| = No ce fain... | Elena Marcu [09.Jan.12 14:29] |
| ...sau Hagi în acțiune e incredibil de tare povestirea, mai cu seamă că e credibilă.:) Mi-e antipatică doamna Gojan. Și siamezele îmi sunt. Și mama doamnei Gojan. Și hingherii. Așadar un text simpatic foc.:) Construiești ușor imagini cu un stil mucalit, hâtru. Faci cam scurte episoadele, totuși, îhm? (Am un ciobănesc bucovinean, încă pui, spre norocul meu, și chiar și după cura de slăbire, tot am mai multe kile ca el. Încă. Asta dacă nu mă ambiționez să-l întrec.) | |
| + :))))))) (râs în hohote) | Dan Norea [09.Jan.12 17:34] |
| Domnule Nedelcu, am citit și am apreciat cum se cuvine și primele două episoade, dar am impresia că aici te-ai autodepășit. În sensul că am râs de la un capăt la altul, fără pauză. Textul de față nu e o dovadă, ci mai degrabă o confirmare, că ești un umorist pur-sânge. Episodul de față este oarecum independent, nu contribuie cu mai nimic la desfășurarea acțiunii, la dezlegarea misterului și la apropierea deznodământului. Și totuși, dacă mai urmează alte câteva asemenea episoade, pun pariu că nu va mai interesa pe nimeni motivul supărării bietului copil. Așa cum se întâmplă în cele mai multe cazuri, interesant e drumul, nu destinația. Pentru că: - ai reușit să transformi un Saint Bernard, de obicei un câine mai degrabă plicticos, într-un personaj veridic și simpatic și să ne arăți lumea privită prin ochii lui; - ai reușit o gradare crescendo a gagurilor, de la static la un dinamic nebun; - ai intercalat cu succes diverse comparații și metafore amuzante, gen "stăpână cu blană albă pe cap", "comentau de mama focului... mai ceva ca pe Euforia TV", "mișcările de wrestling", "nici un regizor n-a avut până acum curajul să-i dea figurii lui Joker o înfățișare atât de dramatică"; - umorul este natural, atât cel de acțiune, cât și cel de limbaj, fără a lăsa nici cea mai mică impresie de forțare vin să luminez textul cu o stea, pentru ca toți iubitorii de umor de pe site să vină și să-l savureze. Felicitări! Dan Norea P.S. Așa, ca un exercițiu, te-ai gândit să scrii același episod la persoana I-a? | |
| = 7 | florian stoian -silișteanu [09.Jan.12 17:48] |
| tocmai sunt la un pas de a primi in figura niste poshete ma simt uneori ca un caine iata de ce ieri noapte la un pas de tragedie fiind prin munti ascutiti in elvetia am fost salvat de un ...caine...aceeasi marca asa cu acesta din desenul bine conturat de confratele nostru mihai as vrea sa devin hingher as vrea sa o sun la usa pe doamna gojan vedeti dumneavoastra de ce cuvantul este miracol? pentru ca el bine pus in glastra din fereastra da rod si iata muscata din geamul poeziei ro inflorind cu aceasta mica proza care rupe lantul ma bucur ca nu ai prieteni frate mihai la ce bun cat pe afara tragedia | |
| = Raspunsuri | mihai nedelcu [15.Jan.12 09:58] |
| Îmi cer scuze pentru întârziere, am fost și eu plecat ca Florian în zone alpine și cu acces limitat la internet. Elena, mă bucur de fiecare dată când îți citesc comentariile. Faptul că textul pare prea scurt ar trebui să fie de bine, nu? Și nu cred că trebuie să mai ții cure de slăbire, trebuie doar răbdare, în câteva luni îl vei întrece detașat pe cățel, noi toți avem încredere în tine!:) Domnule Norea, mă simt onorat că-mi citiți textele iar aprecierile de mai sus...Oaau! mă simt compleșit. Sunteți un epigramist de frunte, cu mult simț al umorului așa că orice comentariu e binevenit. Într-adevăr ca exercițiu ar fi interesant ce ați propus. Ãsta este primul meu text care nu este la persoana întâi, e chiar o provocare pentru mine. Cu "interesant e drumul, nu destinația" ați pus degetul pe rană, este exact părerea mea despre "Tragedia familiei Gojan". Florian, a trebuit să-ți citesc comentariul de câteva ori ca să pricep dacă este de bine, sunt mai greu de cap la combinații meșteșugite de proză-poezie dar în final am priceput și m-am bucurat pe măsură. Având așa un contact de puternic cu un St.Bernard sunt sigur că ai simțit altfel textul. Mulțumesc pentru comentariu și să ne vedem pe pârtie o dată! | |