| = Dacă brazi ar vorbi ne-am ruga împreună | Oancea Sorin [15.Sep.15 19:13] |
| Bradul și pădurea parcă devin stâlp și sanctuar. Alegoria mi-a ajuns la suflet. Distanța biserică pădure produce o minimă antiteză deoarece sacralitatea fundamentală e cam în toate. Discursul natural și despre natural aprinde grija de viață, bradul dumneavoastră simbolizând prietenul tăcut și viu care te alină la nevoie. O poezie de stare cu elemente de neopăgânism deși ați strecurat o ieșire spre creștinism. | |
| = Vă mulțumesc, domnule Oancea | Paul Alex [15.Sep.15 21:38] |
Aș vrea să vă explic ieșirea spre creștinism. Eram singur într-o biserică și în timp ce-mi spuneam rugăciunile am simțit că sunt privit, cercetat. Fapt care mi s-a mai întâmplat și în alte dăți și de fiecare dată depistam privirea ațintită spre mine. Doar că nefiind nimeni în preajmă, am realizat că cei ce mă priveau erau sfinții pictați pe pereți, prieteni tăcuți și vii care mă alină la nevoie. Asta mi-a adus aminte de o senzație asemănătoare pe care am experimentat-o în plimbările printre brazi. | |