Comentariile membrilor:

 =  "Cu o floare nu se face primăvară!"
Ioan Jorz
[29.Oct.09 18:48]
Paul Gorban, cunosc și eu (personal) câțiva autori incluși în cartea lui Alex Ștefănescu, așa cum le cunosc și cărțile respective. Probabil că 250, doar, este un număr nedrept, în sensul că lasă pe dinafară un număr de alte câteva zeci de mii de cărți proaste, ba, partea distractivă e că unii dintre cei "rămași pe dinafară" își permit să și râdă de cei incluși în carte. Cunosc cazuri.

Partea proastă este că în cele câteva zeci de recenzii de carte, pe care le citesc într-un an, nu-mi este dat să întâlnesc, decât foarte rar - și atunci sub forma unor anemice obiecții/observații, și semnalări ale greșelilor, ale lucrurilor nerealizate (proaste) din cărțile recenzate, propuse spre lectură. Chiar așa, critica literară "înghite" tot?! Sunt autorii, cu toții, geniali și n-au criticii, astfel, cum formula vreo obiecție?! Nu cred!

Articolul tău reușește să atragă atenția asupra multora dintre aspectele pe care Alex ștefănescu încearcă, în felul său, cu umor, a ni le semnala. Din nefericire, demersul său este unul care riscă să rămână singular. Cu amiciție,

Ioan J

 =  Alex Stefanescu=un inceput de normalitate
bogza gheorghe
[29.Oct.09 19:52]
salut cu placere articolul dvs si emisiunea domnului Alex Stefanescu de pe tvr cultural.
bineinteles spun asta ca simplu diletant si nici prin gind nu-mi trece sa scriu vreo carte. ma ratez in multe alte domenii ca sa mai pot accepta si o ratare in arta scrisului. prefer doar speranta ca as fi fost un cineva ...

inca odata multumesc pentru semnal.

 =  Cine greșește?
Viorel Tautan
[30.Oct.09 12:06]
Da,in principio aveți dreptate, însă mă întreb, și vă întreb, cum să interpretez următoarea stare de fapt: În tomul domnului Alex Ștefănescu este amedată cartea de teatru a unui autor inclus masivei și excelentei lucrări a lui Mircea Ghițulescu, teatrolog și prozator recunoscut, "Istoria Literaturii Române. Dramaturgia", Ed. Arte, 2008, pag.825 ? Este doar o "chestie de gust"?
Atunci cum rămâne cu "obiectivitatea demersului critic"? Cine geșește?

 =  prins
Stefan Doru Dancus
[12.Nov.09 11:08]
Alex Stefanescu si-a dat cu stangu-n dreptul si in alte cazuri. Cine doreste, ma poate vedea si pe mine, prins in "insectar", alaturi de - bineinteles - autori care sunt chiar penibili. Cazul meu, insa, poate e singular, tipul nu ma place. Culmea e ca, pentru cartea "Sex cu femei", am primit, impreuna cu A. Suciu, Premiul U.S.R. filiala Sibiu. Fac trimitere la articolul "Loveste, da' cu stima!", postat azi in pagina mea de pe site.
Dancus




Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.

Înapoi !