| = Pe prietenii adevărați n-avem voie să îi uităm | George Pașa [23.Apr.23 16:40] |
| Dumnezeu să-l ierte pe George Vasilievici! N-am fost nicidecum un apropiat sau un iubitor al versurilor sale, am citit sporadic din scrierile sale, n-am cometat nimic din ceea ce a scris aici pe Agonia. Desigur, m-a tulburat dispariția sa timpurie dintre noi. Aleg acum câteva dintre versurile care mi-au plăcut din ceea ce a posta aici: „În noi nu mai suntem/ Și abia acum frumusețea/ noastră ne doare.”; „Ieșirea va fi ușoară./ E tot ce îmi doresc/ După ce am intrat/ Pe ușa aia mică./ Elastică.//Acolo, liniștea devenise o bătaie/ Continuă/ De inimă.”; „Numai inimile morților proaspeți sunt roșii.”; „mă lupt cu mine pentru mine./ în timp ce mă câștig mă pierd./ trăiesc datorită faptului că m-am ucis/ și mă iubesc urându-mă.//mă îngrop. mă plâng/ și-mi zic că și cu mine/ și fără mine viața mea merge/ mai departe.” etc. Mulțumim, Dragoș, că ne-ai reamintit de el! Domnul Ioan-Mircea Popovici mai amintea, din când în când, de George Vasilievici, prin postările sale de aici sau de pe Facebook. | |
| = Foarte faine versurile lui George | Dragoș Vișan [23.Apr.23 16:59] |
| Dumnezeu să-l ierte, George Vasilievici este un mare visător, un luptător pentru arta adevărată. Respira literar. Din iubire de viață confundată cu opera a și murit. Am "Viseptol" (ultima sa carte, în coperți negre), romanul editat de el. Carte apărută.. în aprilie 2010, nerecunoscută de prietenii săi, de rude, de cei care au reeditat-o apoi "postum". S-au împlinit, iată, chiar 13 ani de când George a ales lumea cealaltă. | |