| = s-o luăm de-a dreptul, simplificând evenimentele | Anisoara Iordache [09.Apr.21 14:25] |
| Fire introspectivă cu o tendință de autodepășire și perfecționare, ai întotdeauna în față un tabel mendeleev cu valentele întâmplărilor aparente care ți-au marcat viața.Aici este cheia: nimeni înafară de Dumnezeu nu poate aprecia exact natura , intenția și efectul unei fapte.Noi, ne dăm cu părerea, de cele mai multe ori greșim. Dragă Cristina, Bunul Dumnezeu să-ți de putere să depășești acest coșmar existențial, eliberată să scrii poeme cât mai frmoase! | |
| = ... | Cristina-Monica Moldoveanu [09.Apr.21 18:37] |
| Bună ziua, Anișoara. Nu a fost niciun coșmar existențial, și toate pot fi depășite, dar izolarea nu - alte lipsuri și sărăcia sunt mult mai ușor de îndurat, dar, pe termen lung, izolarea doboară. Pur și simplu nu ai ce face. Mă bucur că suntem împreună un pic de tot prin aceste comentarii, dar, în realitate, sunt aproape 37 de ani de izolare în viața mea. Mulțumesc și pentru urările bune - dar mă tem că nu aș scrie poezii oricum, dacă aș fi eliberată. | |
| = Dureros | Irina Lazar [11.Apr.21 09:16] |
| Cristina, îmi pare rău pentru toată această situație. Întreaga ta confesiune e dureroasă, nimic mai rău decât izolarea, nu știu ce să îți spun, nu știu ce anume te-ar putea consola. În cele mai negre situații însă există lumină, îți doresc să găsești cumva o consolare și o ieșire. Faptul că scrii poezii e un lucru minunat. | |
| = ... | Cristina-Monica Moldoveanu [11.Apr.21 11:52] |
| Toți oamenii sunt minuni, dar există unii oameni care nu sunt respectuoși față de ființa umană și nu li se pare important nici că natura și restul vieții și lumii sunt, de asemenea, minuni. Azi am văzut flori de păpădie, mari, unele mai mari decât ce observam de obicei - e adevărat că lucru de mirare și frumusețe putem găsi oriunde. Oricum, mulțumesc, Irina, dar nu există consolare, nu mai am cum îndura izolarea, repet, sunt aproape 37 de ani - în primii 20 era posibil să sper și să rezist, apoi nu se mai poate sau e foarte greu - sunt totuși un om normal și fără greșeală. | |
| = Pandemia acutizează astfel de stări... | Daniela Luminita Teleoaca [11.Apr.21 19:18] |
| ... eu găsesc însă un refugiu minunat în... Cuvinte... științifice, artistice, amestecate... Dvs simțiți minunat și scrieți minunat! Vă citesc de câte ori am ocazia textele! Nu sunt vorbe mari: cuvintele de care vă înconjurați nu au cum să vă întrețină izolarea: VUUUM! Vom vedea cu toții în curând că stările noastre mult prea grele au fost cumva exagerate (sic!) Vă susțin pt că vă înțeleg perfect, pt că vă iubesc și vă respect Poezia! Gândurile mele cele mai luminoase, D. | |
| = ... | Cristina-Monica Moldoveanu [11.Apr.21 19:56] |
| Nu e o stare, e o realitate, încă din 1984 - este monstruos de rău - am fost peste tot și toți m-au respins ca cerșetoare, nu m-au acceptat, unde să merg? Cunoașteți vreo fundație sau biserică sau altceva care să aibă orice fel de nevoie de mine? Mă puteți contacta pe mail. Îmi cer iertare site-ului agonia că spun aceasta aici, dar sunt cu adevărat singură din 1984, în afară de relația cu 5 persoane, succesiv - cred că această situație inumană justifică această acțiune a mea, care nu e acutizată de pandemie, ci este acutizată de timpul îndelungat de izolare. Oare chiar nu înțelegeți?! Pur și simplu doar am rezistat mai înainte. E adevărat că mai mergeam, singură și stingheră, la vreun spectacol sau muzeu, nefiind pandemie. Îmi cer iertare dacă nu aveți cum să mă sfătuiți. Familie nu am de demult, în afară de mama - oare înțelegeți că nu am avut de fapt relație cu ea și oricum e aproape inuman ca în 50 de ani de viață să ai ca relație stabilă un singur om și în rest doar 5, demult? | |
