Comentariile membrilor:

=  Multumesc, domnule Florin Caragiu!	keller victor-theodor [16.Aug.11 15:12]
Mircea Ivanescu il consider unul dintre principalii precursori ai postmodernismului românesc , categoric a fost o persoană care și-a pus amprenta in literatura romana "se intra greu în moarte? uneori se trece atâta de greu prin paloare – ramâne pe obrazul cel de alaturi o spaima care decoloreaza trasaturile, si le coboara în cearcane, si ochii mariti nu mai aud raspunsul, si cauta, cauta. pe urma, paloarea ramâne, asa cum la bolnavii de cord obrazul, fruntea capata o paliditate care nu e a spaimei – caci prin spaima treci, si apoi respiri – dar lumina aceasta de ceara sta. se moare încet, desigur, pentru ca mâna este obisnuita sa încerce mereu câte un gest, pentru ca ochiul vede mereu – chiar si nemiscare. si chiar si întunericul care se lasa – si înconjoara totul. si, de fapt, mai e ceva în trupul acesta atât de ostenit, ca nici nu mai simte trecerea timpului – mai este ceva care simte lumina, si bucuria, si pierderea oarba a contururilor si care mai vrea sa mai treaca ceva din toate acestea gesturile care sa înconjoare obiecte – si ochii sa vada si trupul întreg sa respire. mereu, în timp ce un om, sub flacara palida care i se aseaza pe fata trasaturile i se schimba, mai cauta înca. si pe urma când, în sfârsit, chipul se opreste, si nemiscat asteapta acum vesnicia – nici atunci nu s-a terminat totul. caci spaima care ne-alunga în noi însine când privim nemiscarea aceasta, ne fugareste pâna când ne auzim chinuiti respirând, spaima aceasta o mai bântuie pe fiinta de alaturi, întinsa într-un lent pat doar cu câteva flori, cu tremurul luminii mate si cu tacerea pe care, vezi, nimic n-o mai sparge. spaima aceasta înseamna ca nimeni nu moare, cel putin înca un timp, câta vreme ti-e frica privindu-i pe cei care au murit. si poate ca asa e mai bine. se moare greu. nemiscarea, tacerea, lumina galbuie si spaima – ochii închisi, adânciti, buzele strânse, decolorate, - toate acestea sunt semne. dar moartea ramâne si în cei care sunt înca vii si privesc. si moartea, în cei vii, nu mai e nemiscarea – chiar daca a spaimei desigur. moartea e o lumina decolorata. privirea spre ea e si frica si flacara scurta – mata, galbuie – si oarba asezare de vorbe."
=  un ins din sibiu	mihai curtean [16.Aug.11 21:10]
un articol slab, cu multe formulări desuete ("amprenta vie a veșniciei, ca un foc pururi nestins" ș. a.), cu o sintaxă "prețioasă" și pretențioasă, un articol care nu spune, de fapt, mare lucru. cu ivănescu suntem "în lumină", cam asta înțeleg că ar fi ideea principală, idee desuetă și clișeică și ea. mai trebuia băgat pe acolo, pe la final, "un sacrificiu pe altaru poeziei" și s-ar fi încheiat apoteotic, așa cum merita. de fapt, nici "poet pur" care se-avântă "în larg de spirit" nu-i departe de apoteoză. mircea ivănescu e numit pe drept cuvânt de critici precursor al postmodernismului în europa centrală și de est. e cel mai influent poet român de după al doilea război mondial (cum zicea cărtărescu), influențând scriitori din cel puțin 3 generații ('80, '90, 2000). manolescu zicea că poezia lui e opera unuia dintre cei mai originali poeți români contemporani. părerea mea-i că ar fi meritat nobelu pentru literatură în 1999, propus fiind la solicitarea comitetului nobel al academiei suedeze. însă cum să poată lua nobelu dacă traducerile din opera lui în limbi de circulație internațională-s puține? (asta în contextu în care el e cel mai bun traducător din literatura engleză pe care l-am avut vreodată.) asta se datorează în primu rând modestiei lui, într-o lume în care cu cât strigi mai tare și cu cât te bați mai mult cu pumnii în piept, cu atât ești mai băgat în seamă. discreția lui n-are de ce să pară "enigmatică" pentru cineva care știe despre modestia lui proverbială. pe deasupra, era bolnav și singur (soția lui murise de 12 ani). în orice caz, cred că e de înțeles ca unii poeți să nu se bată cu pumnii în piept, chiar dacă mulți par a fi "sub zodia" unui păunescu, care făcea destulă vâlvă în țară cu atitudinea lui expansivă, fiind la viața lui aclamat de mulțimi și pe urmă, la moarte, plâns de mulțimi. valoarea textelor lui în contextu literaturii universale tinde spre 0. pe ivănescu nu-l aclamă mulțimile și nu-l plâng. nici nu-l bagă în seamă. însă valoarea operei sale stă alături de cea a postmodernismului american, care se îmbină în textele lui cu poezia franceză a secolului al XIX-lea, rezultând un stil propriu, inconfundabil, care aduce ceva original nu doar în literatura română, ci în literatura universală, unde ar avea, dacă ar fi tradus, o voce proprie, fără doar și poate.
=  Re	florin caragiu [17.Aug.11 09:19]
Victor: mersi pentru semn. Mihai: e bun articolul, dar fie ai citit superficial, fie nu ai tu "organ"... ma lasi cu "ideea principala"?... citeste atent, e punctat un specific. fa tu un articol cu amanunte jurnalistice, daca vrei.
