| = decembrie fragmentara | Maria Damian [28.Sep.05 20:41] |
| proza-poetica, este ceea ce citesc eu in rindurile "intrerupte" ale mariei. sugestia mi se pare aici a fi potentarea unui monolog multi-directionat a unui personaj indragostit, pansiv, liber si frumos prin "zbaterea" gindului sau. "locii" sunt clasici:iubire, nostalgie, modernitate, dragoste-divina(?!). ceea ce este totusi un mister pentru mine - "timpei" e scris cu majuscula sau cu litera mica? si de ce FlorenTina? ultima fraza este deosebita prin forta si finetea sa. muza blinda! | |
| = la căpătâiul gândului | Madalina Maroga [28.Sep.05 21:12] |
| un clopot sună iarași, frământă vântul în zbaterea de seară, sentimentele curg, dragostea se simte peste tot, cuprinde cerul inimii într-un singur anotimp. toamna începe cu o scrisoare, cu o destăinure a sentimentelor îți scriu acum scrisoare, rătăcesc prin mine amintirile despre noi aici, este pomenit numele, este strigat cu toată ființa, se face economie de cuvinte și se caută soluții. o poveste de dragoste, din goluri se leagă noi zboruri. doi îngeri se află mereu la mijloc de cuvinte. deosebit! Madim | |
| = citeste.... | dorin cozan [02.Oct.05 19:06] |
| Sincer, nu am citit tot textul, insa aduce a lamentatii dintr-o scrisoare de dragoste (feminista?): oricum, sinuciderea e un lux, un privilegiu... Pacat, sunt unele sintagme reusite, dar, cred ca intregul limbaj trebuie revizuit; citeste, eventua, Cartarescu | |
| = și scriem... pentru noi și ceilalți | Ela Victoria Luca [29.Sep.05 12:57] |
| "Ești un vitraliu colorat la mesele de taină, ne simțim ca într-o fantezie, așa ca… proștii care au doar sentimente…iluzii a unor suflete care se înțeleg fără cuvinte, chiar dacă al meu e mult prea departe. Vino în amurguri, brațele întinse vor simți fiorii sângelui, sunt eu, sunt tu, oglinzi ciobite la colțuri, ia-mă răsuflare, eu cea pierdută într-un spațiu necunoscut. Încerc să dezleg suflete, să trăiesc cuvintele, nu semnele sunt cele care ne pot defini, ci cuvântul acesta care cuprinde în el: frumusețe, bucurie, întristare, fericire, dezamagire si cum poți exprima toate acestea, cum altfel decât prin cuvinte?" În noi suntem noi și ceilalți, cei care trec prin viața noastră, îi cuprindem în lumea noastră interioară, în dialoguri, uneori doar ne imaginăm că există. și le scriem, ne scriem, ieșim din noi înșine sub forma a ceea ce comparația, metafora, parabola și alte asemenea închipuiri ale stilului de a fi în cuvinte ne permite jocul de-a viața. Noi cu noi înșine privim spre vitraliile lumii de sus ori de alături, ori din suflet, și ne mai lăsăm o inimă deoparte. Și dacă "la început a fost Cuvântul", tu, poetă a sufletelor, ne reamintești: "Tu să fii mereu la mijloc de cuvinte.Un clopot sună iarași, frământă vântul în zbaterea de seară, statui de stafii prin părul tău se plimbă, din goluri leagă noi zboruri, o stea se așează la căpătâiul gândului, tu nălucă a vremii doboara-mi simțurile și sufletul flămând..." Hrana noastră cea de toate zilele este Cuvântarea, graiul, litera, ieșirea din nonexistență. Mulțumim, Maria, pentru acest dialog pe care, să o recunoaștem, câți nu îl purtăm cu noi înșine, indiferent de ce chip alegem spre a ne fi destinatar... Ela | |
| = parere | Marinescu Victor [29.Sep.05 15:07] |
| Esti un vitraliu colorat la mesele de taina, ne simtim ca într-o fantezie, asa ca… prostii care au doar sentimente…iluzii a unor suflete care se înteleg fara cuvinte, chiar daca al meu e mult prea departe. imi pare ca ai asemuit portretele in jurul caruia se strang cei ce-si lasa cuvintele cu un vitraliu. "prostii care au doar sentimente" aici parca vad cum l-ai imitat pe cel ce si-a aratat nemultumirea fata de altarele ridicate. imi place ca tu si personajul masculin va amestecati foarte bine bine in text, treceri subtile care pe mine unul ma impresioneaza. ai reusit ce ti-ai propus si chiar de minune induci cititorul in eroare exact cand ai chef ...chiar daca al meu e mult prea departe frumos ai pus punct aici. sa mai continui? am gustat si sper ca am inteles esenta. | |
| = un dialog cu sufletul | Bogdan Groza [29.Sep.05 17:34] |
