| = Trecerea prin tablou sau culoarea ca pretext al eternității | Călin Sămărghițan [14.Jun.11 15:10] |
| Foarte pretențioasă și spectaculară această serie de poezii, o serie preumblată printre arborii lui Andreescu, prilejuită de Dragoș Vișan, mai ales în acest text care se pretează unei exegeze mult mai amănunțite decât putem face noi aici. Întâmplător sau nu, mestecenii cei albi sunt motivul unei introspecții mult mai severe, mai profunde, generând reflecții mistice. ”Teandrice raze”, ”limbă aproape cântată”, ”epiclezele dintre palme” sunt expresii care îl duc pe cititor la granița dinspre infinit a ființei, în pragul minunii am putem spune fără a greși prea mult. ”Azi-mâine” este o atemporală măsură a contemplației. Apoi ”negrăita ființare”, ”nuntire cu naștere...”, ”liniștit infinit” înscriu cu desăvârșire poezia într-un realism mistic, depășind hotarele imanenței abia zăgăzuite până acolo, de la revărsarea în transcendent. Accentele ultime sunt eshatologice de-a dreptul și-l zugrăvesc pe pictor în general, pe Andreescu în special, ca pe un apostol pe drumul Damascului, și o, ce picior în țepușă!, iar ”celălalt mal” nici măcar nu mai este de aici. | |
| = lui Călin Sămărghițan | Dragoș Vișan [14.Jun.11 19:59] |
| Foarte plăcut impresionat. Nu mai am cuvinte de mulțumire. O să încerc să mă ridic la nivelul acestor considerații pe care le-ați făcut pornind de la poem și de la seria tablourilor unui pictor român de referință, Ion Andreescu. | |
| = am urmărit | cezara răducu [16.Jun.11 17:29] |
| și eu perspectiva poetică și sunt impresionată de felul în care decojești, efectiv, culoarea și sensul din grădina lui andreescu. în mod evident artistic. și privesc în continuare. și îmi place. expoziția rămîne deschisă cu drag, rara | |
| = Cezarei Răducu | Dragoș Vișan [16.Jun.11 21:09] |
| Mă bucur că sunt un prezentator al tablourilor maestrului Ion Andreescu și continui seria în momentul când iar mă va inspira. Mulțumesc. | |