| = "ce se întâmpla și când " | Ioan-Mircea Popovici [30.Oct.10 07:13] |
| pe portativul nopții de jur împrejur scaunele "nu mă puteam mișca din fața acelui tablou... eu o să plec, așa-mi spuneam...iubire, ce caut eu aici, eu nu aparțin acestei lumi, ei nu mă știu, eu nu-i recunosc.e ca și cum, pentru că sunt nehotărâtă mereu, întâmplarea îmi relevă aspecte care să-mi servească drept argumente, nu știu, nu știu . stăteam așa plângând de parcă murise mama iar. " după cum ți-am promis ai pumnul meu de scoici "acum bate vânt, soarele are o culoare intensă, aici nu există toamnă, marea miroase" a alge, a pește și-a cântec | |
| + când nu mai rămâne decât scrisul | Vasile Munteanu [30.Oct.10 10:57] |
un text în care planurile se întrepătrund cu naturalețe; o tristețe la limita abandonării, luciditatea salvând-o de la a fi excesiv de patetică; desigur, acesta este prezent, dar în doza absolut necesară unui astfel de text - unul limpede, fără înflorituri inutile și fără exagerări. | |
| = "cerul era albastru ca sufletul unui ascet" | mateescu silvia [30.Oct.10 14:17] |
| am citit am recitit si mi-am imaginat totul ca un scurt metraj foarte reusit . mi-a placut mult textul tau pe care l-am darut la cat mai multi prieteni . | |
| = s-a terminat... | Anca Roshu [30.Oct.10 19:13] |
| emma, personala ta mi-a placut peste poate.. o vad pe hera (un retriever negru, ca sa vezi, sunt sigura ca asa era... :) ) cum alearga cu tine... pe tine cercetand oglinda... si visul cu casa goala poate sa insemne doar liniste... atat de fireasca este curgerea acestui text... mi-a placut la nebunie... si finalul, cu vocea soptita... :) | |
| = re | Emma Greceanu [31.Oct.10 02:08] |
| nu știu dacă am scris un text care să placă. am scris un text care am sperat ca va transmite:) D-l Ioan știu că ați fi vrut să fi sunat poetic acolo, e frumos și cald ” mirosea a alge, a peste si-a cîntec” însă asa a iesit in functie de impuls, acolo e un fel de revenire... Vasile Munteanu multumesc mult pentru steluță, si mai ales pentru prima vizită, nu mă deranjează (mereu) când mi se spune de patetism, el exisă indiferent de ce spunem noi sau nu, si-l traim pe propria piele fiecare dar totusi ma bucur ca a trecut de acel prag:) Silvia să spui că ai citit textul, nu poate decat sa ma bucure ca nu l-am scris doar pentru mine, să-l dai si altora, e chiar onorant multumesc mult Anca :) nu mă provoca să-ți povestesc despre hera, era un doberman, nici macar negru, ci maro, noi glumeam spunand ca e de vanatoare pentru ca fugarea gainile din curte si chiar avea intentii criminale in privinta lor doar in privinta lor, pentru că în rest cu pisicile, iepurii era mai pasnica decat ne-am fi dorit:) de altfel era deosebita tu insa poti pastra propria ta imagine:) multumesc tuturor pentru semnele de lectura si pentru cuvintele frumoase va mai astept | |