| = mi-a plăcut | Ottilia Ardeleanu [04.Sep.14 10:37] |
| "O picătură de ploaie s-a pierdut de ploaia-mamă" pentru că înseamnă acea ruptură de întreg, separarea fiecăruia de ființa din care se trage, iat în contextul neființial are o mare vibrație. apoi, ce este picătura, stropul, pe lângă ploaie, pe lângă potop?! iată ideea! undeva, în adânc, există frustrări, blocaje, inhibiții. iată de ce dorul de nemărginire. de ... fără opreliști! | |
| = Zambete pe fata tristetii | razvan rachieriu [05.Sep.14 09:14] |
| OTTILIA Fiecare este o picătură de ploaie, desprinsă din oceanul-mamă, pe când o lacrimă a lui Dumnezeu generează potopul. Sunt recunoscător pentru bucuria pe care mi-ai produs-o prin acest comentariu, ai umplut prin cuvinte golurile proprii ființiale și ai deschis cutia în care erau strânse zâmbetele, eliberându-le în spațiul personal. | |
| = Suntem lumină din lumină - și umbra potențează mai tare identitatea | Maria Elena Chindea [05.Sep.14 10:29] |
| ” Cei care văd dincolo.. /dincolo de chip /dincolo de ochi” - inevitabil decojirea doare, fie proprie fie exterioară! Dar e un semn de trezie, de prezență! Sub pielea de zgură a efemerului pulsează frenetic și se doare încarcerat, infinitul! Ãsta e prețul (cinstit) al cunoașterii, al experimentării finitului întru îmbogățirea luminii ce suntem! Nu cred că ai” refuzat oferta divinității de a deveni o entitate pură”, cred că i-ai acceptat oferta de-a coborî pentru a îndumnezeii materia! Doar ”amnezia furibundă” îți malformează oleac percepția! Dar este ochiul făr de pleoapă care așează totul în portativul cosmic! Curgători ca ploaia să fim - dar și veseli ca ropotul ei pe geamul vieții! | |
| = Ploaia de lumina | razvan rachieriu [08.Sep.14 09:27] |
| MARIA Sunt impresionat de ploaia de lumină dintr-un comentariu elevat și profund, în care am simțit dorul de nemărginire încadrat în limitele finitudinii noastre, căci cuvintele pulsează frenetic, ca niște spoturi pe ecranul opac al vieții. Cu prietenească iubire, Răzvan. | |