| + ... | radu stefanescu [27.Jan.12 11:02] |
| e ciudat cum reușești să scoți dintr-o structură geometrică rigidă cum e sonetul (mai ales ăsta, în 2 rime) o chestie atît de fluidă discursiv. mă rog, nu ciudat, de bine... prozodie de manual, construcție atent dozată în crescendo spre poanta finală, oarecum surprinzătoare, deși ceva-ceva transpare prin aburii pastelului chiar din primul catren - totul, ca de-obicei, presărat cu fină, tristă, (auto) ironie. tot ca de-obicei, umor intelectual. și (în consecință) sentimentul că finalul putea fi, dacă nu mai veridic, măcar o idee mai bun. cum, nu știu. altfel, pălăria (fie, cagula). | |
| + afară, afară | Vasile Munteanu [27.Jan.12 13:31] |
și eu, ca atâția alții, eram convins că și în fond, nu numai în formă, sonetul este ceva desuet, vetust; lectura acestui text mi-a servit fără măcar să-și propună o lecție poetică (și sunt mândru că am puterea să recunosc), mi-a demonstrat că atunci când "inspirația" este susținută de talent autentic și de capacitatea de a se lăsa impresiontă din contemporan, accentul nu mai cade pe instrumentar (deși exigența acestuia este satisfăcută din toate punctele de vedre - evidențiez în mod deosebit rima), ci pe comunicare, pe echilibrul pe care un autor astfel înzestrat reușește să îl producă între ce se spune și cum se spune; nu în ultimul rând, de mare efect "prospețimea" temei, precum și (auto)ironia, concept estetic ce face să pară că acest gen literar, considerat mort, a fost supus electroșocurilor; și trăiește. felicitări. | |
| = adio cazarme | Daniel Bratu [29.Jan.12 18:48] |
| mulțumesc, Radu Ștefănescu, Vasile Munteanu, măgulit/onorat de comentariile voastre, de luminații, de ridicarea pe firmament, de felicitări, neobișnuit cu luminile rampei, reflectoarele voastre îmi par prea puternice, mă stânjenesc îmi este greu sa scriu altfel, din ce în ce mai greu - ca și cum aș fi rămas prizonier - aș rupe zăbrelele formei clasice și aș fugi "afară" cu ele ca pe schiuri, cine știe unde, poate, cândva | |