=  cu riscul	adrian pop [17.Aug.11 10:50]
de a fi serios si aspru admonestat, spun si eu ca acest articol este unul slab trec lejer peste truismele pe care le afirma, nonsalant, peste stilul greoi, poticnit si peste paradoxul anumitor exprimari care forteaza logica (spre exemplu, mi se spune ca "imaginarul este o realitate virtuala" pentru ca imediat sa aflu ca, de fapt, "suntem ceea ce suntem, este o iluzie" - inabila speculatie ontologica) dar imi este greu sa trec peste privilegierea patetismului pe care acest articol il afirma motivul este simplu, se potriveste prea putin personalitatii si artei celui care a fost histrionicul, (auto)ironicul, simplul mircea ivanescu
=  & Mihai - clue	florin caragiu [17.Aug.11 10:08]
Aprecierea ta e sufocant de grosiera, dovada ca n-ai sesizat miza articolului. Ea nu are in vedere in principal ce a fost, ce a facut, cum a fost poetul in viata, ci un aspect fenomenologic extrem de delicat care tinde sa surprinda “imaginea” (aparuta dupa ce prejudecatile noastre, bune sau rele, au fost puse intre paranteze) lasata de un chip, de un destin post-mortem. In acest caz, lumina nu-i un epitet de tip pompieristic care lauda omul, ci o pura achizitie fenomenologica in spirit. Daca n-ai citit fenomenologie, te anunt ca este in voga si chiar la moda in Occident, si inca ceva: daca nu ai organ pentru filosofie si pentru estetica, eu zic sa te rezumi la jurnalism. Articolul, scris imediat dupa moartea poetului, n-a avut in intentie (si asta ar fi trebuit sa fie clar inca din start) sa intreprinda o analiza critica propriu-zisa a scriiturii ivanesciene, ci si-a propus sa trimita cu precadere spre biografia, spre destinul unui poet, care in cazul acesta (nu se intampla in toate cazurile, desigur) e strans legat de mesajul poeziei sale. In cazul lui Ivanescu, exista o legatura mai stransa decat la alti poeti intre spiritualitatea sa ca om si poezia pe care a scris-o.
=  Adrian	florin caragiu [17.Aug.11 11:19]
1. care sunt truismele pe care le afirma nonsalant articolul? 2. da-mi un exemplu de fraza cu stil greoi, poticnit 3. “Livrescul, imaginarul sunt, la Ivănescu, realități virtuale, dar nu mai puțin reale decât materia percepțiilor uzuale” tocmai pentru ca “suntem ceea ce nu suntem, ceea ce nu îndrăznim să fim, decât, poate, în vis, în fantezie, în credință, în inspirație, în dragoste” – e o afirmatie perfect coerenta! 4. Ca poetul a fost histrionic si ironic nu exclude acel “tainuit patetism” la care am facut referire, tocmai pentru ca Mircea Ivanescu nu a fost un poet… simplu! (de aceea am vorbit de o dubla aplicare a ironiei)
=  pai	adrian pop [17.Aug.11 18:07]
hai sa descoperim impreuna, florin intregul tau eseu este construit pe un truism iar acesta l-as putea numi "tema luminii", cu toate variatiile sale da, unul dintre atributele poeziei, simplificind la maxim, este sa arunce o raza de lumina in intuneric da, chipurile palesc, in amintirea oamenilor, dupa moarte da, anumite imagini sint mai conturate decit altele, anumite imagini au un impact mai puternic decit altele [am enumerat deja trei, intr-un text foarte scurt in care un spatiu generos este ocupat de un citat inca un exemplu, daca nu este suficient: "săvârșirea din această viață a unora dintre noi – ce-i drept, nu mulți – seamănă cu o pășire mai departe în împărăția unei povești fără sfârșit. Se întoarce o altă filă a cărții" da, florin, dupa ce murim trecem in alta lume da, unii dintre noi trec intr-o lume mai buna, o imparatie a unei povesti,cum spui tu, altii nu [evident, habar nu avem ce se intimpla dupa moarte, acceptiunea comuna interpreteaza in astfel de truisme ce se intimpla dupa; tu ai preluat exact asta] "...care lasă în lumea lor imagini. Sunt imagini, și imagini..." ultima explicatie este absolut inutil, este un balast care nu are ce sa caute intr-un eseu, nu explica nimic de fapt, nu citesc o poezie ci un eseu, deci nu se justifica divagatia asta melancolica "Pot fi penetrate de privire sau nu, sunt opace sau luminoase, cerești sau carnale, deschise sau nu infinitului inimii, care le valorizează retroactiv" acelasi lucru ca mai sus, explicatii superfluu, inutile intr-un text prin esenta argumentativ cum este eseul acesta, (eseul), trebuie sa aduca in discutie un punct personal de vedere, acela al autorului eu nu-l vad aici, vad in schimb puncte de vedere diametral opuse "inregistrarea naturalistica a fenomenului morbid; simtul selectiei se inhiba brusc, drept urmare totul ramine sa fie receptat pe orizontala; adevarul este ca in toate acestea luptam c-un sediment spiritual refractar; imaginile post mortem se constituie ca un fel de sedimente de spirit, manifestari ale unui fundament" cred ca intuiesti deja pentru ce am citat propozitiile de mai sus sint chiar mai mult decit greoaie, poticnite, sint aberante, sint absurde ce inseamna "inregistrarea naturalistica" - cuvintul naturalistic nu exista, il poti inlocui, eventual, cu naturalist, dar este la fel de aberant in context, pentru ca ma gindesc