| = ”îți miroase pielea a...” | Lavinia Micula [30.Dec.13 12:51] |
| o plăcere anume, lectura în pagina ta! indiferent de trecerea timpului regăsesc aceeași prozodie interioară profundă care definește forța firească a cuvitelor tale. | |
| = Bun. | Liviu-Ioan Muresan [30.Dec.13 13:50] |
| Chiar așteptam un nou poem marca Eugenia Reiter. Au cam trecut cîțiva ani:) Nu pot zice decît că tehnica poetică e desăvîrșită. Nimic în plus, totul suficient. Felicitări! Și La mulți ani! | |
| + xxx | Ioan Barb [30.Dec.13 21:21] |
| Un poem plin de forța cuvântului, așa cum s-a remarcat anterior, dens, expresiv și despre care, la sfârșitul lecturii îți spui că e musai să îl recitești. Nu știu care parte mi-a plăcut mai mult, pentru că în timpul lecturii am avut impresia că plec din nefiresc spre firesc, adică versurile curg și leagă imagini și secvențe dintr-un imaginar caracterizat de sensibilitate. " mergem înainte cu anii care se înghesuie ca furnicile care urcă spre zahăr te speli degeaba iubitule îți miroase pielea a mine în visele noastre doarme un cuțit oh amăgirea asta trăiește în noi se hrănește cu noi se repetă în toate viețile noastre totul a fost stabilit așa de la bun început ca și cum ne-am fi pus haine croite pe măsură și am fi mers înainte să ne căutăm nu ne-a trebuit decât să sosim" | |
| = vortex | Eugenia Reiter [01.Jan.14 17:27] |
| Lavinia, Liviu, Ioan mulțumesc frumos da, a trecut ceva timp:) la mulți ani, dragilor! | |
| + ..."știu precis ce am să-ți spun"... | Tănase Carmen [01.Jan.14 21:35] |
| Un poem de o virtuozitate rară, ca tehnică vorbind...aș pleca de la ideea că aici invizibilul gândirii:"masca asta care se revarsă în personaje gâlgâie ademenitor gândului care se încalecă se înghesuie într-un vis fără capăt"..dă sens propriu dragostei:"te speli degeaba iubitule/ îți miroase pielea a mine". Accentul cade pe conștientizarea apăsătoare a sentimentului:"am venit să te iubesc/ și te-am iubit singură până am îmbătrânit". După părerea mea, există o legătură, ce nu poate fi trecută cu vederea între discernământ:"să-mi iasă sânii din formele lor obișnuite să știe toți că sunt intimă cu un bărbat însurat" și puterea voinței:"totul a fost stabilit așa de la bun început"... | |
| + must have | Carmen Macelaru [02.Jan.14 16:31] |
| Poemul este la categoria must have, poemul trebuie să apară ca obligatoriu în arhiva personală de poeme care trebuie citite. stau lipită de trupul tău gol privind așa cum nu se privește decât pe lumea cealaltă Spun doar că aceste versuri lasă fără respirație, rare sunt momentele când mă opresc din citit și revin și citesc și iar citesc, parcă nu mă săturam, și mai citeam să îmi intre în sânge. Poemul tău de dragoste mi se așează și mie că o mănușă, regăsirea în el a fost deci inerentă. | |
| = perpetuum | Motoc Lavinia [02.Jan.14 16:54] |
| A trecut ceva timp, așa-i? Pentru mine poemul s-a condensat într-o imagine, cu voi doi arzănd încet, ca douâ lumănari înalte până la cer, într-un fel de perpetuum. spune-mi ce se va întâmpla când lumânările au ars până la capăt, continua să ardă sub pământ? | |
| = iluzoriu | emilian valeriu pal [02.Jan.14 19:57] |
| Nu stiu daca textul de fata e unul mai vechi, lucrat sau prelucrat. Din punctul meu de vedere, Eugenia Reiter si-a asumat un risc enorm postind un poem din postura in care se afla, pentru ca, trebuie s-o recunoastem, ea este editorul acestui site. Personal, mi se pare un poem mult prea cerebral, in sensul ca lexicul a invins senzorialul prin alaturi de senzatii care nu se leaga(ne intrebam cum ne cheama-posesiune absoluta-aici de exemplu senzorialul care trimite in romatism e blocat de lexicul posesiunii absolute care te trimite in dreptul civil). Dau numai un exemplu. Eu consider un foarte mare risc acest text, cel putin pentru autoare, dar cel putin e asumat. Si ar trebui saghici mai intreb daca autoarea, a carei pozitie nu o poti ignora pe acest site, vrea feedback simplu sau pur si simplu exercitiu. Pe de alta parte, imi aduc aminte de asta: poate că a sosit vremea să-mi reiau viața s-o retrăiesc cu mintea de acum și patima de atunci din când în când mai vino umbra tocmai a început să-mi poarte hainele oricât aș trișa trecutul rămâne intact nu-mi mai este frică să întorc ceasul mă dau cu alb de lună îmi confecționez rapid o inimă îți pândesc gândurile pe care încă nu le-ai rostit și-mi amintesc gesturi pe care le vei face abia mâine suspendați între două iubiri paralele cu rocada inexplicabil făcută ne bucurăm de această minune nu știu dacă trebuie să iubesc sau să tac ii intreb asa pe cei care au dat stelute pe textul Virtej, ce are textul din comentariul meu de nu primeste vreo stea? | |
| = . | Costin Tanasescu Stefanesti [15.Jan.14 08:37] |
| "în visele noastre doarme un cuțit" este versul care taie în carne vie. după acesta eu nu am mai putut citi.(bine că e spre sfârșit) o să pun pe cineva să-mi povestească restul... tare de tot! | |
| = perpetuum | Eugenia Reiter [16.Jan.14 23:59] |
| Carmen, mulțumesc frumos de citire și apreciere. Carmen, venite dinspre tine, cuvintele se rostogolesc atât de frumos în suflet. mulțumesc tare, tare. motzoacooo, draga mea dragă! a trecut, da. cred că nu se sting, nu există capăt. te îmbrățișez. Emilian, feedback? eu? n-am mai postat de aproape 5 ani, tocmai pentru a evita interpretările. a fost acum un moment... altfel nu postam. mulțumesc pentru. Costin, ai citit, știu eu c-ai citit, pentru că tu nu pui pe nimeni să-ți povestească textele mele:) | |
| = ghemuit, cu genunchii le piept poemul | octavian clement [24.Jan.14 10:50] |
| La mulți Ani și din partea mea! aici, în aceste versuri, "condens" liric, văd, simt de fapt, ghemuit, cu genunchii le piept poemul am venit să te iubesc și te-am iubit singură până am îmbătrânit | |
| = amăgirea asta trăiește în noi se hrănește cu noi | petre ioan cretu [11.Mar.14 11:05] |
| Fain de tat versul, cum mult mai mult mi'o placut: "am venit să te iubesc / și te-am iubit singură până am îmbătrânit". Si cum "ieșeai din pereți fluierai de trei ori și începea să plouă", pana cand ploaia asta se facea totuna cu tine. Fain. | |