| de multe ori am avut si eu un dialog cu mine. Aici, in textul tau e un zbucium sufletesc mai degraba al unui om caruia amintirile nu-i dau pace. Se intampla deseori sa pomenim, consitient sau nu numele celui drag, sa ne trezim ca-l strigam, ca-l chemam in gand. Pentru acea persoana care ne ocupa mintea simtim ca traim, ca merita sa zambesti, ca ai o preocupare, chiar si virtuala ca cineva, undeva, simte la fel ca tine si traieste, aidoma, senzatiile traite de tine. asa as putea interpreta prima parte a textului tau, scris cu o oarecare duiosie, melancolie, nostalgie a unei vremi nu demult trecute. Al doilea pasaj e mai trist. Pare o ratacire in propria deznadajduire a personajului, o deznadajduire care lasa impresia inapetentei de a trai, cand "picioarele se adancesc in noroiul in care s-au obisnuit sa traiasca" Totusi nu sesizez disperare la acest personaj, mai are puterea sa-si propuna teluri inalte, ceea ce inseamna ca inca nu-i totul pierdut, chiar daca uneori, pentru a impresiona, simuleaza iubirea de oameni.Pana la urma, daca se toot simuleaza, se va ajunge intr-adevar, incostient la iubirea de oameni si atunci simularea devine traire autentica. personajul, pentru a nu se simti singur cu totul, practica o terapie. Terapia prin scris. Isi aduna din minte clipele placute, le asterne pe hartie, scrie o scrisoare melancolica dar duioasa, cu gandul la Florentina lui, cu sufletul flamand de dragoste. Sfarsitul prozei ne dezvaluie sursa puterii de a iubi. Si anume, avand ca model pe "El", pe mantuitor, care ne invata sa iubim si sa ne desavarsim in iubire. Introspectiva, scrisa usor dulceaga, (dar poate ca asa a vrut autoarea, creand un personaj romantic si melancolic) proza are si o morala, si anume, credinta ca iubirea e salvatoare, si ca atare, o treapta spre desavarsire. | |
| = tu... cu tine ,Marie | Lory Cristea [29.Sep.05 18:14] |
| Ce frumos vorbesti cu tine, Maria! intotdeauna, cand vine pe textele tale, umblu usor, desculta... nu vreau sa stric nimic nimic din farmecul si curatenia gandurilor tale. cu mare drag - Lory | |
| + interpretarea mea... | Vlad Catalin [29.Sep.05 23:08] |
| Nu, nu te-au ghicit Maria. Predecesorii mei nu au intuit corect, poate un pic Bogdan, stiu si eu. O proza grea, curajoasa in primul rand datorita fragmentarii actiunii. Ai pornit lin, precum o dimineata insorita de vara, o dragoste nespusa, nebanuita, extraordinara! Ai descris incredibil sentimentele folosind aceleasi vechi cuvinte si totusi aducand ceva nou. O dragoste matura, perfect constienta de perspectiva ei, o dragoste ideala. In al doilea segment ai coborat din cerurile dragostei, a iubirii absolute si ai insemnat actiunea undeva inainte de Craciun. O legatura cosmica intre Marte si Venus, o parabola astrala, o comparatie probabila cu destinele oamenilor, destine guvernate de planete. Combini interesant elementele cosmice, viitorul indepartat cu o scrisoare-monolog a Lui. Consider ca ar trebui scoase fara regret urmatoarele doua fraze: Probabil că atunci mi s-a aprins un bec! Avusesem un an sufletesc greu și toate organele mă dureau. Cel de-al doilea segment al textului, respectiv baza prozei, este aproape filozofic, subliniaza cateva invataminte pe care El le-a retinut in decursul vietii. Asa a fost sa fie. He. He... Nu m-am sinucis spune la un moment dat. Al treilea si ultimul segment al prozei este apropiat de credinta, religie. Finalul, sfarsitul vietii vine si te conduce cu gandul la Duh, la Clopot, la El. Este un fel impacarea binemeritata, o pace cautata o viata intreaga, Linistea. Eu asa interpretez textul. Nu o regasesc pe Maria cu care sunt eu obisnuit, optimista incurabila, dar... Decembrie e plina de surprize. Ciudat | |
| = Dezvăluirea secretului acestui text | Maria Prochipiuc [30.Sep.05 10:43] |
| Maria- descifrarea textului chiar fragmentar fiind te-a făcut să pătrunzi dincolo de cuvinte, interpretare sugestivă și ai sesizat bine - tâmpei e scris fără majuscule fiindcă am vrut să fie doar un fel de recunoaștere că textul acesta aparține cuiva și de ce FlorenTina?- pentru că e vorba de acel personaj dar puțin altfel tot ca un semn de recunoaștere. Mădălina – oaspete la pagina mea , văd că ai pornit în plimbarea ta prin mine de la un anumit pasaj intuit bine sunt scrisori adunate și puse mănunchi într-un dar de suflet și mai presus de fire- de iubire, ai intuit momentul care îmi place cel mai mult întâlnirea la mijloc de cuvinte. Dorin – dacă nu ai reușit să citești tot textul să știi că nu-i vina mea și totuși ce te-a făcut să scrii aceste rânduri, superficialitatea, exaltarea tânărului din tine? Scrisoarea nu e feministă e un masculin acolo, pai eu nu trebuie să-mi revizuiesc limbajul citind numai un autor, eu citesc proză, poezie și chiar ziare uneori, și știu că am multe încă de învățat chiar dacă nu mai am mult timp la dispoziție, oricum ai venit cu o sugestie și azi mă voi întoarce din nou și la ’’Cartarescu...’’ Ela – faci o analiză a textului dar privit din alt unghi, mai mult din unghiul unor evenimente care probabil te-au marcat și sub acel impuls ai început să citești printre rânduri, vina e doar a protagoniștilor acestui dialog că s-a nimerit ca anumite pasaje să te marcheze, dar indifernt de ce și cum acolo sunt eu, doar eu și cuvintele mele și nu numai ale mele, și da, noi existăm prin noi și prin cei din jurul nostru. Ai remarcat ca și Mădălina întîlnirea de la mijlocul cuvintelor, e poate ce îmi place cel mai mult în frământările acestei vieți ... și dacă această scrisoare te-a găsit destinatar e lucrul cel mai important. Victor – ei, tu chiar ai pus acest text sau altfel spus l-ai dus dincolo de mine, nu dragule, prostii despre care vorbeam acolo sunt cei care se angajează într-o iubire și așa sunt văzuți din exteriorul lor și este după cum spui tu o eroare, dar nu a textului meu, ci a interpretării tale, dar e bine și așa, consider că e foarte important când un text poate fi interpretat în diverse feluri, înseamnă ( nu mă laud, fiindcă mai mult de trei sferturi din text aparține expeditorului, eu eram doar un destinatar) că textul respectiv are multe valențe nu le spun literare, ci poate doar de interpretare. Intenționat am fragmentat, intenționat nu am pus italic dialogul celuilalt, am vrut să testez impactul asupra cititorului și da eu pot considera că am reușit ce am vrut, dar datorită vouă comentatorilor mei. Vă mulțumesc! Bogdan – de când nu ai mai poposit tu pe la mine? Ai mers pe zicala: că mai răruț e mai drăguț. Mă bucur că te-ai oprit la un text unde au mare importanță viziunile și interpretările cititorului, văd că într-un fel te-ai transpus textului, și da e vorba de acel zbucim sufletesc care uneori te ține într-o carapace din care nu mai vrei să ieși fiindcă nu vezi în jurul tău decât negru, și da, trăim uneori și pentru cei pe care poate nu i-am văzut niciodată, dar fire nevăzute ne legă sufletele, purtam aceleași gânduri, ne regăsim unii în alții și intervin sentimentele, să fie oare, doar virtuale? Cred sigur că nu, doar imaginea ființei e virtuală ți-o construiști doar din dialog și poți avea surprize. Ai intuit bine de tot starea celui de-al doilea personaj, dar cred că se completează unul pe altul, poate se simțeau singuri și se căutam și acum și-au împărtășit singurătatea fiecare în felul lui. Mă opresc și îți spun drept că nu mă surprinde cât de ușor ai intrat în rolul celor doi, pătrunzi cuvântul și te pui în pielea pesonajului. Lory – suflet plin de inocență, a gândului curat, nu știi câte am învățat eu de la tine, așa că trecerea ta pe aici ca și altă dată o simt ca un puf de păpădie... VladCătălinule - nu se poate nu-mi pot crede ochilor că tu mi-ai dăruit din preaplinul tău o frântură de lumină care a luminat tristețea sufletului meu, am devenit alt om, încă de astă noapte, te vedeam în niște poze la Eliad și cu comentariu atât de amplu la mine, la Eliad este și internet se pare...De unde vii tu cu atâta siguranță că predecesorii tăi nu m-au citit corect? Fiecare a simțit poate câte ceva din starea lui și cum am spus un text dacă este interpretat în multe feluri... e de bine! De asta răspund azi fiindca l-am lăsat textul așa să văd reacțiile să nu intervin să nu dau nici o direcție. La tine nu mai pot spune nimic, parcă ești și destinatar și expeditorul acestor scrisori, că le pot numi așa și sunt reale și personajul acela e real numai că azi poartă un alt nume, voi scoate la sugestia ta acel fragment, nu am cizelat de loc am lăsat totul așa cum a fost scris, deci consider că meritul cel mai mare îl are cel ce a scris scrisorile. Vezi Sorine, că totuși m-ai regăsit... Dezvăluirea secretului acestui text: eu un cadou, o dedicație dacă pot spune așa unui suflet foarte drag mie și așa ca o mețiune nu e de pe poezie.ro și nu scrie nici poezie... deci a fost cadoul meu pentru ziua de naștere. Vă mulțumesc vouă tuturor care ați trecut pe aici și ați fost mulți, celor care doar au citit și celor care și-au lăsat gândul aic! Contează foarte mult pentru mine și cred că și comentariile voastre reprezintă cealalaltă jumătate a cadoului, sunteți coparticipanți. | |