automat la curentul naturalist al lui zola de ce nu mi s-a explicat care sint elementele naturaliste in discursul liric al lui ivanescu - in cazul in care acestea pot fi sesizate, cu exemple altfel despre ce vorbesti aici, de fapt? ce este acela fenomen morbid? daca simtul selectiei se inhiba, receptia se face la intimplare de ce spui tu ca pe orizontala? pe verticala nu se poate? ce este acela "sediment spiritual refractar" ? nu ti-ai definit termenii, operezi cu o terminologie pe care nu o definesti habar nu am despre ce sediment vorbesti, la ce este refractar si de ce este, obligatoriu refractar propozitia cu "imaginile post mortem se consitutuie ..." nu are nicio logica la fel ca "esenta unei astfel de aparitii...este forta ei evocatoare" ce vrei sa spui aici? subit introduci in discutie un simbol medival despre care nu stii ca este caracteristic operei poetului sau o gaselnita auctoriala, doamna inimii cei care stiu ceva despre "l'amour courtoise" o sa fie dezamagiti ceilalati, majoritatea, te-ar putea intreba ce-ti veni si ce intelegi din simbolistica celebrei "la belle dame sans merci" din poemele trubaduresti la fel cu don quijote - pare aruncat acolo la intimplare, de dragul efectului de la chretien de troyes ajungi, in paragaful urmator direct la cervantes cam aiurea, daca ma intrebi pe mine ar mai fi despre "ivrescul, imaginarul sunt, la Ivănescu, realități virtuale, dar nu mai puțin reale decât materia percepțiilor uzuale, corelată cu universul sentimentelor ordinare", de exemplu dar cred ca-i mai bine sa ma opresc aici cu mentiunea ca nu mi-ai propus sa minimalizez efortul pe care l-ai depus sa scrii acest eseu la ultimul punct, exprimam o parere strict subiectiva genul asta de patetism nu imi pare ca se pliaza prea bine pe ce a fost ivanescu dar daca iti pare ok, nu-i nicio problema, o sa spun doar ca ne situam la nivele de perceptie diferite
=  err	adrian pop [17.Aug.11 20:14]
...pe un truism iar acesta l-as putea numi "tema luminii", cu toate variatiile sale - pe care l-as putea numi... explicatiile sint superflue, evident
=  parerea mea	florin caragiu [17.Aug.11 19:01]
1.Truismul e numai in capul tau. Exista deja o disciplina de studiu larg interconexat (hermeneutica, psihologie, fenomenologie, sociologie, pragmatica) ce are ca obiect geneza imaginilor post-mortem, impactul major al unui chip in imaginarul colectiv, dupa constante si variabile recunoscute si stabilite statistic. Imagologia existentelor absente nu-i deloc un truism si, dupa cum se vede, chiar un demers de investigatie la zi. 2.„Lumina” este cel mai folosit cuvant in scrierile lui Ivanescu, s-a demonstrat statistic. Tot statistic se remarca folosinta aproape univoca a acestui cuvant: trimite la mister, la ideal, la chipul unei femei ideale intr-un context ideal. 3.Majoritatea interogatiilor lui Ivanescu (si ma refer in special la poemele de maturitate) vizeaza lumina, adevarul si frumusetea in mod explicit. „Sa nu existe oare adevar in frumusete?” (Ce-ar fi fost daca as fi pus eu intrebarea asta in locul poetului). Si-ti mai pun o intrebare: ai avea curajul sa-l acuzi de cliseism pe Mircea Ivanescu, care a folosit de atatea ori cuvinte substantiale precum adevar, frumusete, lumina...? 4.Majoritatea criticilor recunosc ca ironia lui Ivanescu nu corodeaza si nu deconstruieste proiectiile imaginare. Idealul ramane intact. 5.In psihologie se disting procesele primare (orizontale) de cele secundare (verticale, constructive). Selectia implica un travaliu, o elaborare, o ordonare a datelor prime. Receptia primara, nu! Selectia e asociata cu constructia, cu decantarea calitativa, si, daca vrei, cu o spontaneitate secunda, proprie unui act de alegere, de creatie. In acest context se poate spune ca procesul primar e si el o selectie, dar „fara selectie”. Vorba aia: sa inghitim ce ni se da, cu burta plina sa fim, ca in rest... 6.Receptivitatea ta empirica (vezi la Mincu) e deja un deficit de perceptie. Nu ma intereseaza din punct de vedere literar substratul empiric al aventurilor cavaleresti, asa cum nu ma intereseaza ce a „facut” Wagner cu Mathilde Wesendonck. Ceea ce intereseaza strict este intentia literaturii cavaleresti, fenomenologia ei spirituala, o spiritualitate, deci, intentionala, temeiul conexiunilor intertextuale. De fapt, asta l-a interesat si pe Ivanescu, ceea ce el a valorificat intertextual. 7.Don Quijote e proxim fenomenului antementionat. El traieste si valorifica drept reala si substantiala o realitate imaginara si spirituala, asa cum „supusii iubirii”, dupa care s-a modelat un aspect al spiritului lui Ivanescu, au tinut sa valorifice in cel mai inalt grad viata imaginara in dragoste (dintre ei facea parte si Dante!). 8.N-ai spus un cuvant despre modelarea muzicala a poeziei lui Ivanescu, fapt esential. 9.Ce spui tu nu explica nimic, nu denota nici o cunoastere aprofundata, ci numai truisme ale receptivitatii empirice. 10.L-ai citit pe Ivanescu, nu zic de-a coada a cap, ci macar de-a cap a coada? Astept raspuns!
