| = frumos și curgător | Leonard Ancuta [07.Dec.11 20:40] |
| ca un rau la cimpie. poate un pic mai putin cochet decat as fi vrut, are aer de clasic si asta nu-l individualizeaza, dar e placut si asa. | |
| = Leonard, Leonard... | Adriana Lisandru [07.Dec.11 20:50] |
| este încadrat la „poezie religioasă”. de ce aștepși „cochetărie” acolo? ;) apoi, cred că individualizarea și imălicit individualismul ne-a secatsedtul... uneori simt nevpia să stau cât mai departe de ele. mulțumesc frumos pentru comentariu, a fost neașteptată sosirea ta aici. | |
| = erată | Adriana Lisandru [07.Dec.11 20:52] |
| * implicit | |
| + "ah, cuvintele mele indelung latratoare" | dorin cozan [07.Dec.11 20:52] |
| e fain textul, iar ceea ce mi place cel mai mult la el este limbajul utilizat. recunosc ca ultima strofa parca nu se ridica la nivelul celorlalte doua, dupa cum nici titlul nu e foarte atragator pt cititorul zaharisit. dar dincolo de acestea, jos palaria! | |
| = Da, | Liviu-Ioan Muresan [07.Dec.11 21:07] |
| așa este, curgător. Un poem ce, deși nu e în vers clasic, dă senzația de clasic. Adică a se citi și reciti cu plăcere. În versul trei aș renunța la "nu" final. Pentru acel "numai" ce-l urmează. | |
| = vouă | Adriana Lisandru [07.Dec.11 22:11] |
| Dorin, de data asta am gândit titlul - lucru pe care nu prea în fac, pentru mine e aproape o corvoadă. dar intenționat am ales acest ton umbros. mai multe nu spun, sunt convinsă că tu vei înțelege. Liviu, văd că și tu vorbești de o undă clasică. E adevărat, nu mai am nici răbdare, nici timp să umblu prin labirintul modernismului/posrmodernismului. așa că o iau direct, pe scurtătură. ;) Leo, încă o dată scuze pentru typo (al doilea!), cred că mă pândește orbetele din text.;) mulțumirile mele pentru lectură și aprecieri și vouă, și Eugeniei. | |
| = * | George Pașa [07.Dec.11 23:33] |
| Mi-au plăcut, în special, primele două strofe, unde recunosc și niște ritmuri deja familiare din poeziile tale mai vechi (relativ vechi, din ultimul volum). Acolo când spui de "otrava în răni" nu prea am rezonat, sau poate am citit eu într-o altă cheie. În ultimele două strofe am avut senzația deja-văzutului, dar place schimbarea de ton. | |
| = Pașa | Adriana Lisandru [08.Dec.11 00:52] |
| eu am mai spus că nu caut originalitatea, probabil că afirmația asta, în plin postmodernism, poate fi numită bravadă și sancționată ca atare. dar cred că voi supraviețui, cel puțin încă vreo 50 de ani... ;) mă bucur mult că ți-a plăcut - nu pentru că am luat, astfel, o „coroniță”, ci pentru că am reușit să mă adresez unei anumite cateborii de receptori. | |
| = un poem ca un rîu | Cristina Rusu [08.Dec.11 07:37] |
| spun la fel ca Leonard, și asta pentru că am avut aceeași senzație la citire, un rîu ce curge atît de firesc. ești un suflet deosebit, Adriana. am deschis agonia astăzi cu acest poem și îți mulțumesc cu mult drag, bia | |
| = iar eu | Adriana Lisandru [08.Dec.11 09:46] |
| am început ziua cu mesajul tău, Bia. ;) așa că eu îți mulțumesc. | |
| = urme | tincuta horonceanu bernevic [09.Dec.11 12:06] |
| Am citit cu plăcere acest poem, ca o ploaie de vară, aducător de liniște și pace. tincuța | |
| = ce pacoste ești! | Adrian Firica [09.Dec.11 15:03] |
| Poemul e și epic și apostatic, dar e și eliptic, așa cum e și documentaristic: femeia cu mâinile puse pe fuste și cu gura (plină!) până la urechi, asta așa, pentru că: „ Dumnezeu nu lasă niciodată urme.”. După ce-am citit (poemul!) era să fac un accident cerebral, unul vascular și unul de circulație auto, adică era să le fac pe toate trei deodată, numai că m-am abținut. Așa că… am scăpat cu viață. Foarte feminin e poemul – acușica nu prea știu eu dacă există așa ceva-n ecuațiile criticii literare poematice. Din fericire, nu din păcate, citez, întru edificare: „… o târâm prin toate cuvintele până când inima se destramă fâșii lăsându-ne goi uscate cochilii duios fluierate de vânt … cuvintele mele îndelung lătrătoare! cățelul pământului … mi-am pus otravă-n răni mai ușoară ca umbra m-aș opri să adorm tăcerea să-și depene fusul” Personal, simt că am un deficit excesiv în ceea ce privește fusul orar. Categoric: eu am fluier, dar tu n-ai nai! | |
| = despre cerber, în variantă românească | Alina Mihai [09.Dec.11 15:29] |
