era în suferință pe patul de moarte... | |
| = . | Laurentiu Ion [25.Jul.09 01:21] |
| Da, sunt întrutotul de acord cu dumneavoastră și chiar cineva mi-a scris după ce am dat drumul comentariului că într-un fel neregulile din text sunt scuzabile, dat fiind faptul că textul a fost scris pe un pat de spital, eventual pe o masuță de spital. Adevărul e că pe toți ne apucă patetismul, pe alții îi apucă până și paranoia. Însă tot nu cred că încadrarea unui text pe Agonia schimbă ceva. Dacă ați fi postat acest text la secțiunea Poezie, reacțiile ar fi fost aceleași, asta dacă ar mai fi fost la Recomandate, desigur. Textul rămâne același, atât ca valoare, cât și ca prezentare, indiferent de încadrare(îmi cer scuze de rimele învoluntare :) ). Ar fi rămas însă un text personal dacă nu l-ați mai fi postat. Eu asta încerc să spun, neg ideea de text personal postat, însă consider că neregulile din acest text sunt într-un fel scuzabile, nu datorită încadrării la personale, ci datorită modului în care l-ați scris. Și înțeleg acest ultim aspect, pentru că înainte de cititor de literatură, comentator/ poate și cârcotaș, sunt om! Toate cele bune, | |
| = ioana geier, emil iliescu | Tudor Negoescu [25.Jul.09 01:24] |
| ioana, mulțumesc pentru gînduri și pentru superba sintagmă ’’lagărele papirusului!’’ după cum vezi, trebuie să constat că ’’mamă’’, pe care tu îl apreciezi, sporește gradul de patetism al discursului și trebuie eliminat din context...asta e viața, deci, fără ’’mamă’’! emil, mulțumesc pentru semnul de prietenie, pentru înțelepciunea comentariului și pentru tălmăcirea dată textului meu în limbajul universal al sufletului! | |
| = ca să fiu mai liniștit | Tudor Negoescu [25.Jul.09 07:16] |
| laurențiu, nu are rost să-ți justifici poziția față de textul meu. faptul că eram cu niște tuburi băgate prin gît, prin nas, cu niște ace prin vene cînd am mîzgălit textul cu pricina, nu-i scuză defel valoarea literară îndoielnică. neregulile din text, accentele de patetism gen telenovelă (cum remarcă și zabet) nu pot fi scuzabile în nici o situație, chiar cînd ne aflăm în preajma morții. probabil că editorul l-o fi recomandat pentru valoarea lui de document nud, autentic, probabil ca asta să-l fi impresionat la o primă lectură...sincer, nu știu. oricum, nici nu știu de ce or fi înscris editorii la tipul textului și rubrica asta ''personale'', care văd că nu e nici pentru poezie, nici pentru proză. ai idee, ai vorbit cu ei despre? chiar aș fi curios și eu să aflu ce e cu această rubrică. dacă e ceva neclar cu ea, nu o să mai postez nici aici, după ce am renunțat să postez la rubrica ''poezie''. nu o să mai postez nicăieri...ca să fiu mai liniștit. de altfel, mi s-a recomandat multă liniște. | |
| = Tizule, | Doru Emanuel Iconar [25.Jul.09 09:24] |
| Sunt aici, pe Agonia câteva texte postate la rubrica „poezie” foarte bune, la fel de amare, și care, după părerea mea, sunt născute tot din experiențe personale. Totuși nu sunt încadrate în caseta respectivă. Cred că împărțirea pe categorii este destul de subiectivă, are scopul de a da un indiciu asupra textului respectiv, asupra modului în care trebuie să receptăm cuvintele respective. Deci, scrie și postează în continuare pentru cititorii tăi. Motive: sunt destule. Le știi. Dau eu unul: și numai pentru că sunt niște scrieri firești. Doru Emanuel | |
| = De ce? | Călin Sămărghițan [25.Jul.09 10:55] |