=  din	adrian pop [17.Aug.11 20:15]
cite observ eu eseul asta-i semnat florin caragiu nu mircea ivanescu dupa cum se observa, despre acesta (unde acesta-i eseul nu m.i) am emis eu aici citeva pareri din cite stiu nu obisnuiesc sa imi pierd timpul cu cei care-s impietriti intr-o una si aceeasi concluzie despre propiul talent ori elan creator : is valoros, tot ce imi imputa cititorii este rau intentionat sau din invidie deturnezi o discutie care putea sa fie interesanta si in plus manifesti o doza de orgoliu absolut nejustificata, daca este o sa raportez la acest text text in analiza caruia am fost chiar indulgent nu mai spun de remarcile de smecheras de la colt de bloc, gen "truismele is doar in capul tau" asta dupa ce ti-am citat 4 si mai puteam sa citez inca p-atitea dar, dupa cum ti-am spus mai sus, mi-am spus sa "nu ard" prea tare ineptiile pe care le-am citit aici acestea fiind zise, iti urez spor la imagologie din provincie
=  completare	florin caragiu [17.Aug.11 19:47]
Expresia „sediment spiritual refractar” se cere inteleasa intr-un context de contrast, fiind vorba de un sediment spiritual care „respinge” lumina. Cuvantul „naturalistic” e intr-adevar, un cuvant sufixat usor fortat prin calchiere dupa limba engleza, dar se foloseste, in intentia largirii sferei de inteles, de la naturalism la, mai larg, o naturalistica, avand o extensie culturala mai accentuata. Discutabila sau nu, se practica; se recurge la calchierea dupa limba engleza in vederea extensiei de sens sau a infuziei unui coeficient de generalitate, deoarece „naturalismul” era incarcat prea mult de conotatia istorica si stiintifica particulara.
=  Adrian	florin caragiu [17.Aug.11 21:15]
asta e, avem pareri radical diferite, nu e nici o nenorocire... mi-am spus, in fond, parerea, dupa cum ti-ai emis-o si tu pe a ta... micile impunsaturi sunt, pana la urma, figuri de stil, in lumea literelor... numai bine iti doresc!
=  răspuns	mihai curtean [18.Aug.11 13:22]
dragă florin caragiu, asta cu jurnalismu e cam "sub centură", n-ai zice? dacă am publicat și public articole în ziare, asta mă împiedică să fiu și poet sau să fac un comentariu critic sau să mă ocup și cu estetica sau filozofia? dacă spun că textu tău (a cărui calitate de eseu e, în ceea ce mă privește, discutabilă) e slab, atunci automat înseamnă că nu am "organ" pentru filozofie? orice filozof ți-ar spune că faci o eroare de judecată presupunând asta. am dat datele respective pentru ca cei care citesc aici să le afle, în caz că nu le știu deja. era o promovare, dacă vrei, pentru m. i., postmortem, pe care mi-am permis-o aici poate puțin abuziv, însă pentru a face cunoscute lucrurile ăstea despre el. oricum, am spus și alte lucruri. ai fi putut măcar să iei părerile mai multor critici, încercam io să sugerez în comentariu, însă nu ți-ai dat seama, poate era prea subtilă chestia. tre să recunosc că unele comentarii pe care le-ai făcut aici sunt, după părerea mea, mai bune decât textu care le precede. cred că ar fi trebuit să explici mai mult, să fii mai tehnic, mai aplicat, să definești termenii folosiți, să faci să reiasă limpede relațiile dintre ei, în loc să te retragi într-un fel de "poezare" filozofardă, care nu face decât să împiedice transmiterea mesajului tău, mesaj care, dacă ar fi fost spus mai simplu, fără "metaforizări", poate ar fi fost apreciat de cei care au "organ" pentru filozofie (îmi permit să mă includ aici). mai multe idei clare și distincte, deci. o să-mi spui poate iar despre imaginea poetului dispărut dintre noi, care nu-i clară și distinctă, ci are de-a face, pe undeva, cu... lumina. însă mai ales despre asemenea lucruri (care nu-s clare și distincte) tre să se scrie cu idei clare și distincte. puteai să scrii o poezie, nu un eseu, în modu ăsta. dacă zici că ăsta-i eseu, atunci zic că tu l-ai luat pe blaga-cel-din-poezie și l-ai pus în eseu, când de fapt ar fi trebui să-l iei pe blaga-cel-din-filozofie. nu-i același lucru. (știu că n-are legătură cu blaga ce ai scris în text, însă sper să prinzi ideea pe care am vrut s-o exprim cu exemplu ăsta.) e și o contradicție în ceea ce ai răspuns mai sus. zici așa: "Ea [miza articolului] nu are in vedere in principal ce a fost, ce a facut, cum a fost poetul in viata", după care zici așa: "Articolul (...) si-a propus sa trimita cu precadere spre biografia, spre destinul unui poet". ar trebui să-ți pui ideile în ordine, să-ți fie clare în primu rând ție, nu zic bine? cât despre lumina la ivănescu, cred că-i o suprainterpretare acolo, din partea ta. nu are, după părerea mea, o conotație atât de "înaltă". sunt destule exemple pe care le-aș putea da. lumina reflectându-se din zăpadă pe fața unui om beat, care-o resimte ca și cum i s-ar împlânta ace în pielea feței e unu din exemple, nu rețin citatu exact, însă asta-i ideea. nimic "înalt" aici. îl duci prea în modernism pe ivănescu. are destule elemente postmoderniste. dacă nu știi, în postmodernism modelu lumii e altu, nu-i cel creștin-elenic, ci cel freudian, în mare parte (zice helen vendler, un critic de renume). metafizica-i cam la colț în postmodernism. sigur, ivănescu are moștenirea lui europeană, pe care o valorifică și o trece și prin modernismu american, însă cred că-i o supralicitare să mizezi într-un eseu pe metafizica din poezia lu ivănescu, când e foarte discutabil că s-ar afla ceva pe-acolo, eventual vagi urme, trimiteri subtile, "insinuări". adică e departe de a fi o temă și o preocupare majoră. textu tău, orice ai spune, rămâne deocamdată plin de clișee (expresii cu valoare "demonetizată", dacă vrei) pe care nu reușești să le "remonetizezi", adică să le împrospătezi sensurile. părerea mea. încă o observație: nu înțeleg răbufnirile de orgoliu. crezi oare că textu-i infailibil dacă e publicat în ramuri sau dacă-i în cap de listă pe prima pagină a saitului de față?... îți recomand (chiar fără condescendență o fac) să fii mai deschis la receptarea contraargumentelor care ți se aduc și îți doresc mult succes în continuare.
