| = copii fiind | cezara răducu [25.Apr.10 18:51] |
| cu toții aveam o cameră la stradă. acolo găseam întotdeauna liniștea hainelor nepurtate ale bunicii, vasele pregătite pentru ziua ultimă,marame și multe alte lucruri de care nu aveam voie să ne atingem. am intrat aici pentru că mă aflu de la o vreme căutând o liniște... mulțumesc, rara | |
| = mulțumesc, cezara răducu... | Teodor Dume [25.Apr.10 19:25] |
| așa este, rara. liniștile acelea din casa bunicii cu ferestrele la stradă au existat și noi am crescut odată cu ele. din păcate azi s-a șters simbolul existenței noastre. mulțumesc de trecere și pentru confirmarea liniștilor crescute de bunicile noastre în spatele icoanelor și farfuriilor prinse deasupra ferestrelor. puțin sunt aceia care își mai aduc aminte de acele locuri și de casa bunicilor cu camera pentru oaspeți, mereu cu ferestre spre ulița satului. mulțumesc și te mai aștept același, teodor dume, | |
| = * atunci liniștea umblă prin mine | Maria Prochipiuc [27.Apr.10 01:27] |
| De la o vreme insiști foarte mult pe o anume stare, parcă presimți fragilitatea timpului ce se prelinge peste umbrele trupurilor. Poate amintirile vor să-și fac loc, prin locurile în care până nu demult cineva agăța acele farfurii care își revărsau chipurile desenate în culori peste liniștea ascunsă în tic tacul ceasornicului. Un poem cu iz de amintire, îmi aduc aminte ce misterioase erau camerele bunicilor, una dintre ele era ca un miracol, cea de curat, unde descopereai nu numai liniștea, dar și frumusețea cu care erau rânduite lucrurile. | |
| = mulțumiri, maria prochipiuc... | Teodor Dume [27.Apr.10 17:31] |
| da, maria, frumusețea ascunsă în spatele farfuriilor rânduite pe peretele din casa bunicii nu poate să însemne altceva acum decât tristețe și durere. mă bucură trecerea și interpretarea. te mai aștept. multă stimă, teodor dume, | |