| Dle Tudor, mie nu mi se pare deloc o poezie patetică, nu vă mai luați după păreri prea puțin avizate, care e evident că au, de fapt, o altă intenție. Mi s-a părut o poezie într-adevăr inspirată și nu "făcută" ori "forjată" de dragul de a scrie ceva. Mi-a fost clar că e poezia unei experiențe și probabil că i-am făcut un comentariu mult prea tehnic pentru o poezie venită din suflet și care, probabil, "s-a scris singură". Există poeți născuți și poeți făcuți. În opinia mea, dumneavostră faceți parte din prima categorie. Îmi pare rău că am atras contestările de aici, ele se îndreaptă de fapt împotriva mea și nu a poeziei dumneavoastră. Am făcut această intervenție întrucât ați spus că nu veți mai scrie. În ceea ce mă privește chiar vă rog să scrieți în continuare, sunt mult mai mulți cei cărora le place ceea ce scrieți și uitându-mă în urmă am văzut că ați fost de multe ori recomandat de editorii mari ai acestui site. Îmi cer scuze pentru intervenție, dacă vi se pare inoportună. | |
| = . | Laurentiu Ion [10.Dec.18 14:27] |
| Călin caută cu orice preț motive pentru a se victimiza. Cred că ar trebui să știe că postura de editor nu-i dă privilegiul de a elibera avize. Pe ce te bazezi când spui că dle Tudor a primit păreri neavizate? Că nu sunt la fel ca ale tale? Nu încerca să impui această postură aici, noi, ceilalți, nu suntem așa proști și neavizați precum crezi tu. Sau de acum încolo ne vei imputa faptul că nu avem aceleași gusturi în poezie ca și tine? Este ultima oară când mai uit de principii și-ți răspund, dar văd că nu te mai oprești. Nu ești așa important să scriu ditamai comentariul să te atac pe tine. Dle Tudor, dvs. decideți dacă mai postați, sau nu. Oricum, eu înțeleg ideea de text intangibil, cel puțin în ochii autorului. Acel text, care deși pentru alții sfidează logica, pentru autor păstrarea formei inițiale în care a fost scris e foarte importantă. Nu luați comentariile mele ca pe niște atacuri și nici ca pe niște sfaturi, ci ca pe niște simple păreri. Eu cred că toți suntem AVIZAȚI să ne spunem părerea, doar că, după cum probabil observați, Călin Sămărghițan înțelege prin păreri avizate, părerile care nu i le contrazic pe ale dumnealui. Personalele folosesc oficial ca rubrică pentru texte personale, dar fiind publicate în fața a peste 20 de mii de oameni, nu mai sunt atât de personale, cel puțin din punctul meu de vedere. Unii autori își mai postează la personale textele, pentru că probabil, o eventuală încadrare la poezie ar fi o apreciere prea mare pentru ei, sau pentru textele lor. Deci liniștea vine și postând texte, chiar dacă părerile sunt dure, ăsta nu-i un motiv pentru care să ne supărăm, să prindem dușmănii and so on. Dacă scrierea unui text vă face să vă simțiți bine și publicarea lui aici deopotrivă, nu renunțați! Noroc și sănătate | |
| = domnilor | Veronica Valeanu [25.Jul.09 12:56] |
