| = . | emilian valeriu pal [30.Sep.20 08:08] |
| Personal, am intervenit pentru că și eu, demult, am avut o Emilie. Despre text, având în vedere că e un cântec vechi, pentru autenticitate aș fi păstrat tonul clasic, în sensul de a nu alterna timpurile verbale( laptele nesmântânit se prinsese, iar smîntâna e acră - ca exemplu, îngreunează cititorul să păstreze firul poveștii), plus contrastul dintre tonul clasic și modern( tata îl chemase pe el în persoană, ca apoi să vorbești de omul acela vindecător). Altfel, un text bun. Eu, din punctul meu de vedere, aș mai fi lucrat pe el, deși nu sunt adeptul lucrului pe text. | |
| = - cu empatie - | Iulia Elize [30.Sep.20 09:55] |
| Și eu am avut, Emilian, o Emilie, dar numai ca poveste, e un fel de legătură de nume, între doi purtători cu nume similar, dar mai mult e legat, totul, de un personaj de carte, la care m-am referit mai sus, tocmai terminând lucrul dacă vrei să spui așa - cu acel roman, și cu povestea lui Emilian Păun, erou principal și păstor de oi, într-o stână. Era acolo un Emilian Păun, m-a marcat, scriu la cartea aceea de un an și ceva, mai serios din noiembrie 2019, și cumva am preluat, câutând, în jurul meu, personaje... Aducându-mi aminte de ce se întâmplase, pe parcursul cărții aceleia... Rămânând, încă, legată de carte. Și având laitmotive (de carte) în minte. Textul e complex, chiar e, după cum s-a văzut, ”tata îl chemase, el, în persoană, acasă, la noi, pe omul acela Vindecător” e un fel de paralelă între Slujbașul roman și Vindecător, care va aduce înapoi fetița, din călătoria mortuară, cu un gest al mâinilor. Este, de fapt, textul (notația) de subsol ”talita cumi”, poate nu se înțelege, sunt două paralele între Iisus și slujitorul (slujbașul) bogat, salvându-i Iisus fetița, dar și faptul că bogatul (fata lui) va trece dincolo, poate, ca prin gămălia unui ceva foarte mic, o fantă printr-un ac, de care ne vorbește pilda cea veche ”Mai degrabă ar intra cămila, prin gămălia acului, decât bogatul în Împărăția lui Dumnezeu. dar întru Dumnezeu totul este posibil.” Dar că fata se va întoarce înapoi. Poate trebuia să păstrez un ton mai clasic, așa e, privind înapoi spre timpurile dominației romane, spre timpul ”talitei” și al drumurilor etern prăfuite, dar cumva am încercat o combinație de timpuri (dar și cu o intruziune mai nefirească (sau poate nu!) de anotimp, pentru locurile acelea) și asta pentru că, de multe ori, despre moarte îți vine să vorbești și să imaginezi paradoxal, nu ai cum să o încadrezi în tipare... ci doar să îți imaginezi și cumva să clădești absurdul. Să intercalezi și să absurdizezi însăși tema absurdului, cât de tare... E și asta un fel de tehnică întru paradoxal! Moartea e cel mai paradoxal subiect, după părerea mea... Spun, în altă ordine a ideilor, te urmărisem și eu pe tine, tot urmăresc de fapt site-ul, citesc, dar am simțit să tac, cu privire la personala ta ultimă. Am mai trecut, și eu, pe la tine, dar acum mult timp. Am vrut să spun și eu, drum bun lui Radu, de la el am mai furat, cum și alții, meserie, învățând cu privire la poezia clasică, citindu-i poezia și sonetele, de pe un alt site, undeva sub ștacheta ”maestrul intergalactic” Rudi, dacă știi... Culmea e că mi-a folosit mult, asta, învățăciunea mea fără nicio lecție personal predată, iar lui Radu nu am apucat să îi zic asta... Am bănuit că personala ta avea cumva tangență, dacă am greșit te rog să mă scuzi. Cam atât. În afară de imensele mulțumiri, cu privire la textul meu... cam lung și cam bun de șlefuit, încă. Eu mai tot timpul șlefuiesc, mai ales pe textele foarte mari. Te mai aștept, promit să mai trec și eu, urmându-ți exemplul frumos. Toate cele bune! Și mult spor la scris! Mult gând bun! Iulia E. | |
| = știi cum e cu gusturile | emilian valeriu pal [30.Sep.20 13:23] |
| Sper să nu fi interpretat greșit intervenția mea. Eu am cernut textul prin filtrul meu. Se întâmplă să lucrez la o editură de carte religioasă și mi-au trecut prin mână zeci de manuscrise de profil. Prin urmare, e oarecum firesc să mă simt apropiat de un astfel de text-parabolă. Doar că ori sunt eu mai clasic, ori mai bătrân. Am avut și eu o tentativă de reinterpreta un text vechi (perfecta laetiția), și probabil de acolo am rămas cu sechele de a da sfaturi în ceea ce privește limbajul li timpurile verbale. Deh, metehne de corector :) | |
| = Răsp. | Iulia Elize [30.Sep.20 18:34] |
| E totul ok, de la mine! Mi-am dar seama că uneori textele mele sunt prea grele și ar fi mult de descâlcit, pe un text greu. Nu a fost deloc, niciodată, altfel decât ok! O părere, un feedback e un plus mare pentru autor, asta știi și tu! Ca autori, e un fel de oglindă și un fel de barometru. Poate e un poem prea amplu, chiar e. ”Descâlcitu-s-a, odată...!!!” Adică, trebuie să îl mai descâlcesc, după cum văd... Sau poate să scriu mai puțin amplu. Mult bine și te mai aștept!!! | |