| + balistica vietii | Traian Rotărescu [07.Sep.11 12:20] |
| In spatele unei constructii aparent teribiliste, imprumutand imagini cu iz dadaist se afla un miez elegiac, la fel ca zapada moale sub un strat de gheata. Aceasta intretinere personalizata a trecutului de catre un "depanator astral" in prima parte a poeziei conduce spre un univers teluric, perisabil, in care traiectoriile proiectilelor de orice natura, inclusiv efectul lor asupra simbolicelor geamuri, gloante si cartite se transforma in galeriile sapate intr-un trup de Anteu. Din nou o identificare care insa nu impiedica autorul sa realizeze conditia "beyond"-ului care il inconjoara (împușcături senine pe coapsa cerească a iubitei) Cu toate ca "întunericul îi transpiră în palmă mereu" nu asistam la un cataclism final, ragnarok-ul wagnerian, ci doar la intunecarea temporara a tuselor din respectivul portret: din cand in cand /blocul se acoperă complet cu pământ". De evitat cacofonia din final (atunci se pune o amnezie CA_CEA cea din pietre) | |
| = am senzatia | adrian pop [07.Sep.11 16:23] |
| ca, in aceasta poezie, exacerbezi un "proces de metaforizare" pina acum subtil si mai bine controlat prima strofa, de ex., este foarte incarcata (pentru gustul meu; is nevoit sa mentionez asta, la fiecare propozitie am impresia, altfel ma voi trezi acuzat ca vreau sa te desfiintez si pe tine) ai, de la inceput, o imagine puternica, "blocul dintre stele", careia-i adaugi una de monolit, "surubul anilor", inca una, ciudata, "ciocul unei pasari moarte" si iar, "il ascunde in spatele gingiilor" - prea mult si-i abia prima strofa si-s deja satul apoi, ai un acord gresit, sau o ambiguitate nepermisa sau o greseala, nu stiu ce-i - "pe care il ascunde" - cine-i ascuns? surubul, barbatul, blocul? urmatoarele doua strofe sint construite in aceeasi maniera, dar poezia se redreseaza in ultimele doua unde reusesc sa scap de "anestezie" si sa vad ce ai vrut sa spui de fapt din pacate esti obligat sa te misti ca un elefant intr-un magazin de portelanuri, prin toate aceste constructii, grele si incilcite | |
| = err | adrian pop [07.Sep.11 16:54] |
| minus "cine-i ascuns? surubul, barbatul, blocul?" am citit eu aiurea, este clar despre cine-i vorba | |
| = ... | radu stefanescu [07.Sep.11 17:38] |
| Ștefane, cioburile ori stau prin aer - prin, să-i zicem, aerul stelar - (la drept vorbind, ar trebui "în aer", "prin" evocă deplasarea), ori stau pe fire, lîngă ciori. și dacă instalatorului cosmic i s-au spart geamurile, și geamurile nu i-au căzut, rămînînd alături, ce caută stîlpii electrici cu ciori între stele? în rest, ai 2-3 chestii mișto aici, dar și multe care ar putea fi spuse oricum, fără a jena discursul, de ex fragilitatea maturității - maturitatea fragilității, împușcături cerești pe coapsa senină a iubitei - împușcături senine pe coapsa cerească a iubitei; și de ce "îi transpiră în palmă mereu". "mereu" strică ritmul și nu spune nimic; și de ce "dar nu i-a lăsat o lăscaie"? ce e contradictoriu acolo? respectînd regula jocului, adică nonsensul bine temperat, eu zic că nimic. și de ce neapărat "multe" gloanțe. cîteva ar fi fost de ajuns. de data asta, nu. p.s. mai e "în spatele gingiilor", care putea fi spus cît se poate de simplu "în gură". în treacăt fie spus, îl ascunde degeaba. suprarealistă sau nu, iubita îi va detecta oricum ciocul de pasăre moartă între/sub/peste/în fața/spatele gingiilor, cu limba. părerea mea. | |
| = reuri | ștefan ciobanu [07.Sep.11 19:36] |
| traian, acel din cand in cand, are rolul unei cheite pentru poezie. asta daca iei acel mereu ca pe o cutie. :) multumesc de semn. un comentariu elaborat, ca in vechea scoala agonica. in dulcele stil clasic se zice parca, nu? adrian si radu, in felul acesta se poate desfiinta orice. sa vin sa explic ce asucnde in spatele gingiei si cum se descopera de catre iubita acel ceva, mi se pare o rea vointa din partea cititorului. ma opresc aici. | |
| = am impresia | adrian pop [07.Sep.11 19:52] |
| ca devii tot mai refractar la orice forma de critica si nu cred ca-i deloc in avantajul poeziei tale cine vrea sa te desfiinteze cind eu spun atit ce-mi place cit si ce nu-mi place in textele tale? mai ales cind stii ca ti-am apreciat pozitiv fooooarte multe texte si chiar nu te-am pus sa explici nimic ma rog, probabil ca nu produci decit poezii geniale si tot ce iti iese de sub pix este etalonul calitati iar sa pornesti de la premisa ca cititorul da dovada de rea vointa, in conditiile in care ai avut atitea dovezi contrare, imi pare, scuza-ma, dovada de opacitate si ratacire, din partea ta si de oprit ma voi opri si eu | |
| = reff portret | Sorin Teodoriu [07.Sep.11 21:04] |
| Îmi pare atât de transparent în nesinceritatea lui, încât cred că are un suflet provizoriu spunea Ștefan Roll și poate că avea dreptate. Singurul adevăr este stilul diferit al acestei poezii față de restul, ne-am obișnuit cu un Ștefan Ciobanu îndrăgostit de cuvinte, de gesturi și parfumuri de damă, curajul de a spune în versuri ceea ce în viața de zi cu zi ar ezita, deodată el apare cu expresii din alt registru, categoric altul, dur și rece, aduce în discuție moartea pe care nu îmi amintesc s-o fi invocat de în poezie. Din punctul meu de vedere este o poezie grea din pricina cuvintelor alese și a cadenței, strofele nu au o continuitate firească sau poate e vorba doar de alegerea cuvintelor lungi și cu multe consoane. Poate. Eu abordez poezia și proza în același fel, ca pe un mesaj ca pe o idee, la o adică poți rezona cu versurile-frazele autorului sau dimpotrivă. Aici există și metafore care îmi plac, iau exemplu maturitatea fragilității ce mă duce cu gandul la omul care în loc să îmbătrânească întinerește până când oasele lui devin atât de fragile, de ușoare încât se înalță și plutește. Sau: întunericul îi transpiră în palmă și chiar îl simt, pe întuneric, am spus că depinde de rezonanță. Consider un experiment această creație, o trecere spre altfel de gen literar de la dulce la amar, Ștefan poate va reveni pe anumite pasaje sau poate le va lăsa așa, ca un prim pas spre altceva. Peta spunea mai de mult că întotdeauna primul pas contează, el trebuie să fie mare și categoric, după el ceilalți cu mult mai mici. Este un simplu punct de vedere nu atât de categoric ca al poetului Adrian Pop, eu nu scriu poezie și de aceea fraza mea tremură uneori mai ales că mi-am permis să am o altă opinie. Nu, nu înțeleg înverșunarea, viața este atât de frumoasă iar scrisul ar trebui să conducă spre visare, spre liniște, ar trebui să fie ca atunci când citești o carte veche și apoi zâmbești. Cine iese învingător și ce reușește să cucerească un înverșunat? Nu, nu aștept niciun răspuns, este doar o întrebare retorică. | |