Comentariile membrilor:

+ În triada Nephesh, Ruah, Neshamah...
Emil Iliescu
[12.Oct.10 18:00]
În triada Nephesh, Ruah, Neshamah, ultimul termen reprezintă nivelul cel mai ridicat al existenței sufletului.
Tatăl este Creatorul a ceea ce numim Nephesh - viața simțurilor, partea concretă a trupului nostru, cu laturile sale - animalică( procreerea), vegetativă (hrana pentru subzistență) și cognitivă. Lui ne plecăm frunțile la pământ într-un gest de pietate pentru că ne-a oferit starea de "a fi în natură": "De acolo se îndoaie după acesta".
Fiul este Creatorul a ceea ce numim Ruah - sufletul nostru în forma lui pământească și care tânjește după comuniunea cu partea lui cea mai pură, Neshamah. Prin El, prin Fiul, concretul din noi poate atinge după moarte generalul, viul în eternitate - dorința de " a fi cu Dumnezeu" : "Acestea îl vor naște pe al treilea, care strălucitor este".
Sfântul Duh, spiritul, Neshamah, reprezintă partea superioară din omul ce începe să înțeleagă mistic secretele lumii ce-l înconjoară. Neshamah este și va fi, nici nu vine, nici nu pleacă, fiind în consubstanțialitate cu Divinitatea și oferind celor ce-l caută atingerea unui prag de sfințenie.
Neshamah este, deci, natura pur interioară a omului care vine din nephesh, principiul vital, urcă prin ruah, cu forțele sale individuale și ajunge astfel la alipire, unire cu Dumnezeu: "Tălpi în tălpi cu mersul lucrurilor".
Gânduri așternute profund, gânduri ce ar trebui să zidească clipă de clipă mausoleul ființei noastre.
Cu prietenie, Emil Iliescu

 =  dl Emil Iliescu
Veronica Valeanu
[13.Oct.10 12:06]
va multumesc pt un comentariu care pt mine a insemnat un adevarat regal.
mai mult, ati fost conectat 100% cu textul (asa cum l-am gandit eu) .
chiar am ramas uluita.
daca s-ar putea, si eu as da stea pt comentariul dvs.

V.V.

 =  semn...
Petruț Pârvescu
[15.Oct.10 10:29]
***
am citit cu placere!
in asentimentul d/lui Iliescu. felicitari!

 =  P
Veronica Valeanu
[17.Oct.10 14:28]
thank you for the visit.




Autorul acestui text nu mai acceptă comentarii la acest text
(sau şirul de comentarii a fost oprit de un editor)



Warning: Unknown: write failed: No space left on device (28) in Unknown on line 0

Warning: Unknown: Failed to write session data (files). Please verify that the current setting of session.save_path is correct (/var/www/dynamic/-agonia.v3-2/www/tmp) in Unknown on line 0