=  Mihai	florin caragiu [18.Aug.11 14:41]
Mihai, te rog sa ma intelegi bine. Am inteles parerea ta. Sigur ca textul nu e infailibil. Nu vorbesc de dragul contrazicerii, nici nu sustin parerea mea din orgoliu, dar chiar nu cred ca ai dreptate. Nici macar nu vreau sa te conving sa fii de parerea mea. Mi s-a parut insa ca ai cam intrat cu bocancii in text cu comentariul tau, cu afirmatii grosiere si un tupeu care mi-au displacut, de aceea am apasat si eu pe pedala. Te rog sa ma crezi ca nu am nimic cu tine personal, dar consider o lipsa de educatie in modul asta de a face comentarii. Am mai multe asteptari de la tine, dar sper sa fie o chestie de moment, care nu te caracterizeaza. Eu cred ca am fost cat se poate de clar, si sunt absolut convins ca ai realizat si tu asta, dar nu vrei sa dai inapoi, poate dintr-un orgoliu ranit: e vorba de analiza unei imagini post-mortem din mentalul/imaginarul colectiv, care e legata de opera si biografia autorului, fiind inraurita de ele, fara insa a trata in articol propriu-zis despre opera sau biografia autorului. Am amintit despre folosirea majoritara/statistica a cuvantului „lumina”, deci un contraexemplu sau cateva contraexemple nu demonstreaza nimic. Ca sa nu mai spun ca exemplul dat de tine are, in contextul ivanescian, irizarile unei metafizici (implicite) sui-generis a chipului/feței, pe care o practica indiscutabil poetul nostru. Cum adica, in aceste conditii: „nimic inalt aici?” Ai o gresita conceptie despre folosirea temelor metafizice in poezie. In contemporaneitate, si chiar referindu-ne la modernisti, metafizica nu mai e tema identificata la nivelul unei idei, ci modul cum este trecuta o tema sau alta prin diferite variatii de stare. Starea de suflet devine esentiala, si chiar un spatiu nepopulat, prin atmosfera lui, poate deschide prin sugestie, prin atmosfera, catre o anumita metafizica. Spatiul la Ivanescu este puternic personalizat. La Ivanescu metafizice sunt intensul personalism, spiritualizarea imaginii femeii prin valorificarea prezentei, a aparitiei, a chipului evocat de regula de la distanta. (libidoul care se transfera si circula la distanta e un procedeu incontestabil de captare a sensului spiritual) Imaginea femeii e intangibila, impenetrabila in rest. Nu e nici Platonism, dar e un accent major pus pe prezentificare. In postmodernism accentual e pus pe substanta empirica, supusa subversiunilor si reductiilor de tot tipul, e ironic in sens coroziv si nu e ironic, paradoxal, in sens constructive, protector, galant, ca la Ivanescu. In freudism avem: omul redus la viscere, libidoul circulat prin procesele trupesti, implicand masive refulari de continut, o psihologie refulativa ce implica si latura reversa, de defulare agresiva – acestea nu sunt de regasit la Ivanescu. Critica a remarcat ca la Ivanescu nu actioneaza procedeele subminative ce distrug fictiunea si libidoul imanent ei. Pe cand la toti ceilalti postmodernisti subminarea coincide cu un soc brusc resimtit ca o golire (pretinsa trezire la realitate), la Ivanescu trezirea pare a se produce in sens invers. Sunt multe de discutat, lucruri extrem de subtile, fapt pentru care Ivanescu a fost considerat si cel mai complicat poet roman. Ceea ce-iu postmodern la Ivanescu este un fapt general, si anume ca imaginile apartin mai mult de sfera realitatii cotidiene, la care nu se aplica o selectie de tip modernist, adica mediata de anumite estetici si procedee uneori preponderent formaliste, cu iz ermetic, accentuat simbolist. Ar fi o mare eroare sa credem ca o data cu dezumflarea simbolismului procedeul literar in sine a fost abolit. El devine mai degraba subliminal, implicit. A se vedea la Ivanescu, in primele volume, scenele cu plimbari in noapte, in care nu se intampla nimic aparent. De aceea s-a si facut recurs, insuficient insa, daca ne oprim aici, la ideea de prozaic. Adevarul este ca Ivanecu stie sa prezinte un lucru static ca si cum ar fi format din elemente dinamice. Impermeabilul insusi nu mai e un obiect, ci o actiune descrisa plimband camera de jos in sus, de la dreapta la stanga. Se accende la un sens mult mai profund, si anume ca realitatea nu mai e valorificata numai pe anumite sectiuni privilegiate. Totul, ca intr-un roman politist, e o actiune care se pregateste in