| = doar discuții | serrena nicoleta [03.Sep.09 21:21] |
| Ultima frază se apropie mult mai mult de propria-mi părere. Și totuși în totalitate se pornește de la ideea unui tot subânpărțit clar, aș reformula în sine și eu paralel cu fiind și ființare. Am citit aici o analiză a ființei umane privită intrisec doar din două unghiuri neapărat determinant existențiale în interiorul respectiv exteriorul sensului viabil, la fel cum însuși Demiurgul devine simbioză între materia temporală și materia spațiului infinit; dar nici unul nici celălalt nu se rezumă la cele două componente indiferent de cât de cuprinzătoare ar fi aria acestora de acțiune; niciodată , nimeni nu va putea pretinde că se cunoaște pe sine, de ce ne-am atribui dreptul de a-l cunoaște pe cel de lângă noi chiar si abstractizând sau generalizând la nivel de regulă; nu , consider că nu putem eticheta după reguli pesonalitatea cuiva, eventual putem recunoaște existențialitatea unor formule comune , a unor determinante echivalente definițiilor generale despre om. În altă ordine de idei , spațiul temporal e un abstract croit de ființa umană cu destinații precise în propriul metabolism , adaptare la mediu, iar spațiul infinit este, dacă considerăm logic raportarea ca necesitate a omului la când și unde, subiectul fiind el însuși și atunci cine pe cine definește? noi creăm Demiurgul prin îngustimea limitelor impuse sau el ne a creat pe noi în spatiu și timp impus? | |