| = frumoasa noaptea ta tomnatica... | Gabriela Pierre Dragomir [25.Oct.05 09:55] |
| "i-aș da nopții să mănânce din palma asta fără cuvinte aș lăsa-o apoi să meargă la culcare și să stingă plânsul copilului fără sens" ce noapte de mângâieri de vise... copilul își îneacă plânsul în sensuri din sensuri uitate... "și îmbracă în negru oglinda undeva" Penelopa ... țese pânza lângă paharul plin cu margine de...cometă...cu privire adâncă a ... "casa aceea nu are la fereastră decât o arcadă în lemn pe acolo vin mereu păsările fără zbor și așteaptă dangătul clopotelor spre a nu-și pierde ochii de atâta negură a pământului" dangătul clopotelor anunță alte și alte povești ale dimineții... când toamna răsare aproape de cerul din ochi și din frunte...sărutăm cerul și pricirea lui de părinte... pământul zăce în fetilitate tot așteptând ploaia... "noaptea asta nu își mai rupe codrul de pâine e sătulă de atâta om" dar omul copil ... :) frumoasa noaptea ta tomnatica... multumesc de lectura cu drag Pierre | |
| = Gabriela | Ela Victoria Luca [25.Oct.05 10:26] |
| Noaptea asta ce o scriu nu e a mea, așa cum multe din cele pe care le aștern aici nu sunt ale mele, alemelele sunt abia șoptite în mine și sunt scrise în orb. Uneori abia se strecoară la personale, nici acolo nu le pot da voie să vină fără învăluire. Dar așa cum este ea, flămândă, îi las hrană, spre a nu se duce fără sens, fără desăvârșire. Mulțumesc pentru acel "când toamna răsare aproape de cerul din ochi și din frunte". Ela | |
| = contra noctambula | Bogdan Groza [25.Oct.05 10:50] |
| as da cersetoarei din colt sa manance din palma asta fara bataturi as lasa-o apoi sa bodoganeasca pentru ca nu i-am dat bani sa-si stinga pofta de votca maine sa munceasca ea in locul meu sa vada cat de greu e masa asta de la care doar firimiturile raman nu mai poate satura nici furnicile ca s/au emancipat si ele, vor delicatese se intampla uneori sa arunci la gunoi o bucata de antricot si sa faca o harmalaie caineasca in jurul ei casa mea n uare deact o fereastra rotunda de lemn pe acolo vin mereru cocorii fara aripi si asteapta sa le dau vant sa poata zbura pana dincolo de negura pamantului noaptea asta nu-si mai potoleste foamea de paine pleaca acu mla plimbare prin polul nord mi-e ciuda ca lasa in urma ei sase luni de intuneric si eu, obosit de atata somn, impart pe drum, luminite de licurici fiindca a ramas nedesavarsita masa de seara | |
| = Bodo cel contrariat | Ela Victoria Luca [25.Oct.05 11:12] |
| Și uite cum te duci tu în pace la polul cel nord și lași aripile obosit, noroc că ai dat d epomană cerșetoarei un bănuț pentru șase luni, că sărmana, zău așa, votca dăunează grav sănătății, dar în iglu cred că e bună la încălzit oasele. Nu am înțeles eu ceva la ultima strofă, cred că involuntar ai aprins alte lumini decât cele obișnuite mie, dar flămând așa cum ești uneori, te înțeleg, măi nedesăvârșitule. ;))) Ni, că e binie să te mai și contreze omul cu haz, măcar diminețile să fie sătule. ;))) Te aștept mai departe, că văd că ți-ai cam luat zborul, dar azi ai început cu certurile formale, așa că mă abțin deocamdată la a intra în contre informale. ;))) Ela | |
| = Pasarile fara zbor plutind orizontal | razvan rachieriu [25.Oct.05 13:24] |
| “Noaptea flămândă” se hrănește din palma în care germinează noncuvintele, iar în tăcerea absenței se aude “plânsul copilului “ din noi după surâsul zilei. De la masa vieții “se ridică părinții când mor” , iar femeia dintre secunde “îmbracă în negru” sentimentele roșii ale cuiva , aburind cu decepții oglinda ființei. Prin “arcada în lemn” a casei pe care o construim în fiecare zi, cărămidă cu cărămidă, vin “păsările fără zbor “ plutind orizontal la suprafața existenței, căci verticalitatea s-a rupt printr-un ideal distrus , și a căzut în “negura pământului”. Noaptea sătulă de mizeria din om , pleacă capul pe mâinile oboselii noastre și adoarme în zgomotele disonante ale lăuntricului. | |
| = Întunericul | Magdalena Dale [25.Oct.05 14:30] |
| Noaptea din noi și din afara noastră cam așa simt eu poezia ta... Urâtul flămând de frumos, neputința de a depăși uneori mizeria condiției umane! noaptea asta nu își mai rupe codrul de pâine e sătulă de atâta om pleacă acum capul și tace ea când nu tac eu mi-e ciudă că lasă în locul unui car mare unde să îmi aștern oboseala o inimă împărțită pe drumuri fără întoarceri fiindcă a rămas desăvârșind ultima cale Mi-am odihnit sufletul o clipă în versurile tale pentru a încerca să risipesc întunericul unei zile obișnuite... | |
| = Mă doare durerea... | Bejliu Anne-Marie [25.Oct.05 19:10] |
| "masa asta de la care se ridică părinții când mor nu o mai poate îndura ziua" Mă doare durerea prea multor mese cu locuri goale,mă doare întunericul care coboară și-și găsește cuib în sufletele noastre.Și apoi mă doare acea "inimă împărțită pe drumuri fără întoarceri fiindcă a rămas desăvârșind ultima cale" Îmi ascund lacrimile sub aripa unui zâmbet privind rândurile tale. | |
| = arcade | Alina Manole [25.Oct.05 19:52] |
| Aici: "casa aceea nu are la fereastră decât o arcadă în lemn pe acolo vin mereu păsările" aș fi scris altceva în locul păsărilor (poate nopților). Deși, și imaginea propusă de tine rămâne interesantă în context. | |
| = răspunsuri și mulțumiri | Ela Victoria Luca [25.Oct.05 22:43] |
| Cum ai prins tu din oglinda-nnegrită zborul fără vertical și roșul acela care abia de se întrezărea, mă lași doar cu înaltul nopților mele, aici, unde timpul se face pasăre deja. Mulțumesc, Răzvan, ai un fel de a privi textele mele de parcă le privești din mine însămi. E rar lucru. Magdalena, e noaptea cea care face din om pâine, cel care nu mai poate îndura frigul și înfometarea, e noaptea lui cea de toate timpurile, o poartă mai ceva decât pe propria-i cruce. Mulțumesc pentru că ai văzut că ar putea încă avea loc osteneala aceea într-un car mare. AnMar, doare, da inima împărțită în toate cele șapte, doar și masa cu locurile cele mai golite de cei duși, însă e sufletul-candelă și atunci le lași desăvârșirea. Mulțumesc pentru rezonanță. Alma, cum să nu pot recunoaște că la nopți mi-a fost gândul acolo, în locul paserilor, însă apoi privind bine, am văzut că pentru acel om noaptea ia trup de pasăre și de aceea, uite, deja ai simțit contextul, cu finețea ta, mulțumesc, te așteptam aici, cumva. Ela | |