| dincolo de faptul ca e trecut la personale (ceea ce e riscant de recomandat) pe mine ma ingrijoreaza portanța unui astfel de discurs - care nu ajunge la verosimilitatea poeticului, tocmai fiindca o vrea una e sa fie scris de pe un pat de spital si alta la un timp dupa ce zbuciumul s-a potolit aici ar trebui sa dam peste o disperare dar asta presupune imposibilitatea de a mai face fata la ceva or viitorul, "se pare ca" , primul vers care e orientat in cauzalitate argumentativa, tendinta de aranjament mental si maruntisuri-gaselnita (creditele) - ne arata cat de distorsinonat/fortat e mesajul de disperare disperarea la rece sau resemnarea ei se produc altfel apropo, dle Calin, sintagma "suferinta inteleapta" e doar o stridenta liricizanta - poate inteleptirea dupa ce ai suferit, asta e altceva ca altfel e doar suffering for suffering's sake si tocmai contraponderea suferintei, deci conceptul de mare evadare e construit prost aici ultimul calup de versuri ar fi putut sa sune bine in alt frame puteai sa legi semnul [viermi] de [evadare] dar reversed | |
| = călin sau despre ultimul meu text antum | Tudor Negoescu [25.Jul.09 15:19] |
| călin, ne aflăm pe un site de creație literală și mi se pare normal să existe o atmosferă încărcată cu o doză mărită de orgolii, frustrări, idiosicrasii etc. se știe, creatorii sînt niște personaje dificile, greu de satisfăcut. abia acum înțeleg pricina iritării unor colegi: dacă autorul postează textul la rubrica ’’personale’’, recunoaște implicit că nu are cine știe ce valoare literară. atunci, editorul cum își permite să recomande un astfel de text? (vezi și opinia veronicăi văleanu). eu, chiar dacă voi fi acuzat de subiectivitate, îți salut inițiativa dacă voi simți nevoia, voi mai scrie, desigur, dar mai mult pentru albumul meu de ’’personale’’. oricum, mulțumesc pentru încurăjări! p.s. ’’marea evadare’’ e o trimitere ironică/ cu gust amar la titlul unui celebru film din epocă și, totodată, cînd l-am scris, credeam că va fi titlul ultimului meu text antum. | |
| = veronica sau ’’verosimilitatea poeticului’’ | Tudor Negoescu [25.Jul.09 17:24] |
| veronica, mi se pare mie sau și tu îl culpabilizezi pe editor că a recomandat un text trecut la ’’personale’’? probabil că pe editor l-a impresionat chiar caracterul ’’personal’’ al textului, cine poate ști? el e suveran. textul de față e un document brut, neprelucrat, are caracter intim și poate că m-am pripit cînd l-am postat sub forma asta. nu vreau să mă disculp sau, din contră, să te consider de rea-credință, dar nu înțeleg ce ’’portanță’’ și ce ’’verosimilitate a poeticului’’ ți-ai fi dorit să găsești în textul ăsta cînd autorul, în momentul în care scria, trăia o traumă existențială: cu trei zile în urmă îi murise mama, iar el se afla pe patul spitalului, medicii fiind rezervați în privința șanselor lui de supraviețuire. altă dată poate că m-ar fi deranjat, dar acum mă amuză să aflu că mesajul meu de ’’disperare’’ ți se pare a fi ’’distorsionat/forțat’’. înseamnă că am avansat bine în arta disimulării sentimentului de disperare! e și ăsta un punct cîștigat, totuși, demn de a fi notat, dar tot la ''personale''... | |
| = ... | Ioana Geacăr [25.Jul.09 19:02] |
| Nu trebuie să fii prea trist cu atîția comentatori, Tudor! Pe mine m-a atras chiar prima secvență a poeziei, sau ce-o fi, :) cu specificul patetic optzecist: pentru că îi cunoști mai de mult, roagă tu viermii să nu-și înceapă încă lucrarea cu mine" Mi-am amintit de niște versuri ale mele (poate mai patetice, să nu rîzi!) din primul meu volum, versuri citate de poetul Cezar Ivănescu în prefață: "Mamă, poate încă nu mai născut/nu m-ai născut, ești sigură, nu-i așa?/de ce țipi/de ce răcnești?/de ce chemi viermele care grăbește nașterea/care viața grăbește/și mă așteaptă deja?" M-a mai atras întrebarea pe care ai pus-o unui comentator, dacă a fost într-o situație asemănătoare celei descrisă în această "personală". Îți răspund eu că am fost, lumea cealaltă e foarte tăcută și nu aude ce spunem. Doar un țipăt m-a salvat, așa cum încerci în vis să te trezești făcînd zgomot, uneori reușești, alteori visezi pînă la capăt. Mă bucur să văd cît ești de comentat. Știi ce zicea Michel Houellebecq? Mai bine să fii înjurat decît uitat. Da' n-a fost cazul. | |
