| + strigăm un nume | Ioan-Mircea Popovici [03.Jun.19 07:00] |
| "ne plictisim repede alt joc alt freamăt alt desen cu alte haine alte trăsături suntem tot noi" "desenăm pe asfalt șotronul căutăm o piatră cât mai netedă o găsim repede orașul e plin sărim în pătrate" "altădată imaginația era un embrion continuăm să ne ținem de mâini să jucăm un joc al vârstei soarele ne radiografiază înlăuntru copiii copiilor noștri se țin de mână" ne luăm de mână aruncăm mingea spre cer strigăm un nume o stea cade din cer semn de mister peste ziua de ieri | |
| = Mulțumiri adânci, | Ottilia Ardeleanu [03.Jun.19 15:54] |
| domnule Ioan-Mircea Popovici, mă bucură trecerea dvs. pe aici și semnul de apreciere. | |
| + Vin si eu | Victor Țarină [03.Jun.19 21:14] |
| Vin si eu la un Șotron daca ma primiti in jocul vostru. De mult n-am citit un text asa proaspat, dezinvolt si optimist.(chiar daca sfarsitul e intr-o tonalitate mai grava).E cineva in orasul de langa Mare cu inima tanara, in care clocotste viata.Unde esti copilarie...? O steluta pentru șotron! | |
| = eminescian gând! | Ottilia Ardeleanu [03.Jun.19 23:18] |
| îți mulțumesc, dragă Victor Țarină, pentru atenția acordată jocului. Desigur, copilul care l-am fost real s-a retras în suflet și uneori mă mai trezește la copilăreală. Simțământul e unic. Atâta vreme cât mai știm să redevenim copii e un atu pentru frumusețea noastră interioară. Numai bine! | |