| + Poveste departe de gura sobei | Alexandra Alb Tătar [09.Feb.18 11:04] |
| Tristă poveste, domnule Diaconescu, o poveste plină de frustrarea unor expectanțe înșelate și de rezistența în fața uriașelor brațe ale tristeții... în legătură cu discrepanța dintre expectanțele pe care ni le facem despre valorile ce ar trebui să fie promovate și realitatea celor ce sunt "la modă" - tocmai acest fapt ne aruncă într-o tristețe sfâșietoare. Și atunci ce facem? ne schimbăm așteptările, ne spunem că datele problemei au fost greșite... pentru că, trăind în naivitatea că suntem buni de la natură, nu se justifică noile "virtuți", nu? Și totuși vreau să continui să cred în naivitate, în ciuda zestrei genetice mai mult sau mai puțin favorabile, în ciuda moștenirii "păcatului strămoșeșc" mai mult sau mai puțin creștinesc/logic, în ciuda mediului mai mult sau mai puțin favorabil, pentru că cineva odată mi-a spus, mai mult sau mai exact: da, ne naștem cu o conștiință pură, înscris e în noi binele și răul de la naștere, doar că... de fiecare dată când alegem răul, conștiința ni se tocește..." Dar pentru a vedea în mod diferit datele problemei, să vă spun o scurtă poveste... departe de gura sobei. Undeva, pe o băncuță într-un parc, un copil începe să plângă în brațele mamei sale și aceasta repede încearcă să-l liniștească... îl întreabă dacă mai vrea un corn, dacă mai vrea apă, dacă mai vrea jucăria... de fiecare dată când acesta face ceva bun, aude: "bravo, dragule!"... când găsește pe jos obiectele altcuiva, se aude "nu e frumos să iei un obiect ce nu e al tău"... Într-un colț de parc, pe asfaltul rece, un copil plânge de mult timp, departe de brațele mamei lui și nimeni nu vine să-l liniștească... nimeni nu îl întreabă dacă vrea corn (nici nu-și amintește când a mâncat ultima dată), sau apă, sau jucarii (jucării nu a avut vreodată)... copilul acesta crește cum crește la colț de parc, câteodată vine mama să îl îmbrâncească dacă nu a făcut rost de un obiect ... ce nu era al lui, iar uneori, în zilele în care are spor la cerșit, aude de la ea "bravo, dragule!" (de la tata nu a auzit vreodată, e veșnic nemulțumit). La colț de stradă, în vreo 5-10 ani, copilul e felicitat de un pește pentru câți clienți a avut. "Gata! În sfârșit l-am făcut și pe tata fericit!" își zice... Asta în legătură cu moralitatea, cu incongruența în administrarea recompenselor și pedepselor, care ne determină comportamentele, întărindu-le sau nu, ne determină cine devenim... dar și cu satisfacerea sau nu a nevoilor - nu putem să tânjim la cele estetice, când nu ne sunt satisfăcute cele de bază... nu ne analizăm valorile, când nu avem hrană, adăpost, afecțiune, când creierul ne e setat pe modul supraviețuirii... și pentru a supraviețui facem tot ce putem, ce suntem învățați, ce ne dictează instinctele... dar, fără doar și poate, fiecare om e un animal diferit, fiecare conștiință o rocă ce erodează diferit de a altcuiva... | |
| = Contemplare | Rodean Stefan-Cornel [09.Feb.18 12:49] |
| Interesantă contemplare a lumii de acum două milenii! Dar, pentru că nu vreau să ajung și eu „într-un ocean de melancolie”, nu o să comentez filozofările dumneavoastră, domnule Diaconescu, ci o să-mi permit să spun câte ceva despre gluma pe care ați amintit-o la sfârșitul textului: Din câte știu eu, catrenul citat de dumneavoastră este de fapt o preluare și adaptare a unei epigrame celebre pe care a scris-o Păstorel, apropo de numirea țăranului Zăroni ca ministru în guvernul Petru Groza. Epigrama suna cam așa: Caligula Imperator A făcut din cal senator; Petru Groza, mai sinistru, A făcut din bou ministru. De fapt, se pare că Romulus Zăroni, țăran care a fost ministrul agriculturii și domeniilor și apoi ministrul cooperației, nu era chiar „bou”. Înainte de a ocupa aceste funcții a făcut studii tehnice agricole în Germania, vorbea fluent limba germană, avea o bibliotecă impresionantă, în care se găseau numeroase volume de cultură generală, dar și de cărți de politică și de agronomie, ca lucrător agricol deținea o fermă personală model, în care practica o agricultură modernă, conform celor mai noi cuceriri al științei și tehnicii... În fine, vă doresc să vă simțiți cât mai bine pe „stânca” despre care vorbeați (dar să nu uitați să vă mai dați și jos)! Numai bine! Cornel Rodean | |
| = Cum se poate ieși din melancolie | Nicolae Diaconescu [14.Feb.18 09:33] |
| În loc să-mi consum energia vitală izolându-mă static într-un perimetru care interzice orice mod de acțiune, mișcare, (ce poți face pe o stâncă atâta timp cât însăși capacitatea de contemplare a minții umane este limitată?) realizez că libertatea poate fi trăită doar în parametri umani. Micile activități zilnice te salvează de pericolul melancoliei. "Voi abandona melancolia, nostalgia, pe care le credeam integrate ființei mele, ca pe niște haine demodate, și arborând, ca pe un steag o figură hilară, de bună dispoziție, voi începe să râd." Voi râde sincer, că dacă nu, râsul ar fi doar isterie. Cât de curând voi începe cu "Imun la critică". Dragă Alexandra, copil bun, cred că ți-ai dat seama, eu sunt Împăratul întunecat iar tu Crăiasa bălaie. Domnule Cornel Rodean, ca de obicei, ești foarte bine informat! A fost o plăcere să citesc istoria acelei epigrame. Vă mulțumesc! | |