| = ... | Cristina-Monica Moldoveanu [11.Apr.21 20:02] |
| Este cutremurător de rău - iar dacă m-ar primi la spitalul de psihiatrie tot degeaba, fiindcă aș ieși eventual și aș fi din nou în izolare, ca întotdeauna, și de data asta nu mai pot. Mă miră tare că mă priviți drept nebună - vizibil după felul în care scrieți, ca și cum e o stare psihică, când e realitatea prea crudă - fără să știți cum sunt eu în realitate defel și în condițiile în care nimeni nu știe. Nu cred că dăunez nimănui și ar fi fost bine să fi avut măcar o relație, dar adevărată și cu rost, în scris cu cineva. | |
| = Cristina, trezește-te! | Anisoara Iordache [14.Apr.21 12:11] |
Fiecare dintre noi ne mișcăm printre ziduri - de cele mai multe ori invizibile, ridicate din bajocuri, calomnii, dispreț și minciuni. Gândește-te la Eminescu: răutatea noastră nu are margini. Avem o menire pe acest pământ rătăcitor. Ce contează ce spun unii și alții? Ai încrede în Dumnezeu și în menirea ta. | |
| = ... | Cristina-Monica Moldoveanu [14.Apr.21 19:41] |
| Nu am nicio idee despre ceea ce spui tu, Anișoara. Mă bucur oricum că exiști și tu dincolo de zidul imaginației tale. Încearcă totuși să gândești pozitiv. | |
| = Dragă Cristina | Maria Mitea [15.Apr.21 15:59] |
| Am citit ”Kafkiană” -a . Admir măiestria ta de a scrie. Te citesc de câte ori postezi. Te citesc pentru că indiferent despre ce scrii scrisul tău poartă o lumină … Îți mulțumesc pentru curajul de a aduce în atenția noastră un Adevăr mare. Îți aud strigătul. Este strigătul unui suflet împovărat de durere. Îți ofer toată compasiunea mea și dragostea ca de la om la om. Este un strigăt de a ne trezi pe toți cei din jur, de a ne trezi la o realitate care din nefericire se repetă din nou și din nou în viața noastră, a oamenilor. O realitate la care noi toți contribuim. Punem povara și vina pe un singur om. Punem etichete, diagnoze, îi ținem strâns sub pressa stereotipurilor … Spunem ” nu e adecvat societății, familiei, nu se adaptează, sau nu cooperează … avem nevoie de metode să îl fixăm repede” Când un om suferă, toți ceilalți din jur contribuim la perpetuarea acelei suferințe. Degeaba purtăm în suflet de unii singuri atâta vinovăție și rușine. Nu numai o mahala contribuie, ci o țară, astăzi un întreg pământ, … Credem că suntem oameni buni de admirat și respectat dacă avem o mașină de spălat rufe, o casă mare, profesie care ne aduce bani, autoritate sau alte facilități mai sofisticate. NU. Viața e mai bună și noi suntem mai sănătoși, mai fericiți dacă suntem buni cu oamenii, înțelegători, includem și suntem incluși, înțelegem și ne lăsăm să fim înțeleși, ascultați și ascultăm … Conecția, relațiile cu oamenii este ceea ce ne motivează. Din ignoranța omului pentru a cunoaște natura adevărata a copilului izolarea începe foarte devreme în viețile noastre. Începe în familie, școală, terenul de joacă, servici, instituții academice, stradă, vecini … Cu siguranță fiecare cunoaște istoria lui Hermann Hesse. Din fragedă copilărie a început o călătorie prin diferite instituții și școli și a trăit conflicte intense cu părinții. Tatăl său a considerat că are nevoie de o educație strictă, pentru ai domoli pornirile rebele, … Izolarea