| = Momentul de echilibru perfect este atins de beatitudine | razvan rachieriu [12.Jun.15 09:56] |
| Momentul de echilibru perfect este atins de beatitudine, însă nu rezistă și te prăbușești ca un munte (deși mi-e greu să-mi imaginez cum și de ce se prăbușește un munte), momentul de detașare ideală se obține prin meditații profunde și esoterice, când eul se dizolvă, mintea devine vidă și apare senzația de levitație, iar momentul când simțurile sunt anesteziate provoacă uitarea. O poezie scurtă, cu un echilibru fragil, însă cu un gnomic robust. | |
| = Despre munte | Sorin Lupu [22.Jun.15 11:59] |
| Muntele se prăbușește pentru că este prea mare și pentru că nu este decât plăzmuirea minții noastre pline de beatitudine beată. Te simți ca un munte, în echilibru perfect, cu o bază mai solidă decât cea mai solidă bază din lume. După care, brusc, totul sub tine se tare și te prăbușești. Muntele apare cu viteza luminii multiplicată cu un miliard și baza lui dispare în exact aceeași miliardime de secundă în care îți dai seama că nu ești un munte. Ești doar un eu care se înșală pe sine și pe cei din jur că beatitudinea ezoterică ar putea vreodată să dureze mai mult decât o clipă cât o veșnicie urmată de o altă veșnicie fără pic de infinit în ea. | |