| = Mi-a plăcut. Se nasc întrebare multe. | Dragoș Vișan [26.Aug.23 23:56] |
| Numai "ea" pășește, de parcă i-ar fi picioarele aripi. În grija fata de cineva, grijă constanta ce o transforma mult în bine. Un poem în care nimic nu se prăbușește, totul pluteste. Așa e finalul. | |
| = Singular aprobat | Dragoș Vișan [26.Aug.23 23:59] |
| "Întrebări", nici măcar un plural nu se poate posta. | |
| + Surprinzătoarea "ea" din poem | Dragoș Vișan [27.Aug.23 08:18] |
| Poemul "De cald ce e" de poeta Maria Mitea este și despre vara occidentală caniculară și în Orașul Luminilor (vorba mai vine, căci vechile lumini culturale s-au cam șters), ea (elle) fiind o persoană feminină ori altceva din Paris, care face printr-o hiperbolă să se dea aerul la o parte (mai ales dacă e parfumată bine). În strofa a doua și a treia se descrie efectul caniculei asupra trupurilor parizienilor: "La Paris toți oamenii sunt palizi, privirea- n zare, doar ea are fața rotundă ca un măr". Privirea-n zare caută norii; dacă-i află, ar vrea semne de ploaie și se uită să mai fie umiditate, să caute umbră. Numai ea e de-o prospețime uluitoare, ea are puterea de a învinge orice secetă, poate și morală, spirituală, astfel încât ultimul vers devine un fel de mic refren, apărând neschimbat și în strofa a treia: "Doar ea are fața rotundă ca un măr, pleacă de parcă se-ntoarce, iar soarele mușcă din ea". Bănuim faptul că ar fi o româncă, ca personajul episodic din "Țara de piatră" de Geo Bogza, care, într-un vagon de tren mușcă dintr-un măr cu simplitate dezarmantă, fiind în straie țărănești din Munții Apuseni. | |
| = Ea - elle | Dragoș Vișan [27.Aug.23 08:21] |
| Abia în a doua jumătate (macrosecvență) a poemului apare eul liric, într-un exercițiu de admirație față de apariția feminină, față de duhul rezistenței pariziene în veri toride, asfixiante. Se înțelege că ar fi asfințitul, deoarece "se alterează lumina" (viziune sumbră sugerată despre cultura pariziană). Eul liric feminin privește tot ce descrie ca printr-o fantă: "Interesată de alterarea lumii mă uit prin crăpături, stă aplicată, îi aud vocea: sisisi, ouiouioui, sisisi jollie, jollie". Parcă ar vorbi stereotip, la telefon în franceză, italiană etc. O fi chiar de la Moulin Rouge. | |
| = Ea, o umbră? | Dragoș Vișan [27.Aug.23 08:24] |
| O fi chiar de la Moulin Rouge, după cum aflăm în ultima strofă: "ca o dansatoare întinde mâna de parcă mângâie razele, pune ceașca pe noptieră (grija față de cineva te face moale și blând, cald ca o blană de pisică) m-ascund după ușă, după pirostrii, închid ochii ca un orb, nimic nu se prăbușește". Ea, enigmatica prezență feminină manifestă grijă față de cineva, e totuși meditativă, implicată în anumite lucruri domestice ori contemplative, orice fel de statul social ar avea, acest lucru contând cel mai puțin. Desăvârșirea acestei "elle" pariziană vine din tehnica dezvăluirilor și a ascunderii detaliilor-cheie, astfel încât cititorii pot să-și închipuie orice despre ea. Finalul "totul plutește" are darul să dematerializeze neoavangardist sau postexpresionist orice ar crede publicul cititor că a fixat pe retină, în imaginile artistice din textul poetic. Ea este și nu mai este aceeași. Tot ce vedem poate fi considerat foarte relativ ori ar deveni idealul unei realități pariziene cotidiene. | |
| = Dragoș, :) | Maria Mitea [27.Aug.23 19:28] |
| Mulțumesc de stea, reflecțiile făcute pe marjinea poemului! Mă bucură! Ești foarte pe-aproape,:) Căldura nu este neapărat despre vară, dar poate fi :) E cald că e cald, viața fierbe, o facem să fieabă ca un cazan, ca un deșert, deți vine mai bine să fii un câine decât om, :) nu ne dăm răgaz să respirăm ... Suntem în continuă căutare mișcare, angernați în mecanizmul modernității suntem dominați/expuși unei compulsivități ... și anume la Paris,pentru că din câte văd, încă majoritatea visăm să aungem la Paris (copii mei acuma visează Paris) oamenii pe aici tot Paris visează. Dar,la Paris cu adevărat ”oamenii sunt Palizi” pentru că nici Parisul numai este ce era odată. Palizi spune multe aici, ... obosiți, obosiți, fără suflet, mecanici, dezamăgiți, neiubiți, plini de regrete, orbi, naivi, depresed, bolnavi, dezhidratați de seva vieții, lipsiți de zel, rupți de realitate, prinși într-o cursă, snobi, aroganți, ... E, acuma, Fata ”cu fața rotundă ca un măr” ea este reală, :) (m-a inspirat istoria la prietena mea din copilărie, școală, care întradevăr are fața ca un măr (e de o frumusețe rară) are chipul Speranței de adevăratelea) Fata e simbolul Speranței, și la fel poate fi toate cele scrise de tine. Este simbolul femeii de peste tot, femeii visătoare/naive și care merge să-și îndeplinească visele la Paris. Este și femeia, fata din Est, Moldova, România care merge la Paris să salveze familia, să muncească, să facă curat, îngrijească un om. Femeia care face o muncă de suflet, aparent ea merge pentru că are nevoie de bani pentru familie, dar le dă oamenilor căldura ei , grija ... Prin ”crăpătura mică” iese adevărul plecarea, salvarea nu este a celor fără bani și necazuri, ci a celor ”Palizi” care au pierdut legăturile cu Sufletul. De fapt, aparent se pare că noi am avut nevoie de ei, de West, însă este pe invers. În ultimii 30 de ani, cu adevărat a avut loc un mare export de Lumină și căldură sufletească în West,occident, pentru că indiferent ce am crede și zice, așa am fost crescuți, așa e cultura. Nu ne dăm seama de bogăția culturii când o avem mereu în viață, la dispoziție, dar când vezi alte culturi începi să vezi. :) În orice societate astăzi cele mai defavorizate categorii, private de dragostea, atenția familiei, din lipsă de timp, sunt copii și bătrânii ... mai revin, cam asta a fost inspirația, :) | |
| = pe undeva, am relatat partea mai practică | Maria Mitea [27.Aug.23 19:33] |
| care se combină cu ce ai pus tu pe hârtie pe partea de literatură, Mulțumesc mult! :) | |
| = Maria Mitea, | Dragoș Vișan [27.Aug.23 23:12] |
| Am fost pe aproape. Am intuit. Este tot într-un eseu de azi pe site. | |