ascuns, o intriga. Teza fundamentala: un obiect egal o intriga. Trecerea unei teme sau a unui motiv prin tonuri, tonalitati si modulatii creeaza o motivatie muzicala creatiei si implicit metafizica. De ce-i muzica metafizica? Pentru ca e un univers al dorintei si al participarii, care-si creeaza realitatea si, mai mult, creeaza sentimentul de realitate a realitatii. Ce spunea Cioran? Am inchis patefonul si am cazut. Ivanescu nu e ca Cioran. Inchide patefonul si muzica ramane in memoria lui. Nu intru aici in subtilitati mai mult. Ceea ce remark este ca in opozitia fata de modernism, postmodernismul isi trage un vanataj din ideea ca a renuntat la metafizica. Ne intrebam de ce este perceputa ca avantaj aceasta renuntare? Posibil sa existe un motiv aici si eu il vad in valorificarea intensiva a trairii naturale si pe cale de consecinta a ideii de natural. Eroarea care se face este metafizica e considerate numai in acea varianta a ei, extrem de rigida, epurata de senzatii si de corp, care este spiritualismul descarnat, ratiunea arida, ideea rece, geometria abstracta, simbolul golit de existential. Aici pun eu punctul pe i si ca teolog, exista o metafizica compatibila cu sentimentul unei naturi si a unei reactii spontane, de aderenta spontana, naturala, la anumite valori superioare. Aici sunt iarasi multe de discutat, dar eu am deschis numai o cale pe care nu am timp s-o expun aici.
=  ...	mihai curtean [18.Aug.11 16:20]
am motivat chiar de la început de ce-l consider un text slab. nu era acolo tupeu, era doar un pic de sarcasm, însă nu fără a motiva ce am zis. o să trec peste insinuarea cu "lipsa de educație", însă o să spun că poate ar trebui să citești ceva postmodernism american înainte de-a-l analiza pe ivănescu (pentru că l-o influențat), să vezi asemănările, subtilitatea etc. nici ceva critică despre postmodernismu american n-ar strica, pentru a vedea cum se raportează la metafizică și cum ea trece eventual în subsidiar, dacă nu dispare cu totu. da, de acord cu tine în unele puncte. din nou zic, mai bune comentariile tale decât textu inițial (în care, uitasem să spun, ai inclus un citat care aici apare de 15 rânduri, aproape un sfert din întregu text, din cineva care se numește tot caragiu. dacă ai o legătură de rudenie cu persoana, permite-mi să spun că e grosolan modu-n care o promovezi în text, când ai fi putut să citezi, repet, din atâția critici care-o scris despre ivănescu mult mai bine. poate ar fi câteva lucruri de învățat din jurnalism atunci când se încearcă o construcție eseistică: acordarea de spațiu în mod egal tezelor prezentate și acoperirea a cât mai multe păreri exprimate de profesioniști în domeniu. dacă nu sunteți rude, atunci ignoră ce am zis. dacă din nou o să vezi "tupeu" în ce am zis, îmi pare rău.) cu atâta și atâta metafizică văzută în opera lu ivănescu nu pot fi de acord, o consider suprainterpretare. la chestia cu lumina, pot să interpretez d.p.d.v. metafizic și multe alte sintagme de la mulți alții, în care apare termenu. cred că știi și tu ce-i aia suprainterpretare, nu tre să-ți spun io acum. cred în continuare că vezi mult mai mult decât e acolo. că lumina ca lexem se găsește de multe ori în poezia lu ivănescu, asta n-am contestat, am remarcat și io, fără să știu că s-o numărat de câte ori apare. dacă în exemplu dat de mine vezi tot metafizică, atunci subiectu-i încheiat, pentru că tu interpretezi într-un fel, io în altu. nu am zis că ivănescu-i un poet postmodernist, cum văd că înțelegi din răspunsu pe care l-ai dat. spun doar că are mult mai mult din postmodernism decât lași să se înțeleagă din interpretarea ta. asta-i părerea mea. tu îl vezi mai metafizic, io-l văd mai postmodernist. de fapt, ivănescu e undeva între modernism și postmodernism, între metafizică și absența ei. însă nu tre să exagerăm într-un sens sau în altu. totuși, remarc că exprimările de genu "starea de suflet devine esentiala" te caracterizează din păcate. sunt revoltătoare, asta-i părerea mea. "starea de suflet"? teoretizare în gol. ce fel de concept e ăsta? înseamnă ceva pentru cineva în afară de tine? întreb și io. lipsa de sens și patetismu din asemenea sintagme pot face din orice text un text slab, oricât de bune ar fi, de fapt, ideile care se ascund în mintea celui care le scrie.
