| = la apa Vavilonului | rechesan gheorghe [10.Feb.10 10:27] |
| Am stat și-am cugetat: culori vii, vorbe frumoase, cuneiforme cu forme imprimate în apocrife de lut | |
| = Un text dens, o scriitura rafinata si indrazneata, un peisaj poetic variat si pl | Paul Gabriel Sandu [10.Feb.10 11:12] |
| Un text dens, o scriitura rafinata si indrazneata, un peisaj poetic variat si plin de semnificatii. Incercarea de a recupera tablitele si ramurire mileniului babilonic sufera de trufie la fel ca podul. In cuvinte nu se poate recupera ce-a fost inaintea lor, nu se poate decat pierde. Se poate pierde frumos. Se poate rata genial. Nu se poate decat pieri, cuvintele sint mereu prea multe. Singurul inger pazitor e cartea deschisa pe dinautru, pana la mugurii pasilor, ca sa-i invete mersul. Reusi-va? | |
| = cotidian | Stefan Doru Dancus [10.Feb.10 11:25] |
| Epopeic, scris calm ca o curgere de râu de câmpie. Te îndepărtează de la zbuciumul cotidian. | |
| = "mrene de argint sub năvodul feștilei" | Nicolae Popa [10.Feb.10 22:01] |
Dincolo de subiectul poemului, care e unul cu mai multe subtilități și subînțelesuri, ceea ce m-a prins sunt și aceste versuri de o expresivitate oarecum fugară, dar care concentrează esențele statornice: "Cum treceam printre oasele feței,/nesăbuit cum eram, cum lunecam printre muguri/și gresia frunții, și cum pe poteci călcam / Araaratul cu talpa, am auzit o seamă / de glasuri, glasurie erau!, și grele / ca umbra de munte" "Și cum treceam printre oasele feței /parcă am zărit o lucire" "Atunci o mână deschise-n lutul pașilor mei,/ până la mugurii mersului deschise o carte de lut,/ semne de lut strălucind și pierind în inima ei." Deși am conceput acest comentariu xca fiind doar un semn, uite că m-am cam lungit luându-mă cu lectura. Oricum, plăcerera lecturii îmi aparține! | |