| = ioana | Tudor Negoescu [25.Jul.09 19:44] |
| dragă ioana, nu sînt nicidecum trist, ba mai mult, sînt fericit că sînt în viață, că am posibilitatea să mă ''tîrăsc'' printre contemporani. nu-ți știu volumul dar îmi plac versurile citate de don cezar. l-ai cunoscut? propun să ne împărtășim într-o rubrică separată, undeva, experiențele legate de lumea de dincolo. eu am deja la activ două tentative de a agunge acolo. am, să zic așa, ceva experiență. ar fi absurd să le cer comentatorilor să mă creadă pe cuvînt că textul ăsta e trimis în eter de pe (aproape) lumea cealaltă!!! li se pare absurd că un muribund ar putea să se gîndească, în ultimele clipe de viață, la datoriile pe care le mai are de plătit la bancă și, mai mult, să-și dorească să supraviețuiască pentru a le plăti!!! unora li se pare o ''găselniță'' literară ieftină, dar tot așa de bine s-ar putea scrie și o pagină de literatură a absurdului pe tema asta! mulțumesc de trecere! d | |
| = dle Tudor Negoescu | Veronica Valeanu [25.Jul.09 22:51] |
| dle autor sunt 2 dimensiuni al caror spatiu de intimitate trebuie respectat in orice text 1- cea personala (din experienta la limita pe care nimeni nu are dreptul sa o conteste, nici macar sa se atinga de ea- e spatiul sacru) 2- cea careia i se mai adauga si un invelis social(aici, de comunitate de poezie)- unde involuntar se preteaza si la feedback de natura functionala/analitica etc cat si de asimilare a imaginii primite inapoi de la terti. Aceasta ipostaza este in atentia mea. Nu intamplator structura pe care dvs, autorul, ati ales-o - de poem - va desemneaza ca fiind co-interesat de teritoriul poetic. Sensibilitatea experientei e tangenta la poetic. Eu m-am pronuntat asupra discursului activat acolo - momentul autentificarii lui, cel in care continutul poate ramane si poetic nu numai identitar (atata vreme cat se enunta) - prb pusa de mine era ca nu mai razbate la fel catre cititor. iar un editor e nevoit sa urmareasca si aceasta interfata a textului. sunt convinsa ca experienta aceea la limita existentei v-a reeducat perceptia asupra lumii si de aceea veti lua din feedbackul meu perspectiva pozitiva asupra cadrului de supravietuire a momentului 0 si in teritorii poetice. | |
| = laurențiu | Tudor Negoescu [25.Jul.09 23:12] |
| laurențiu, nu mi se pare elegant să ai ''contre'' de genul ăsta cu cineva în subsolul de pagină al altcuiva. nu am zis nicicînd că textul meu e intangibil, ci doar că l-am postat neprelucrat ''poetic'', ca să zic așa, pentru că nu s-a vrut a fi unul poetic. nici nu avea cum...numai la poezie nu mă gîndeam cînd l-am scris! dacă îl voi publica drept text poetic, îl voi modifica, fii sigur. deja cred că se începe să se exagereze cu fel și fel de analize ''psihologice'' sofisticate pe o banală scriere ''personală'' (v. analiza veronicăi v., de ex.). oricum, mulțumesc pentru urările de sănătate! astea sînt cele mai importante. | |
| = veronica sau despre dimensiunea personală | Tudor Negoescu [26.Jul.09 23:56] |