sa a început din momentul când natura sa a fost observată și supusă unei educații stricte. Nu ne dăm seama, însă izolare poate începe cu unele dintre cele mai bune intenții. Mama lui îi scria tatălui : ” Pentru un copil de patru ani are o forță mentală uimitoare, voință de neconceput și un temperament pasionant. Cum va reuși el în viață să exprime această luptă internă. Sper ca Dumnezeu să-i modeleze acest spirit mândru, în ceva nobil și magic” … Dumnezeu i-a dat tot de ce avea nevoie ca să aducă lumină în viața sa, și nu numai. Nobilitatea și magia a recăpătat-o prin lupta cu izolarea și ignoranța; lumina din el tot a străbătut toate obstacolele posibile. Drept ca dovadă este opera sa care deschide inimi în continuare și încă o va face multă vreme. Problema cea mai mare a omenirii astăzi nu este că nu avem ce mânca și îmbrăca, ci izolarea , separarea, sentimentul și starea asta de ”condamnare” de care scrii. În țările dezvoltate e o mare tragedie, acum se realizează că s-a creat un sistem social care tot ce a făcut zi de zi în ultimii o sută de ani a împins individul spre un stil de viață izolat. Nimeni nu se naște pentru a alege izolarea. Însă, ni se crează condiții. Când conștientizăm acest adevăr, fiecare din noi strigă ca o pasăre închisă în colivie. Ce înseamnă a fi o ființă umană? Suntem făcuți să aparținem și trăi în grupuri. Nimeni nu poate exista de unul singur. Te întrebi ce să faci, cum să te conectez cu oamenii. Eu asta fac în munca mea, muncă de integrare. Conectează-mă pe emailul meu [email protected]. Pot să împart cu tine exemple practice luate din viața oamenilor care au fost în situația ta, sau luptat și au găsit un început nou. La fel, o să împart cu tine experiența mea cu izolarea când m-am mutat în Canada, și cum am depășit momentul. Or pur și simplu doar vorbi despre ce te interesează, poezie orice. Te cuprind cu drag. Îți ofer toată compasiunea mea și dragostea ca de la om la om. Maria, | |
| = Bună seara și | Cristina-Monica Moldoveanu [15.Apr.21 21:12] |
| Mulțumesc frumos și din tot sufletul, Maria. Te voi căuta, poate vom găsi ceva de spus în vederea unei interacțiuni în scris - mulțumesc. Eu am avut foarte puține situații de interacțiune cu alți oameni - dialog sau altfel de relație și doar 5 relații stabile, nu foarte apropiate, cum am mai spus. Poate ne vom citi. | |
| = da, | Ștefan Petrea [16.Apr.21 12:13] |
| condamnat din proprie inițiativă la izolare și eu o duc de vreun deceniu jumate... Îți doresc din suflet să găsești Lumina...! | |
| = ... | Cristina-Monica Moldoveanu [16.Apr.21 17:15] |
| Ștefan, nu ai înțeles, sunt cu adevărat singură, dar nu cu voia mea, din 1984, nu de 10-20 de ani - acum nu mai am ce găsi și e extrem de greu, eu îți doresc să rămâi cu Lumina în tine însuți, pentru a vedea în întunericul lumesc. Bineînțeles că aș fi preferat să fiu gunoier poate sau orice decât nimic, dar nici atâta nu pot fi, cum a prezis tatăl meu vitreg. O zi frumoasă și numai bine îți doresc! | |
| = Cristina, | Ștefan Petrea [16.Apr.21 18:02] |
| eu am vrut doar să spun că mă aflu într-o situație în care pot empatiza din plin cu a ta... Cred că mai mult niște chestii de amănunt diferă... | |
| = ... | Cristina-Monica Moldoveanu [16.Apr.21 21:21] |
| Ștefan, revin, fiindcă asta am vrut să spun de la început - da, empatizez și eu cu tine, deși nu sunt bărbat, și îți doresc să îți fie cât mai ușoară și frumoasă viața, cu lumini, cu umbre și întuneric cu tot. | |