| = un poem trist | Ionuţ Caragea [07.Sep.23 15:13] |
| de nici nu-mi vine sa mai analizez ceva. Totusi, te rog sa concentrezi versurile astea, sa iesi un pic din teritoriul prozei: aș vrea să te ating dar nu pot să o fac(, căci) dragostea doare mai ales atunci când ții ochii închiși (și) nu ai cum să uiți (fiindcă) a avea o inimă fierbinte înseamnă să arzi iar moartea să fie doar un alt lucru imposibil dintre cele cu adevărat imposibile. | |
| + augmentare, văd aici... | Iulia Elize [07.Sep.23 15:47] |
| Mi-a plăcut. Ceea ce am remarcat mai sus este o maturizare aprigă stilistică, ce te prinde foarte bine... Cred că de aici va urma un urcuș literar, calitativ, încă, el deja se simte... Foarte bine, Antonia, las un semn mai ales să o ții tot pe aceeași tendință de maturizare, încă! Mult curaj și aceeași forță și expresivitate poetică, ce o văd într-o alertă creștere! Fraza evindețiată de Ionuț mie îmi pare ok, adică are locul ei în poem, dă un fel de centru de greutate, pe nivel de palier de creație. E în regulă, locul, în poem conferă un sens stilistic, așa găsesc eu, cel puțin. Repet, pentru forța impresiei generale, las steluță... Continuă să inovezi, zic eu. | |
| + Stea | Dragoș Vișan [07.Sep.23 19:53] |
| Și eu am mâncat cireșe negre într-o livadă mică de lângă satul Taița, din județul Tulcea acum 3o de ani! Ce fain este finalul! E vorba de durerea transmisă de trup sufletului. Trupul e înger și se plânge sufletului ca la tronul ceresc. Casa în care nu va întra viu niciodată o fi Terra părăsită de grija de dinainte a Domnului, din vina unor popoare ce se cred foarte "civilizate". Strofă secundă între declarație de iubire între doi oameni frumoși spiritual, foarte implicați în relație și o viziune panoramică asupra existenței amenințate pe Terra. | |
| = Scuze de confuzie! | Dragoș Vișan [07.Sep.23 19:58] |
| Rectific, satul Telița, aproape de Niculițel, Somova și Valea Teilor. E un râu Taița tot în Nordul județului Tulcea. | |
| + las semn | Stanica Ilie Viorel [07.Sep.23 21:20] |
| aș folosi “clipă” în loc de “secundă” aș renunța la acel Ceva din final chiar aș căuta că ultima strofă să o inserez mai prin centrul poemului, așa e prea vizibilă, prea separată, pare o concluzie, dar este o superbă metaforă care chiar ar trebui să fie inima poemului în același registru (anatomic) “ochii care nu se văd sunt scriși în aer cu degete oarbe” este metafora despre care aș spune că este sângele poemului tot poemul e o altă anatomie, e suflet! frumos! | |
| = citind și comentariile | Stanica Ilie Viorel [07.Sep.23 21:47] |
| sugestia lui Ionuț nu este de ignorat acel “căci” îl observ și eu nepotrivit celelalte, acel “și” și acel “fiindcă”, pe mine nu m-au încurcat, e o vorbă “ca pătrunjelul în zeamă” dacă le lași e bine, dacă nu le lași e bine cred că dacă le lași rămâi ancorată în stilul tău, e decizia ta dacă continui sau dacă… continui spor! | |
| = .... | ștefan ciobanu [07.Sep.23 22:21] |
| cumva, aerul de proza al poeziei da o lejeritate destainuirii sincere, dominata de o emotie gatuita. nu mai pun sentimentul de real, de veridic din final as scoate comparatia, inutila, si as lasa asa Ceva nemuritor transpiră dincolo de cei mai negri cireși pe care i-am privit vreodată. | |
| = am amețit | Stanica Ilie Viorel [07.Sep.23 22:44] |
| încercând să văd despre ce comparație este vorba care este elementul de comparație care trebuie eliminat? sau a fost altfel textul și s-a eliminat? | |
| = Ceva nemuritor | Zavalic Antonia-Luiza [07.Sep.23 23:05] |
| Ionuț, cu imensă gratitudine pentru feedback-ul încărcat de sinceritate, așa și este, un diamant trebuie șlefuit înainte să ajungă bijuterie, tot așa este și cu textul meu, recunosc slăbiciunea mea este nerăbdarea și tendința de a lăsa sentimentele expuse într-o formă uneori prea brută. Dar mă bucur că în ciuda imperfecțiunilor mele care se reflectă și în ceea ce scriu, acest text chiar a atins cerul. Acest poem îmi este de suflet, fiindcă are în el un trecut impresionant, iar abia acum s-a vrut a fi scris. Iulia, cu infinită gratitudine pentru analiza la text (la rece și la cald), pentru apreciere, încurajare și cuvintele înstelate, întotdeauna ele luminează o inspirație vie. Dragoș, cu imensă gratitudine pentru: cuvintele de apreciere, analiza deosebit realizată ca-ntotdeauna și nu în ultimul rând luminii dăruite cuvintelor mele. Toate aceste daruri mă responsabilizează și îmi dau acel avânt pentru viitoarele creații. Ilie, cu deosebită gratitudine pentru semnul înstelat, cuvintele de apreciere, respectiv sugestiile oferite, voi reveni asupra poemului și voi încerca să-l mai șlefuiesc conform sugestiilor primite. Ștefan, cu imensă gratitudine pentru feedback-ul onest, am modificat finalul și da, merge perfect. Sunt absolut impresionată de valul înstelat de comentarii, aprecieri, sugestii care mă fac să cresc. Vă mulțumesc tuturor din adâncul inimii pentru timpul dăruit, nu mă așteptăm ca acest poem de suflet, care efectiv m-a zdrobit (scriindu-l) să fie primit cu asemenea căldură. | |
| + Antonia, | Maria Mitea [24.Sep.23 17:36] |
| nu cred că ai pereche la scris, :) am găsit aici cireșe și nu numai negre, văd un poem în poem: ” trupul meu a învățat să asculte de mine ca un înger supus Dumnezeului ce șade deasupra cerurilor și apoi să plângă pentru casa în care nu va intra niciodată sau pentru buzele din care au curs toate izvoarele acestei lumi” Aici :” Ceva nemuritor transpiră dincolo de cei mai negri cireși pe care i-am privit vreodată.” mi se dă să zic ” nemurirea transpiră dincolo de cei mai negri cireși priviți vreodată” Întru adevăr ”nemurirea” zace în privire Mereu așa să ne răsfeți! Cu drag! Maria, | |
| = rug | Nincu Mircea [12.Oct.23 00:43] |
| un poem fierbinte, înflăcărat, ca cenușa care încă ascunde sub praf rugul nestins. patimi... | |