| stimată comentatoare, păi tocmai dimensiunea personală pe care o afișează autorul nu se respectă. ideea e că nici în viața reală nu ne prea omorîm cu firea s-o facem. vedem pe cineva pe caldarîm în plină criză de epilepsie, tremurînd cu spume la gură și comentăm: ce penibil e tipu`, cum vrea să ne impresioneze, altă găselniță nu nimerea și el, soro?! ''...iar un editor e nevoit să urmarească și această interfață a textului'' e clar, editorul e de vină. acum înțeleg... | |
| = tizule | Tudor Negoescu [27.Jul.09 00:12] |
| doru emanuel, tizule, noi aici comentăm doar niște texte, niște simple cuvinte... vei constata și tu, cu timpul, că viața însăși face niște alegeri extrem de subiective și, poate, nedrepte cu noi... p.s. s-ar putea ca mîine să ajung într-un loc în care să nu mai am acces la internet, să nu mai am acces la nimic. | |
| = tudor | gena gurau [27.Jul.09 01:08] |
| am citit poemul de când a apărut, precum și comentariile existente atunci. și în acel moment am avut un deja-vu. știam că ești într-o situație delicată, dar nu mă întreba însă de unde, pentru că habar n-aveam. dintr-odată, am înțeles! din ceva ce-am mai citit scris de tine. oamenii obișnuiesc să spună că le este cumplit de greu în anumite situații, chiar grele ale existenței lor, dar, paradoxal, tot ei, dacă dispare sau li se demontează suferința, te vor respinge, vor reacționa aproape agresiv, fiindcă le iei ceva ce e al lor. subscriu ideii că orice este lansat în eter, sub absolut orice formă, devine public și se supune analizei colective. din ce citesc aici, îmi place și are un impact intens doar asta: "de data asta, marea evadare o voi pregăti în toate detaliile. puterea mi-o voi lua din aer; voi inspira adînc și voi începe să plutesc peste lume." și aș argumenta că tocmai acest "de data asta" devine variabil și este ceea ce dă greutate oricând momentului 'marii evadări', nicicând știut, ci poate doar intuit. restul, scris pe taste, Tudor, în fața ecranului PC-ului și nu pe o margine de pat de spital, devine un plânset extrem de omenesc, dar care a rămas acolo, pe acel colț de existență. ai grijă de tine! :) | |
| = gena, în sfîrșit... | Tudor Negoescu [27.Jul.09 02:12] |
| gena, ai intuit bine latura subiectivă a acestui demers existențial/ exitențialist și-ți mulțumesc pentru intervenție! la acest ''plînset extrem de omenesc'', legat de acel ''colț de existență'' se referă și textul intitulat un pic ironic ''marea evadare''! dar, dintr-un fel de rutină...metodologică, ne vine mai ușor să-l tratăm ca pe un text poetic...fiindcă evoluăm pe un site numit poezie.ro! în definitiv, e bine și-așa... | |
| = nea Tudore | ioan albu [27.Jul.09 05:17] |
| bine ca ai supravietuit! patru ani dupa asta postezi o personala pe site, prilej sa mai schimbam si noi doua vorbe, in asteptarea unor texte mai valoroase din punct de vedere literar. sanatate sa fie! | |
| = maestrului cu albele | Tudor Negoescu [27.Jul.09 09:27] |
| maestre cu albele, îți percep trecerea prin acest subsol ca pe o vizită la căpătîiul unui bolnav. e bine și-așa... cît despre textele viitoare ,,mai valoroase din punct de vedere literar'', îți înțeleg subtilitatea și mă amuz (''jo mamiuz''), dar nu mă mai preocupă ,,aspectul'' cu pricina. nu mă mai ingrijorează că portanța discursurilor mele nu va mai ajunge la verosimilitatea poeticului,ca să-ți răspund în termeni de specialitate! să fii iubit de muze (cu buze)! | |
