Comentariile membrilor:

 =  septentrion
Petruț Pârvescu
[05.Dec.09 22:57]
***
Victore, ca mare dreptate ai matale. un poem in nota actuala!

 =  știi..
gena gurau
[05.Dec.09 23:02]
mă întrebam dacă să mă-ncumet să strecor o idee de vis naiv
pentru că prea am citit numa' despre moși desculți, săraci și sărăciți, acu' îi descopăr și subiecte (or obiecte!?) de revoltă.
de ce?

o fi doar o coincidență atât p-aci, cât și în conjunctura exterioară.
dar zău că acum mă delimitez și reușesc, de pildă, să apreciez doar ritmul și rima poeziei tale.
la rest refuz să mă gândesc.
de mâine încolo, poate... :)

 =  festivismul, boală grea
Victor Potra
[05.Dec.09 23:18]
Petruț, e doar o reacție față de altă reacție - compasiunea "ca la comandă", de sărbători. Festivismele îmi repugnă... :D

Gena, te mai aștept și mâine... :) Ritmul sper că este susținut, cât despre rimă nu m-am prea chinuit, sunt de ex. o grămadă de rime substantiv-substantiv, lucru care cică nu se face - așa mi-au zis mie niște poeți acreditați, odată, demult...
Despre revoltă, am spus și mai sus: după părerea mea, festivismul de "odată-n an", care ne exonerează de răspundere, e un mare rău, pe care ni-l facem singuri...

Multumesc,
Victor

 =  hai să-ți dau o mostră proaspătă de...festivism.
gena gurau
[05.Dec.09 23:27]
"dragă moș nicolae,
nu prea am fost cuminte dar eu știu că tu ești drăguț și îmi dai și mie ceva.
acum îți voi prezenta o strofă de la o poezie:

o lumină a venit
și mi-a lăsat în cizmulițe
un dar ne mai pomenit.

asta e tot."


nici urmă de compasiune, cel puțin nu în zona asta de existență. :)
cât despre festivism și răul de ni-l facem singuri, ok, hai să vorbim de mâine.

 =  nivel
Leonard Ancuta
[06.Dec.09 03:37]
sa inteleg ca doar nivelul te disculpa. victor, fii sincer cu tine, singur scrii...

 =  sărăcăcios textuleț
Dana Banu
[06.Dec.09 09:34]
mie nu-mi place textul ăsta, nu-mi place deloc, deloc
nici nu prea înțeleg de ce oamenii s-ar agita că, vezi Doamne, e sărbătoare și copiii sunt cu gura până la urechi

pentru mine moș Nicolae e cea mai frumoasă sărbătoare din an chiar dacă nu mai primesc de mult nimic în ghetuțe

rimele par strănutate stângaci, ideea e transpusă destul de șubred în versuri
intenția ta cred că a fost să smulgi un zâmbet celor care citesc, nu cred că ți-a ieșit
deci
alt text la rând că ăsta e subțirel rău de tot, părerea mea

și
Trăiască Moș Nicolae!
jos cu elfii cei enervanți și urâcioși care-l vorbesc de rău!
:D

 =  Dincolo de valențele estetice
Ioan Jorz
[06.Dec.09 11:19]
Și totuși... Un text sincer, care nu poate fi bănuit de ipocrizie. A mai fost, pe Agonia.ro, o dezbatere pe un text "călduț" - a cărui scriere a fost prilejuită de ziua de 1 iunie. Din acea dezbatere ar trebui să ne amintim că ar fi normal să ne înduioșăm zilnic de soarta copiilor necăjiți, dar mai ales să venim în ajutorul lor, după puteri. Cred că asta vrea să spună Victor Potra. Că "dulcegăriile" convenționale, textele care parazitează evenimente, hrănindu-se din simbolul acestora, ar fi necesar să fie urmate și de reacție, de acțiune, dicolo de aspectul contemplativ.

