| + Piesa în două acte | Maria Prochipiuc [07.Oct.05 09:53] |
Descopăr în scriitura ta multă metaforă, probabil de la poezie ți se trage, să te numesc liric? Știu eu, doar pentru faptul că apar imaginii pe care doar în poezie le descoperi. Apreciez prozatorul din tine care a mai făcut un pas sau poate doi, cine știe. Ai reușit după toate canoanele unei proze să scoți la iveală sensibilitatea Corinei (veșnicul personaj feminin): cerul se îngemănează cu apa născând la orizonturi pete de culoare în soare... spuma albă conturează la amiază nori voluptoși într-o perdea de valuri Si personajul masculin Costel e cu aceeași vervă, dar mai ales domnul Pompiliu care după cum se vede preia rolul principal împreună cu doamna Mirabela. Costel, iar stresat, iar... doar Corina cu nostalgia ei: Priviți Carul Mare! Și uite, luna tocmai răsare ca o mireasă timidă, sfioasă - acu nu știu cine s-a oprit timidă și sfioasă, Corina sau doamna Mirabela?... Iar parfumul ierbii proaspăt cosite îți răscolește visele frumoase cu flori de câmp și maci unduiți de vânt… Pescărușii strigă în noapte, ca o chemare într-un ecou frânt, dor nestins de lumină și soare, albe scântei pe cer întunecat de nor...hai să nu mai poelnizam. Domnule autor ce crezi piesulica aceasta se poate juca si pe-o pajiste de munte? Schimbam doar decorul. Piesă de decor și mai ales de sinteză, ai reușit să redai starea personajelor, din care fiecare cititor își poate face o imagine a fiecărui personaj, deja îl poate caracteriza fără prea mare greutate. Aici stă frumusețea acestei scrieri! | |
| = fana ta | loredana alexandrina [07.Oct.05 11:02] |
| Sincera sa fiu, asteptam cu nerabdare urmatoarea ta pastila antistres.Sper din suflet ca nu ai petrecut chiar asa de bine in vacanta.Dar...incepi sa devii previzibil si cu toate astea nu finalul e cel care conteaza ci drumul.A fost un drum plin de haz am citit textul pe nerasuflate. Felicitari | |
| = Maria, Loredana | Vlad Catalin [07.Oct.05 14:25] |
| WoW! Ce directa ai fost, Maria. Multumesc mult pentru comentariu si pentru apreciere (stelutza). Voi incerca sa transform si textul asta intr-o sceneta in doua acte, cum spui. M-am folosit de 'ajutatoare' asa le zic eu frazelor care te orienteaza spre cel care vorbeste. Aici, fiind un text scurt dar cu multe personaje, o nebunie intreaga in camping, a trebuit sa apelez iar la ele. Nu-mi plac. Loredana, am devenit previzibil? O! Dar asta e trist. Voi cauta noi parghii, poate refac aura de mister. Cu toate ca Dodu mi-a atras serios atentia ca nu se mai poarta stilul anecdota, respectiv poanta la final. Nu stiu, asa a iesit. Si apoi avem de-aface cu o realitate aici. Poate si de aceea e prea-previzibila. La recitire, st | |
| = perdeaua de la dus | Camelia Petre [07.Oct.05 21:49] |
| nu stiu cum sa incep. stii, uneori am senzatia stranie ca daca incerc un comentariu se pierde ceva din mine. adevaratul sentiment pe care il simt la citire, imaginea primara. ceea ce am observat a fost faptul ca ai reusit, cred fara sa iti propui prea mult, sa desparti personajele in entitati distincte. se poate mirosi personalitatea fiecaruia in parte fara sa apelezi la descrieri si ceea ce e minunat e ca ele sunt atat de diferite! si fiind diferite prind viata. uite, as putea sa le descriu si in culori. parca presimt moliciunea Corinei si ochii ei visatori, usor poetici, apoi firea usor neastamparata, dar inteligenta a Anei, zambetul plin de subinteles al lui Costel si aerul sau de om de baza, mersul carliontat al lui Foxi, privirea usor incurcata, confuza a lui Pompiliu, florile de "nu ma uita" agatate de papucii polenizati ai Mirabelei...etc, si daca nu te-am convins, afla ca Umorul este un alt pesonaj din povestirea ta, la fel de important ca restul. pe langa asta, am ramas impresionata de secventele lirice... e minunat cand se aduna atata "viata" la un loc, si apoi mai este si luna si pescarusii si macaralele ...frumos, frumos. mi-a placut. | |
| = tare frumos | Nistor Mircea-Iulian [08.Oct.05 07:31] |
| Mi-a facut mare placere sa citesc acest text. Si mi-a adus aminte de acele filme din seria BD tocmai prin buna conturare a fiecarui personaj si prin umor. Eu nu prea citesc proza pe acest site, dar m-ati convins sa revin. | |
| = raspunsuri | Vlad Catalin [08.Oct.05 23:11] |
| Acum chiar m-am emotionat. Cami, tu esti uimita de una, eu de alta, mai exact de analiza ta. Uite ce mi-a atras atentia: se poate mirosi personalitatea fiecaruia in parte fara sa apelezi la descrieri. Sti ca eu incerc sa prind miscarea in dialoguri, sa intelegi cine, ce si cum doar din ticuri verbale, greseli de interpretare a cuvintelor, a semnelor. Iar daca mai puteti si 'vedea' personajele cam in acelasi fel cu mine asta chiar ma incanta. Mircea, e prima oara cand vii pe pagina mea. Onorat. Tu nu prea citesti proza, eu citesc un picut mai greu poezia. Am probleme cu interpretarea, mai specific, o inteleg in felul meu. Si asta spre groaza poetului. De exemplu, citind ultima poezie a Cameliei, 'pagina de jurnal', am gasit cuvantul Moarte. In loc sa ma deprime, ea apare in imaginatia mea sub forma lui nea Fane din Poenari, groparul din tata in fiu a satului si e un tip haios, mereu pus pe sotii. Inchipuieste-ti un pitic slabut cu o palarie mare si foarte veche, insotit mereu de un tarnacop. Mda, vezi? Am probleme mari de adaptare la poezie. Multumesc de vizita si sa ne mai citim. st | |
| = :) | Nane Samargescu [17.Oct.05 21:59] |
| Hmm...diferentele astea dintre familii fac toata savoarea textului.. Sincer , mie mi se pare prea visatoare Corina(insa are dreptate Cami in ceea ce zice), iar antiteza cu Mirabela..e foarte bine venita. Pompiliu&Co dau o pata de culoare(vezi cum intyerpretezi faza cu pata =))) ) textului si aventurii bucurestenilor nostri. La inceput , pina sa dau de ei , credeam ca s-a intamplat ceva cu Sache pe care il stiu, ca va fi un text anost. Insa Sache e Sache , mereu are cate o surpriza. Iar mie finalul nu mi s-a parut previzibil. O sa-l mai citesc o data, dar nu mi se pare previzibil. Toate cele bune. Nancy | |