| = luminatorul din pod... | Teodor Dume [30.Jan.10 18:54] |
textul de față e încărcat emoțional și tocmai de aceea, pentru respectul celor duși, aș sugera restrângerea lui într-o formă care să puncteze doar etapele esențiale ale momentului descris. mi-am permis un joc fără a știrbi din trăiri și stări evident că autorul poate interveni mult mai mult . *tata pleca cu noaptea-n cap sâmbăta pe jos la București după de-ale gurii eu mă cocoțam în podul casei și priveam ațintit pe luminator sosirea lui nu puteam să-l confund cu nimeni îl cunoșteam după mers forma umerilor aduși și după zâmbetul misterios din colțul gurii când îl zăream strigam în mine de bucurie venea încărcat cu alimente îi săream în brațe și-l întrebam dacă mi-a adus ceva din buzunarul pieptului scotea o inimă îmbrăcata-n ciocolată și-un ,,hopa Mitică’’ îmi placea mult jucăria aceea pentru că de fiecare dată cadea în picioare ultima oară l-am vazut pe tata într-o miercuri spre joi dormea într-o cutie de lemn se strânsese lume multă iar mama își ascundea durerea în albul din batistă de atunci privesc ațintit pe luminator inima lui.* poate că nu-i o variantă perfectă, dar am scos unele stări care se repetau fără sens și evident unele repetiții care nu ajută cu nimic. scuză-mă, prietene, pentru intervenție. am vrut să ajut întru împlinirea ideii lansate. și totuși, textul merită refăcut. cu prietenie, teodor dume, | |