Ioan J

 =  Ioan,
Dana Banu
[06.Dec.09 11:39]
ai dreptate dar din păcate nu prea i-a ieșit "revolta", părerea mea,
cam stinsă vocea și pierdută rima
când spuneam că nu înțeleg de ce se agită oamenii atât mă gândeam inclusiv la avalanșa de texte proaste festiviste

ghetuțe pline și
numai bine
de la mine


dana

 =  coo coo roo coo coo paloma
Vasile Munteanu
[06.Dec.09 13:13]
păcatul unui text de genul acesta este că, dacă nu reușește să se plaseze în afara conjuncturii împotriva căreia caută să (se) exprime (și, să fie clar de la început, nu reușește), sfârșește prin a se autocritica.

în primul rând (s1v1), începe retro-lăutărește (Magdaleno, spune drept/ Cine te-a mușcat de piept); (fără nici o legătură cu textul) preț de câteva secunde, mi-am amintit de chiolhanul din "Balanța" (respectiv de valențele interpretative ale popii și de preferințele muzicale ale primarului - asta nu mai știu dacă are sau nu legătură cu textul).

în ultimul rând (s5v4), sfârșește prin a căuta să ne convingă de faptul că aceeași magdalenă (purificată deja prin credință) are un cur, pardon, posterior imaculat; vezi doamne, vânătăile țin de politica externă: fond de ten și dermatograf; cu alte cuvinte, la coadă porumbel, dar la coarne drob de miel.

între aceste rânduri, încă un rând; în aceeași notă, preț major pe dizeuză; adică ceea ce ar fi trebuit să fie notă personală sună la fel de comun și de lozincard; faptul că se miaună dincolo de gard nu salvează pisica; dimpotrivă.

concluzia: avem pradă și avem prădător; pe care, din când în când, vine cineva și îl rupe; așa, și? am schimbat sistemul de referință, dar ecuația este aceeași.



faptul că am scris, s-a vrut numai o dovadă de lectură; poate revin, poate nu.

 =  re-uri
Victor Potra
[06.Dec.09 13:19]
Leo, nu știu de la ce mi se trage, poate de la curent... :)

Dana, când o să mă fac mare și scriitor o să fiu mult mai grijuliu... :) Alfel, ideea mi-a venit aseară târziu, ce și când să mai prelucrez, și nici nu știu dacă ăsta era scopul... :D Plus că rimele sunt oricum ca o răceală pentru mine, le strănut stângaci... :))

Ioan J, cam asta era ideea, punerea unui semn de întrebare de genul celui amintit de tine. Festivismul mi se pare o spălare pe mâini, o liniștire a conștiinței destul de facilă... Nu că sentimentele oamenilor nu ar fi sincere, dar sunt prea efemere. Trebuia ca cineva să strige "împăratul e gol", chiar dacă a făcut-o cam "răgușit" :)))

Vă mulțumesc pentru semne, cu atât mai mult cu cât vă pare un text subțire. Înseamnă că vă pasă ce și cum scriu, ceea ce înseamnă mult pentru mine :)
Victor

 =  slab
ștefan ciobanu
[06.Dec.09 13:27]
: de la rime facile la poante lipsa. macar de scriai parodie sau ceva de genul.
astfel de poezii cad lesne in ridicol daca nu esti cu ochii in patru x patru.
vasile munteanu zicea ceva de balanta, ar fi fost bine sa imi aduca aminte o poezie de un asa film splendid (pe care l-am revazut zilele trecute).

 =  -
Mihai Robea
[06.Dec.09 13:43]
are unele neajunsuri poezia asta, dar intenția uneori contează mai mult, probabil ai vrut să contrabalansezi, de aici și tonul, cumva justificat, deși ultimul vers este mai mult decât neplăcut...în fine... dar de aici până la a citi scrisoarea unui copil pentru a spune Omule negru, păgânule, suflet de câine strici bucuria copiilor..de parcă a fost strecurată scrisorica asta, o erezie(!), copiilor de pretutindeni..multă minte îți mai trebuie!
Și totuși, Victore, moșul ăsta nu are nici o treabă, ce i-ai pus în desagă, că abia merge..mai bine găseai un candidat să-i dai desaga, s-o ducă pe din două, eu știu..