| = morbid | Radu Marian [28.Jul.09 11:38] |
| ..imprima e o senzatie de tranzitie din planul fizic in ether | |
| = m sau despre morbid | Tudor Negoescu [28.Jul.09 19:11] |
| e justă senzația pe care o descoperi tu. sper să nu mai am prea curînd ocazia să scriu texte morbide. | |
| = anda, tu vezi detalii pe care oamenii obișnuiți nu le văd | Tudor Negoescu [29.Jul.09 00:13] |
| anda, tu vezi detalii pe care oamenii obișnuiți nu le văd acesta nu e un poem uneori mă bate gîndul să trec la proză memorialistică, jurnal nu știu cum e cu saltul la proză, tu știi cu siguranță mai bine | |
| = dle Negoescu | Anda Brezan [29.Jul.09 11:23] |
| Asa este, va multumesc. Inteleg ca v-ati mai calmat. (V-a durut atat de tare incat a trebuit sa reveniti cu un comm pentru mine dupa 5 - cinci - zile?) Ca sa va mai relaxati si sa-mi intelegeti intentia onesta din comm-ul anterior, v-as posta aici textul cu aceeasi tema scris de mine (cel de care va spuneam mai inainte), insa va trebui sa va activati filtrul de limbaj explicit doar din cauza lui, si e pacat pana la urma. O zi buna va doresc! Anda | |
| = anda, relax, no problem | Tudor Negoescu [29.Jul.09 16:42] |
| anda, relax, no problem chiar dacă aș vrea, nu mă mai lasă doctorul să mă agit am revenit cu un comm din pură simpatie pentru ideea de text, de comunicare, pentru susținerea ideii că e nevoie de hermeneutică pe acest site... și pentru că, uneori, poezie.ro mi se pare, ca să zic așa, an amazing journey, vorba francezului. succes și ție în tot ce ți-ai propus! d | |
| = multa sanatate! | carmen mihaela visalon [04.Aug.09 23:53] |
| pentru ca este vara viermii sunt plecati in america prin urmare nu-ti mai deranja mama cu cereri desarte ridica-te si umbla pana la usa salonului pana la prima fata morgana poate ca ea va face mai mult decat au reusit doctorul si aistenta si cei trei rezidenti pe care i-ai intrebat politicos azi dimineata cand ma externati sanatos? cat despre imprumutul la banca nu-ti face griji peste poate daca ar fi sa judecam drept banca ne este datoare noua pentru ca nu poti sa obtii decat cea ce ai deja deci cu riscul de a ma repeta, adevarat iti spun "ridica-te si umbla!" pe drumul poeziei si razi cu blandete la soare pana ce vremea se va indrepta dupa zambetul tau | |
| = sînt cîțiva morți în oraș, iubito | Tudor Negoescu [09.Aug.09 18:04] |
| tocmai pentru că este vară, viermii au început să se agite; vor acțiune. p.s. îți voi urma sfatul. de mîine mă voi ridica și voi merge singur, dar nu pe drumul poeziei, ci, mai prozaic, doar pînă la toaletă... | |
| = Tudor | Stoica Dan [06.Oct.20 18:03] |
| Am citit un poem cuminte, simplu, care nu se ia de gat cu vreun laureat al Nobelului pentru literatura (si nici nu ar trebui sa o faca), un poem care se simte, intuieste si se vizualizeaza. Atitudinea unora din subsolul acestui text e de-a dreptul disproportionata cu starea evocata de poem dar si cu circumstantele. Din exces de zel sau teribilism au sarit colegii, dupa parerea mea, calul. Mai lipsea sa ti se zica sa te duci in piata publica sa te legi singur de o barna si sa strigi la trecatori sa vina sa te biciuiasca pentru acel "mama" din prima strofa. La alte lucruri nu ma mai refer. Cand in numele literaturii "de calitate" apelam la ghiolbaneala ne decredibilizam 100%. Tudore, sper ca esti sanatos si bine. Te saluta un muritor de rand. | |