| = e hazliu să o văd uneori geloasă fiindcă eu sunt ceva mai înaltă | Maria Prochipiuc [10.Nov.05 08:48] |
| Când tac orele ne închidem în alte ore, care se deschid de noi, închise cu aroganță de alții, cineva fură cerneală uitând, că ne mai putem folosi și de inmă pentru a putea trece dincolo de cuvintele lor, ne regăsim în tihna neliniștilor celor ce străbat cu agresivitate uneori țări desenate cu unghiile pe asfaltul măcinat de vreme. Hai să intru direct pe text, acum am divagat spre alte trimiteri ale poemuilui tău după citirea mea. Găseasc aici asocieri de percepții, senzații și reflecții: când mă ridic pe vârfuri și ating cassiopeea cu mirare / ea știe numai atunci pot fi ziua noaptea sau chiar anul dragonului. Cuvintele se asociază rareori după raporturile reale dintre lucruri. Descopăr aici un fel de ermetism care gurpează termenii după anumite senzații: dimineața mă primește la o cafea neagră deosebit de amară / și întotdeauna citind / cred că atunci este mai tandră decât mama iubitul copilul / au pasărea cu pene violet. Strofa următoare: mă ceartă adesea că nu îmi găsesc în ea tihna și nu adorm decât / atunci când omul acela închide toate neliniștile în altă inimă / și visează țările pe care nu le-a străbătut încă, este ambiguă, dar nu e nici o carență în asta, pentru că ambiguitatea este una dintre legile poeziei. E aici un joc imprevizibil al asociațiilor subiective stârnite uneori de combinarea originală a cuvintelor: cerneală foi, cassiopeea, sfidează încolăcirea… | |
| + ora on aura | Daniel Bratu [10.Nov.05 10:35] |
| ora, timpul, iubind diversitatea, ingloband, protejand transformarile ca pe propriile terminatii (“ora aceasta mă iubește pentru că sunt verde și ea nu poate atinge”), ora, impersonala, teritoriu neutru dominant, cunoscand din sferturi intregul (“pentru trupul meu ora nu are decât patru unghiuri/ mă arcuiesc cumva să pot lăsa în pace minutele”), ora de santal, esenta a esentelor, panaceu si refugiu stabil, cu acces neaparat imperial (“ea știe numai atunci pot fi ziua noaptea sau chiar anul dragonului”), ora grijulie, mai tandra ca o “mama buna”, mai curata decat un ochi de copil, mai aproape in zbor decat pasarile, ora care insa nu poate (si nici nu vrea) ascunde “amarul” (“…mă primește la o cafea neagră deosebit de amară/…/ este mai tandră decât mama iubitul copilul/ sau pasărea cu pene violet”), ora, sfatuitoare, prietena aproape de orice moment al iubirilor pribege (“mă ceartă adesea că nu îmi găsesc în ea tihna și nu adorm decât/ atunci când omul acela închide toate neliniștile în altă inimă”) tacerea orei, insa, trimitind spre incertitudine, cautare, creatie (“când tace ora îmi lasă cerneală foi și un chenar în care fac rotocoale”), ceea ce si aici intalnim, in ora oglinda, construita din ape absorbante, odata cu nuanta de frig, cerebrala, a constientului, poate prea dominant | |
| = Maria, Daniel | Ela Victoria Luca [10.Nov.05 11:14] |
| Maria, asocieri între ore, între timpuri, între ambiguități deslușinde și clarități apărânde, între stranii coincidențe și locuri din inimă, dincolo de orice (ne)liniște, nelipsitele ore în acre stai de vorbă cu tine, te oglindești, îi vezi și pe ceilalți ca într-o sferă din care lumina albă se descompune în mii de irizații de toate culorile, și așa începi să înțelegi că rotocoalele de ieri ți-au fost într-un fel desenate cu șapte secudne înainte de răsărit, și aceste întâmplări rare trebuiesc păstrate și prețuite. Ele ne rămâne, orice și oricine ne-ar dilua cernelurile. Mulțumesc, asocierile tale mă duc mai departe cu gândul, urmându-te-n orele tăcerilor. Daniel, mi-ai descompus ora în cinci cadre, esențial al acest cinic pe care ochiul tău deja l-a văzut, o forță interioară a spiritului, dincolo de orice slăbiciune sufletească, ce ne face să atingem cumva, ridicați pe vârfurile lumii, cassiopeea (cinci stele în dublu V, aceasta este compoziția ei), pentru a sublima, a transcende ceea ce simțim prea pământesc, prea omenesc în noi. Ora tăcerii, așa cum ai perceput, este ora aceea a creației, chiar și așa, în vers, în culoare, în muzică, în lut, în meșteșuguri - ora în care intensitatea fenomenelor interioare depășește orice ritm al lumii din jur. Mulțumesc pentru că ai lăsat praf auriu pe lemnul de santal, cred că îți place parfumul acesta, mai ales când ora este geloasă că sunt mai înaltă, uneori. | |
| = re: | Ela Victoria Luca [10.Nov.05 11:15] |
| Daniel, citește mai sus "esențial acest cinci" (aici cinicul nu are loc ;) ) | |
| = santal | Miruna Dima [10.Nov.05 15:13] |
| Bărbatul timp, lambriurile de dragoste pe pereți, neîmbrăcarea în negru, cămașa de in pe amintire, pietrele culese și înălțimea... Mirosul acesta este sacru, ca și orele, clipele. Nu se macină, nu se mănâncă, crește încet, drept, înalt, uneori arde, alteori doar amintește. Am intrat în templul tău desculță și despletită, să mă-mbrac. | |
| = Miruna | Ela Victoria Luca [10.Nov.05 16:05] |
| Intersant, ai parcurs seria întreagă, ai îmbinat esențele, ai făcut un caleidoscop și ai ajuns în "templul" orei de santal. El, santalul-lemn, pentru mine este ceva între parfum și vioară, sau mult mai mult de atât. Mulțumesc, voi scrie mai departe orele. | |
| = Sufletul bun si muncit dă Viață timpului...!!! | Erika (Eugenia) Keller [10.Nov.05 18:54] |
| Poem al muzicii parintesti, timpul ca un ocrotitor, timpul ca un medic al tututror slabiciunilor nostre "mă ceartă adesea că nu îmi găsesc în ea tihna și nu adorm decât atunci când omul acela închide toate neliniștile în altă inimă și visează țările pe care nu le-a străbătut încă", timpul ca o mangaiere raportat la ce-l care îi dă viața prin munca sa. Sufletul bun si muncit dă Viață timpului...!!! | |
| = Erika | Ela Victoria Luca [10.Nov.05 20:52] |
| Ora asta e bine să fie și uneori dojenitoare, nu doar mângâietoare. Mă lasă totuși să fiu mai înaltă uneori, chiar dacă e geloasă, ce, și eu sunt pe ea! ;) Dar cel mai mult îmi place că mi se face tăcere vie. Mulțumesc, ai intrat în timpul meu. Ela | |