| + Noctambul poet cu generoase lumini interioare | Călin Sămărghițan [28.Oct.09 09:31] |
| Am reluat poeziile lui Alexandru Mărchidan în sens invers și m-am oprit aici, o poezie pe care n-am văzut-o la vremea ei. În poezia scurtă e foarte expresiv, reușește să îmbrace cuvintele în sensuri neașteptate. Deși ca formă are o comparație aici, este atât de neobișnuită dar construită atât de unitar semantic, încât primește valoare metaforică. Noapte - casa noastră - ochi de șarpe consonează toate trei la crearea unei imagini poetice de excepție. Transmite chiar o stare sufletească greu de prins în cuvinte. Cele două ultime versuri pot sta foarte bine ca poezie de sine stătătoare. Câmpul intuitiv deschis e mai înalt aici, iar orizontul semantic mult mai generos decât cel din ”Subcutanat”, care vine cu o comparație asemănătoare și care rămâne totuși o sensibilă expresie strecurată sub piele. ”Zbor în sens invers” are ceva asemănător, dar nu la fel de puternic. ”Zebra peste care nu voi trece” mi se pare că poposește prea mult în filtrul rațiunii, celelalte sunt mult mai clar adresate intuiției, simțirii interioare. Esența acelei poezii stă de fapt în ultimele patru versuri, iar tot ce e înainte devine prea explicativ. ”Ca un inorog” pleacă de la o idee foarte generoasă, ce cred că trebuie mai subtil speculată. Din nou prea explicită în partea de mijloc, în această formă nu mi se pare că reușește să-și atragă aerul mitic pe care probabil l-a vrut. Cred că acolo doar cu o treaptă mai sus în abstractizarea limbajului, se poate obține efectul deplin. Finalul însă o salvează, este acolo exact înălțarea necesară, care ar trebui infuzată întregului. În sensul de mai sus, ”În pofida luminii” reușește mult mai bine să ”universalizeze” faptul concret de la care pleacă ideea de acolo. Din nou autorul speculează foarte bine motivul nopții, iar spulberarea păcurii de pe vise devine metafora unei adevărate transfigurări. Aici stilul e simplu, poate tocmai de aceea efectul e deplin. Doar un cuvânt despre ”Arhaic”, dacă mai aveți răbdare, care e o adevărată bijuterie nedrept trecută cu vederea. E tot o poezie de stea. Avem același motiv al nopții, însă aici apare doar la final, speculat prin concizie și brusca trezire a simțirii poetice (anunțată în primul vers) prin chiar ultima aserțiune lansată aparent laconic și fără greutate, dar care conferă întreaga viziune poetică. ”Rugăciune”, de acolo am pornit înspre aici, e caldă, blândă și frumoasă. Am preferat însă să fac aici comentariul unde pot să dau stea cu inima largă. Mă opresc aici pentru a nu prelungi prea mult comentariul, deși ar mai fi multe de observat. Nu intenționasem să scriu atât, dar discursul auctorial m-a tras de la o poezie la alta și nu m-am mai putut opri. Sunt cu ochii pe acest autor care, sunt convins, are încă foarte multe de spus. | |
| = O surpriza foarte placuta | Alexandru Mărchidan [28.Oct.09 10:10] |
| Vă mulțumesc, domnule Călin Sămărghițan, pentru cometariul atent al mai multor texte de-ale mele și pentru lectura consecventă. Este o frumoasă surpriză. O să găsesc - sper cât mai curând - răgazul pentru a mă apleca asupra poemelor dumneavoastră cu aceeași atenție. Stima este reciprocă. | |