| + argument (prezent prin absenţă) | Ioan-Mircea Popovici [31.Mar.19 07:41] |
Aici, în celălalt Creşte-n asfalt o floare Cu sămânţă din vânt şi soare O calcă lumea-n picioare Dar ea creşte şi înfloreşte Pentru că iubeşte Simplu ca bună ziua Trăieşti când iubeşti din şah cu hazardul o ieşire-n peisaj " mă ridic deasupra lumii, cum se ridicau stelele, pesemne, la începuturi, între ele, milioane de ani lumină, cineva a împins foarte tare stelele, sau le-a dăruit zborul,... căci a venit primăvara, cu-a ei știință în dragoste... ranița e în spatele tău, deșerteaz-o de numeroasele mere amare..." "Pe fața-i udă eu așez cunună, Pe plânsul ei așez un strai de tei, Găsit-am pâini din coșul cel mai tare, Așa era domnița mea nebună... Un drum de rană până-n papucei Să spuie stelele acum cântare, S-o dezvelească-n stele și în lună, Iar eu să trec, plângând, din lumea ei;" | |
| = Mulțumesc! | Iulia Elize [31.Mar.19 11:07] |
| Mulțumesc pentru semnul generos, în rimă, și în idei! Ferice acelora care nu curmă aurul brut, pesemne e un drum minte-suflet, în viață :):) Și poemelor-fantasmatice, care apar și se individualizează, cineva, un prieten, din Cluj, mă întreba de unde apare inspirația. Probabil din niște impulsuri mai visătoare, și de la primăvară. Vă mai aștept - desigur, și steluța m-a bucurat! Cu respect, Iulia | |