| Probabil puțini știu că echilibrul dintre Dumnezeu și Cățelul Pământului (echivalent, uneori, cu Satana) asigură echilibrul, aici, complet distrus. În anumite variante ale mitului, el mușcă de nas cadavrele neînmormântate. Pentru mine, cel puțin, poezia asta latră și plânge până nu se mai știe cine latră, cine plânge, cine-i Dumnezeu, cine e Ucigă-l Toaca și ce se întâmplă cu omul, prins, ca de obicei, la mijloc. Nu e nimic curgător și cu atât mai puțin liniștitor aci, Adriana. Dar mă bucur că a fost recomandată fiindcă, altfel, n-o găseam. Nu mă mai miră glasul tău și nici virtuozitatea. Vreau doar să îți reamintesc că lucrurile frumoase nu-s mai puțin profunde. | |
| = ;)))) | Adriana Lisandru [09.Dec.11 15:26] |
| așa e fie și numai pentru izbucnnirea asta a ta, textul păcătos și pacostos trebuia să fie scris. ;))) și riscul asumat. Și-apoi, știm amândoi proverbul despre câine. cel care latră, dar nu... ;))) dacă aș fi înțeles că, scriind prost, îi determin pe prieteni să dea un semn de viață, o făceam mai des. adică, mai des decât am făcut-o până acum. merci, Adrian ;) | |
| = Alina | Adriana Lisandru [09.Dec.11 15:57] |
| asta nu am uitat, Alina. când sunt prea multe nimicurile pe care le straduim să le uităm, ne concentrăm asupra a ceea ce rămase. ca întotdeauna, mă bucură trecerea ta. | |
| = Parafrazând: "Când dragoste ( Dumnezeu) nu e, nimic nu e" Gerra (Chindea) | Maria Elena Chindea [11.Dec.11 07:12] |
Dragă Adriana Dacă „ Dumnezeu nu lasă niciodată urme” (sau mai precis nu le coștientizăm noi și drept urmare nici nu ni le asumăm) atunci e firesc să „ducem urma greșelilor” până ajungem să ne destrămăm devenind „uscate cochilii”. Și „vânt” e viața noastră oricât de „duios” ar suna. Penelul tău e riguros în creionarea unui tablou exact, dar dezolant. Ai și tușa de sensibilitate (ingredient magic) necesară spre a da pregnanță tabloului tău! Dar...la ce bun, dacă ai decis să fi doar „umbră” îmbrățișată de „tăcere”? Dumnezeu ți-a dăruit miracolul vieții! Tu ce-i dai în schimb? „Uscate cochili”? Dumnezeu chiar „lasă urme”! Tu însăți ești o „urmă” magică. Dacă conștientizezi sau nu, asta e problema ta; totul ține de tine! În rest, ca punere în scenă – excelentă.... | |
| = răspuns târziu Mariei Elena Chindeac | Adriana Lisandru [11.Dec.11 14:08] |
| Încearcă, te rog, să privești afirmațiile din primele trei strofe dintr-o perspectivă apofatică. Dacă vrei, îl avem ca îndrumător pe Nicolaus Cusanus, cu al său magistral „Despre Dumnezeul ascuns”. Mă opresc la el pentru a nu face trimitere la Dionisie Areopagitul, a cărui tratate sunt, poate, mai departe de noi, modernii, ca perioadă și putere de înțelegere efectivă. Poezia asta de acolo a pornit, firește că nu are pretenția să fi condus pe toți cititorii pe acest drum. Mai spun că tăcerea din final ar trebui să justifice și ea, într-o oarecare măsură cel puțin (atât cât tăcerea poate „vorbi” această intenție a desfășurării. Mulțumesc mult pentru răspuns și pentru semnele de întrebare a căror urme le lasă ele. Și-mi pare rău că abia acum am găsit acest comentariu. | |
| = Tincuța Horoceanu Bernevic | Adriana Lisandru [11.Dec.11 14:14] |
| cer iertare și ție pentru întârziere și-ți mulțumesc. ;) | |
| = tot Mariei Elena Chindeac | Adriana Lisandru [11.Dec.11 14:18] |
| o erată necesară *afirmațiile din primele trei versuri. scuze pentru scăparea asta. | |
| = Inversări ale drumurilor vieții... | Dragoș Vișan [11.Dec.11 22:50] |
| Deosebit. Memorabil poem. "Urma greșelilor" - curea lată mai au unii, să o ascundă cu haina, purtând cuțite și pistoale la brâu... Ironie, cochilii duios fluierate de vânt - o perspectivă prin care hidosul sufletesc devine din fantomatic unul aproape palpabil. | |
| = câta dreptate ai! | Anni- Lorei Mainka [12.Dec.11 00:02] |
| ca la o masă liniștită, unde se pun zarurile vieții...așa e poemul. integru si calm, dar despre mult mai marele , din jurul nostru...cel care ne închide intre coperti. | |
| = Draboș Vișan, Anni-Lorei | Adriana Lisandru [12.Dec.11 00:36] |
| Dragoș, gândirea cusană, de care vorbeam mai devreme, e strâns legată pe „perspectiva inversă”, ori, mai bine zis, e „înfășurată” în ea. Așa că-ți mulțumesc pentru acest comentariu. Surprinzător este că parafraza din Nichita (pe care Dorin Cozan a observat-o și a menționat-o discret) a trecut, cumva, în liniște pe-aici. Din păcate, n-am reușit să o evidențiez, laptopul meu n-a vrut să mă asculte. Anni, îți mulțumesc și de-aici pentru citire și cuvinte. | |
| = re Maria Elena Chindrea | Adriana Lisandru [12.Dec.11 12:56] |
| Nu m-ai supărat cu nimic. Să nu crezi asta… Ar fi multe de spus despre Yanus și fețele sale… dar mă tem că nu-i locul potrivit. Și multe cuvinte, idei s-ar risipi pe drum. Apreciez deschiderea ta, bunăvoința și gândurile pline de căldură. Îți mulțumesc pentru ele. cu drag | |