| = o confesiune despre propria cale | Iakab Cornelia Claudia [23.Jan.10 13:47] |
| "încetăm să iubim atunci când trecem prin mlaștina trădării" incetam sa crestem, blocam izvoarele, de teama: "malițiozitatea de la suprafață e doar gheața pe care celălalt alunecă fiindcă face parte din el, din lumea plină de lighioane care se hrănesc sub pământ cu sufletele vii, cu bunătatea lor simplă își înfig colții în dragoste până când nici sângele nu mai se mai simte sânge" e bine sa te confesezi cald, nu razboinic, ascunde-te sub gheata dar nu-ti ucide inima, nu rupe legatura sacru-profan. confeseaza-te, deschide-te in modul pasnic ce nu miroase a razboi, ori prada,fara provocarile pe care le miros lighioanele, pentru ca exista o mana ce te va prinde de deasupra. "există mereu cineva curat care vede, este deasupra nimicniciilor, îi întinde o mână din când în când, o zvâcnire de lumină gata să șteargă nepăsarea, să ardă orice infamie cu stâlpii ei cu tot " | |
| = părere | Ecaterina Bargan [23.Jan.10 13:59] |
| cuvintele calde se pot transforma în scut protector. exteriorul e periculos. și pasul acela decisiv care ucide sentimentele este adesea simțit ca un spin intrat în picior - trădarea. ceea ce ne prea apropie devine primejdios și tot ce se întîmplă este doar monotonia aceluiași noroi prin care mergem indiferent, sau spre care privim, compătimind. | |
| = terapia iertarii | Nuta Craciun [23.Jan.10 15:49] |
| o cautare de adevar si echilibru, sufletul tau draga Ela, este locul unde se intampla multe...discursul tau poetic tine intotdeauna de o logica, o logica care nu sufoca insa lirismul: "sub straturile de zăpadă e mai bine să vorbești cald, cât mai cald " un pragmatism: "lumea plină de lighioane... " si totusi cred ca tradarea este ceva atat de omenesc, mai omenesc decat stalpii infamiei la care este legat zilnic sangele nostru, dar deasupra omenescului e crezul nostru curat care ne intinde o mana si ne aduna din risipiri marunte, crezul care transforma mlastina intr-un teren cu sens... si apoi iertarea! te-am regasit cu bucurie, la fel de nostalgica dar la fel de puternica cu incredere in scrisul tau anana | |
| = Semn | Petru Dincă [23.Jan.10 18:49] |
| E foarte frumoasă poezia și dureros de profundă. Se simte multă dezamăgire în spatele rândurilor, dar și o rază de speranță, încrederea că dincolo de nedreptate, meschinărie și ură, mai există și frumusețe sufletească pe pământ. Cu simpatie, Petru | |
| = mulțumesc | Ela Victoria Luca [25.Jan.10 13:53] |
| Cornelia, adevăratele legături nu se rup, dacă cei ce sunt legați au îndeajunsă forță și energie să păstreze legătura, de unul singur nu se poate, oricât de caldă-rece ar fi ea. Prieteniile, ca și iubirea, sunt sau nu sunt. Jumătățile de măsură nu încap aici. Ecaterina, orice exterior poate fi periculos, mai ales atunci când interiorul este deja mlăștinos și putred. Nuța, bun regăsit, în adevăr, justețe și echilibrul esențelor, cât despre iertare, poate că uneori e bine să nu fie iertat orice. O ucidere (mai mult sau mai puțin metaforică) nu poate fi iertată așa ușor. Lăsăm instanțelor supraomenești (care or fi) această misiune. Petru, paradoxul este că pt a atinge frumosul, înalt-profundul, dreptatea și sufletele adevărate, uneori înghițim râuri de rău. Mulțumesc vouă, Ela | |