=  cliseu	florin caragiu [18.Aug.11 16:48]
Mihai, n-are rost sa mai continuam, stiu foarte bine sursele lui Ivanescu. Prin tot ceea ce spui se vede ca nu aprofundezi nimic si iei totul de-a gata, ca pe un cliseu. Ai nimerit-o ca nuca in perete cu ultimul paragraf, ceea ce spui tu acolo tine deja de domeniul ridicolului si rizibilului. Citez din Ivanescu: "Capacitatea de a trai si a descrie natura impune iluminarea unor contururi memorabile ale unor peisaje care sunt in primul rand launtrice, tinand de STAREA DE SUFLET, de spatiul launtric al lumii, cum ar spune Rilke" (Ivanescu despre Allan Brownjohn) Cliseul cu influenta literaturii americane asupra lui Ivanescu e deja fumat si depasit si trebuie revizuit. Nu-i o influenta de fond, dupa cum declara insusi autorul, influentat mai degraba de o directie a liricii anglo-saxone, mai apropiata de sensibilitatea si asteptarile unui continental. De altfel, toata literatura americana tine de prozo-popee, de expansiunea pe orizontala a eului, pe cand tot ce traieste Ivanescu este o expansiune cu punctul de plecare intr-un univers claustrat, o creatie a singuratatii, ceea ce-i in spiritul unei bune traditii a literaturii europene, prin excelenta. Cliseele si patetismele pe care le aud de la tine nu fac 2 bani in directia sustinerii unei opinii profesionisme. Subiectu-i incheiat intre noi doi. Salutare!
=  Ivanescu remarca la poeta Fleur Adcock	florin caragiu [18.Aug.11 16:54]
„capacitatea de vedea si a trai amanuntul semnificativ facut ca intr-o definitie celebra deodata sensibil inimii – cum demonstreaza, de altfel, si Allan Brownjohn”.
=  .	mihai curtean [18.Aug.11 19:16]
1. văd că nu iei în considerație toate argumentele/motivațiile pe care le-am oferit, le ignori și răspunzi doar la ce îți convine. 2. sintagma poate să-i aparțină lu ivănescu, nu importă foarte mult asta. pot spune același lucru despre tine pe care l-ai spus despre mine, că ai preluat fără să "aprofundezi" și așa nu ajungem nicăieri. sintagma nu-i mai puțin fericit aleasă, chiar dacă-i de la ivănescu. tre să mai gândim și cu capetele noastre. e o construcție cu o anume incertitudine în proprietatea termenilor. nu există o anumită "stare" de suflet, nu poți avea la un moment dat o "stare de suflet". e mult prea abstract, de asta ziceam că-i teoretizare în gol. în orice caz, la ivănescu ea-i susținută de alte sintagme, ea-i explicată de sintagmele din vecinătatea ei și asta face ca cititoru să înțeleagă la ce se referă. la tine e "în aer", nu se înțelege la ce face referire. ține cont că nu-i o sintagmă intrată în uz, ca să se înțeleagă despre ce-i vorba când o lansezi de una singură în mijlocu unui text. 3. referitor la postmodernism, repet, nu am zis că ivănescu-i un poet postmodernist. nu mai repet ce am mai zis în continuare. în orice caz, cel mai mult te contrazic textele cu mopete însele, nu tre s-o mai fac io. 4. se vede clar că ai pus textu ăsta aici ca la expoziție, se vede că nu aștepți comentarii critice. doar e deja publicat, nu? mai multă aplecare către părerile altora și mai multă disponibilitate în a le lua în considerare n-ar strica. se pare că io trăiam cu inepta impresie că oamenii pun aici texte pentru a obține un feed-back în vederea stabilirii ulterioare a formei finale. din câte văd, tu ai expus textu deja publicat, deja finalizat. în concepția ta, el nu mai poate suferi nicio modificare, el e un turn fortificat și inexpugnabil. atunci întreb: de ce permiți comentarii la el? pentru laude? nimeni nu-i infailibil și autosuficient și egolatria nu folosește la nimic. părerea mea. dacă tu consideri că ăsta-i un text bun, atunci nu ține seama de ce spun alții și scrie în continuare la fel, că nu deranjezi, de fapt, pe nimeni foarte tare cu asta. comentariile intenționau doar să-ți ofere alte perspective. mult succes!
=  .	florin caragiu [18.Aug.11 20:18]
Expresia "stare de suflet/spirit" e destul de uzitata in comentariile critice europene referitoare la poezie (vezi Jean Burgos). Ai invatat bine lectia de a nu gandi cu propriul cap, de fapt, asta sta in obisnuinta activistului cultural (masina de reprodus clisee la zi). Eruditia ta literara este nula, nu mai vorbesc de o minima pregatire filosofica si estetica. Ce-ai auzit pe ici pe colo ai retinut si le livrezi la momentul potrivit. Modernismul sau postmodernismul sunt in context ceea ce tu vinzi, nu Ivanescu. Curentele nu explica nimic, in fond, despre valoarea tipica a poetului, pe care criticii l-au raportat in fel si chip la toate curentele literare istorice, care supravietuiesc in actualitate, neputandu-l incadra. Acesta-i si secretul valorii. Mai toti au remarcat, inclusiv autorul, ca scrie o poeziee a contrastelor valorice substantiale (si orice constrast e implicit un mod de a trimite la metafizica), de unde si curajul lui de a folosi termeni generici (adevar, lumina, intuneric, iarna, fericire, dainuire, soare, aici, dincolo etc.). Cat despre Mopete, chestia e mai complicata decat crezi. Il avem aici pe Hamlet si ironia protectoare, care il pastreaza viu in constiinta actuala, tot in Mopete e multa metapoetica (Mincu), si mai ales o dedublare fara ranchiuna (unde-ai mai pomenit lipsa de ranchiuna la freudismul cu cenzurarile lui?). La Ivanescu, nu functioneaza premisele comune ale modernismului si postmodernismului, si anume tendinta spre contiguizare sistematica, adica renuntarea la metafora, la simbol, la contrast, in favoarea procedeelor de alaturare si generare pe orizontala (de tip aglomerari, colaje). Habar n-ai ce vorbesti. Cat despre suflet, de la Jung incoace (si, oricum, Jung vine dupa Freud, e mai actual ca el!) a fost conceptualizat si acceptat ca atare in discursul constiintei critice moderne. Psihologia cea mai actuala (vezi Simion Doru Ogodescu) nu ezita sa foloseasca notiunea de suflet, in analize psihologice facute cu acrivie. Asadar, te rog foarte mult, din momentul acesta nu mai avem ce discuta. Si daca e sa comunici ceva cu adevarat despre Ivanescu, publica, te rog, un articol in revistele literare respectabile.