 =  Vasile Munteanu
Victor Potra
[06.Dec.09 13:44]
Vasile Munteanu, faptul că reacția este tot conjuncturală, asemenea fenomenului care a provocat-o, este neîndoielnic un punct sensibil. Dar nu ne aflăm tot în punctul din care am plecat. Fie și numai pentru că desființarea "antitezei" - textul de mai sus - ne duce la o analiză a fenomenului - comul tău - echivalentul "sintezei" hegeliene.
Textul nu e strălucit, cum au spus și alții, ba chiar cu valențe "manelistice", din câte am înțeles din comul tău :)
Dar pune o problemă.
Ecuația nu mai este aceeași, prin simplu fapt că a fost enunțată. Este diferența între o problemă implicită, neconștientizată, și una formulată explicit, chiar dacă nu a fost pusă pe tapet nici o soluție.
Dacă problema e reală, rămâne ca alte "dizeuze" mai talentate să interpreteze melodia, eu mi-am atins scopul, cel puțin parțial... :)

Dat fiind că părerile par unanime în ceea ce privește nonpoeticul textului de mai sus, am să-l trec la personale.

Mulțumesc,
Victor

 =  re Ștefan și Mihai
Victor Potra
[06.Dec.09 13:52]
Ștefan, subscriu. Scrie tu unul mai bun dacă crezi că subiectul "te prinde", știu că ești un poet talentat :) Aș fi scris o proză pe subiectul ăsta dacă aveam timp... :D

Mihai, mulțam de trecere. Moșul evident că n-are nici o vină. Cât despre ce facem noi din Moș, asta e altă întrebare... :)

Victor

 =  într-adevăr, puncte sensibile
Vasile Munteanu
[06.Dec.09 16:30]
sau înființarea (întemeierea) antitezei sau desființarea tezei - din această dilemă/ eroare nu se poate ieși...

într-un "dat" (îmi asum riscul, permite-mi să presupun că faci parte dintre "botezații pe bandă"), nu există "reacție conjuncturală" vs "fenomenul care a provocat-o" - inclusiv tu, implicit aceia care gândesc în mod asemănător faci/faceți parte, participați la "fenomen" (după cum îl denumești, părerea mea că... extravagant);

a (și cu asta sunt de acord), că se poate șarja pe exprimarea, mai mult, pe definirea propriei drame, pe identificarea formulei "omului tragic" într-un anumit cadru, într-o anumită conjunctură este cu totul altceva, dar textul de mai sus nu este nici pe departe așa ceva; cu alte cuvinte, textul tău este ceva de genul: eu nu am nici o părere despre, dar mă enervează ÃȘTIA/ÃIA.

și spun asta pentru că, deși tonul tău este, în general, unul vivace, textul de mai sus este ipocrit-pesimist; știi de ce cred asta? ce rost are să răspunzi la acte fără sens (dacă sunt astfel) cu alte acte fără sens?! pentru că, în deplin acord cu mulți dintre antecomentatori (nu știu dacă asta au vrut să enunțe sau nu), ideile oamenilor devin nesemnificative abia atunci când dezabuzarea (mitică, funciară, socială sau, în ultimă istanță... conjuncturală) se substituie accesului la colectivitate, la, să nu spun marile, dar semnificativele ei repere (morale sau, "conjunctural" mai mult decât atât.

în concluzie (îmi plac dialogurile care sfârșesc mai mult sau mai puțin cu sens): textul tău nu este o atitudine, este un poster - nu vinzi o morală, vinzi o imagine; care, întâmplător sau nu (eu cred că nu) este propria imagine; rezulatul (și nu este primul text de acest gen) = necredibilitatea; în cazul tău, Omul Revoltat = nu este un om dătător de sens, ci este unul oarecare (paradoxal, "zicerea" ta nu are nici măcar valoare de Folclor).


și încă nu am zis nimic despre stilistică; poate revin, poate nu.




Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.

Înapoi !


Warning: Unknown: write failed: No space left on device (28) in Unknown on line 0

Warning: Unknown: Failed to write session data (files). Please verify that the current setting of session.save_path is correct (/var/www/dynamic/-agonia.v3-2/www/tmp) in Unknown on line 0