| = * o singură naștere | Ela Victoria Luca [20.Oct.05 23:32] |
| Tu îți ridici scrierea ca un poet învățat cu luminile, până-ntr-atât încât literele devin boabe de struguri mucegăite sub brumă de octombrie, și nu mai cauți poveștile, sufletul tău e o "ană cusută la gură", iar eu "îmi ridic în fiecare noapte fără de umbră aripi ciuntite de nașteri". E o durere în frământarea asta cu dalta, în cioplirea asta a zilelor cu truda fiecărei fibre de tine însăți. E o lăsare la foc intens, pentru ca lutul să ardă atât cât să poată rămâne amfora peste "culoarea pământului pe care călcam prea apăsat". În poemul acesta simți "apele ne-începute ale lumii" și eu admir cum faci din cuvinte boabe de spirit cules cu grijă, parcă în urma timpului: "haina târând haru-n țărâna pe unde tu ai trecut iar eu mi-aminteam numele tău înainte de prima și ultima naștere"... Frumusețea se scrie pe ea însăși sub ochii tăi, din tine. Ela | |
| = prima si ultima poveste | Iulia Spanu [21.Oct.05 10:30] |
| Ela, am in minte mai multe imagini din povestile aparent disparate ale lumii, si tu le-ai vazut, altfel nu putea sa rezonezi atat de bine: Adam si Eva, mitul painii frante (caci e un mit, nu-i asa), al framantarii strugurilor pana la vin, minunea femeii pacatoase atingandu-se de o anume haina, toate acestea intorcandu-se in ceea ce ar trebui sa fie iubirea: prima si ultima poveste, nastere intru omul iubit, in care se adanceste chipul lui Dumnezeu... si atunci frumusetea vine, ca intotdeauna, din noi, ca in egala masura, de sus. Iti multumesc pentru cum imi esti aici, Ela. drag, | |