=  frost, lowell, o'hara	mihai curtean [19.Aug.11 00:21]
în primu rând, ești liber să nu mai răspunzi la comentariile mele. în al doilea rând, sunt liber să le fac. dacă ai vreo "putere" să mi le pui la off-topic sau să le ștergi, fă-o, în caz că te deranjează extrem. răspunzi cam paralel cu ce ziceam și preferi să faci acuzații în loc să răspunzi punctual, pe îndelete. nu-i nimic. fiecare cu firea lui. ție ți se pare că "suflet" și "spirit" sunt echivalente? văd că da. ți se pare că expresia "stare de suflet" e încetățenită ca "stare de spirit"? văd că da, nu pare să fie vreo diferență din ceea ce zici. nu se spune "habar n-ai ce vorbești", ci se spune "habar n-ai DESPRE ce vorbești", dacă tot vrei să-mi "dai în cap". e în regulă, poți considera așa, însă îți tot repet și tu nu pricepi sau nu vezi, așa că scriu cu majuscule: IVÃNESCU NU E UN POET POSTMODERNIST. de aia poți să-mi dai exemplele respective și ai dreptate. (cred că ești în stare să te cerți și să acuzi chiar și când cineva îți dă dreptate.) tocmai de aia e doar precursor al postmodernismului la noi. influențe din postmodernismu american are, orice ai spune. o și tradus poeți de-acolo. urmează să-mi spui că între el și nichita nu-i nicio diferență? nu vezi prozaismu? vrei mai mult decât asta? atunci citește sau recitește frost, lowell, o'hara și o să vezi asemănări destule. o spun și alții, nu o spun io, așa, de nebun. părerea mea doar se întâmplă să coincidă cu a altora în sensu ăsta. a, că nu-i doar atât, că-i mult mai mult acolo, mai subtil, influențe din poezia europeană, da, așa-i, și doar am spus-o. însă cred că e greșit să minimalizezi aportu postmodernismului la poezia lui, așa cum o faci. și știi de ce cred că o faci? pentru că te irită în mod extrem postmodernismu în sine. așa am ajuns să cred din ceea ce ai tot spus. e doar o bănuială...
=  newspeak	florin caragiu [19.Aug.11 07:38]
am raspuns de fiecare data punctual, dar nu tii cont de nimic si revii cu acuzatii puerile. la Burgos apare recurent termenul de "suflet", daca vrei sa stii, si, oricum, mi se pare absolut penibila fobia manifestata fata de un cuvant, in speta "suflet". Vrei sa spui ca "spiritul" e concret si "sufletul" abstract? E o mare nerozie, crede-ma. Nu am absolut nici o aversiune fata de postmodernism, incerc sa analizez detasat acolo unde exista erori sau univalente de intelegere, reductionisme paguboase, vezi ce am spus despre intelegerea termenului de "natural". Nu inteleg ce urmaresti, cand spui ca starea de suflet, cutez, e o "teoretizare în gol. ce fel de concept e ăsta? înseamnă ceva pentru cineva în afară de tine?" Inseamna, chiar pentru un negativist ca Cioran, pentru Ivanescu insusi, pentru Burgos si multi alti autori celebri, dar tu o intorci ca la gara cand iti spun astea. De ce nu faci un dictionar newspeak, sa stim si noi ce cuvinte avem voie sa folosim si ce nu? Daca nu realizezi ridicolul situatiei, e grav, parerea mea. Ru am zis, si Ivanescu insusi a spus-o, influentele de FOND vin dintr-o directie a liricii anglo-saxone, ca exista si altele e o alta mancare de peste, nu e nevoie sa enumeri poetii din care a tradus. Daca nici parerea lui Ivanescu insusi nu conteaza pentru tine...
=  typo	florin caragiu [19.Aug.11 07:43]
"Eu am zis" in loc de "Ru am zis"
=  PS	florin caragiu [19.Aug.11 08:12]
Iti mai dau un singur exemplu, cat se poate de edificator. Sunt convins ca n-ai auzit de Thomas Moore. A scris o carte care a facut voga in Occident si care a creat chiar o disciplina de studiu in universitati (Teologia arhetipala). Cartea se numeste "Ingrijirea sufletului". Ti-o recomand. Deci ce conceptualizare sa mai lipseasca, daca e facuta deja cu brio in medii academice la zi?