| = poem | Florin Hulubei [06.Dec.05 15:26] |
| te pomenești cu o armată de ființe albe și mici primenindu-ți părul și umerii iată prima ninsoare îți spui O metaforă interesantă, Liviu. Simplă dar puternică. Într-adevăr, mai sunt atâtea povești nescrise, încât nu trebuie decât să le dăm viață. Un poem care mă face să zâmbesc! | |
| = evoluționism, chiar spencerian | florin bratu [06.Dec.05 18:38] |
mă tot gândesc liviu nanu cum sa atac eu versurile tale fără să jignesc omul care ești și care îmi este foarte simpatic (indirect cunoscându-l și admirându-i dinasmismul). De fapt nu liviu nanu, cât de asemenea alți autori pe care i-aș încadra unei aceleaiași paradigme caracterizate prin conservatorism (pot continua cu ciornei și cu caloianu, ca prime nume ce îmi vin în minte). iar premisa cred ca o găsesc chiar în textele tale. una este chiar în ultimul text (exceptând pe cele doua de azi) în care implicit te delimitezi de poezia, hai să îi spunem, unor autori care încep să fie recunoscuți și au scris după 1996. premisa e aceea că evoluția rămâne în toate exemplele de până acum una dialectică până la urmă sau paradigmatică. e necesar cu alte cuvinte un război între generații ptr ca din el să poată apărea evoluția (darwin până la urmă are dreptate măcar în zona asta, ca să nu zicem freud). sper doar ca reținerile pe care le voi defini să fie interpretate corect (chiar dacă e posibil să cad în patima exagerării pe alocuri) în altă ordine de idei e clar ca textul e bun, dar mie nu îmi spune mai nimic și chiar nu mă atrage în mod deosebit. atunci ce ii lipsește? cred că îi lipsește o perspectivă a inovației - sigur că vei spune pe bună dreptate că și ceea ce se scrie acum are influențe majore, mai ales de peste atlantic, însă elementul de noutate există raportat la cultura și tradiția noastră. iată exemple care nu cred că mai au ce căuta într-o poezie scrisă în 2005 – „parcă dorind să-și țintuiască acolo destinul există momente cînd simțim scurgîndu-se peste noi timpul precum picăturile de sudoare pe piele în clipele de mare spaimă sau fericire supremă” - destinul țintuit într-un context care nu îi aduce nici o conotație nouă (și e greu să mai găsești azi o astfel de conotație) este zero ptr. un cititor care a citit deja scrisoarea întâi din eminescu. - timpul care se scurge peste noi … timpul se scurge de la miron costin încoace, iar comparația cade din nou în derizoriu. „mare spaimă sau fericire supremă (nu aflu nimic nou și nici felul zicerii nu mă agață cu ceva)”. mai degrabă ciornei avea o imagine mult mai interesantă cu timpul căruia îi curge sânge din nas, dar și acolo tehnica era veche (optzecistă, personificarea unei abstracțiuni pusă să facă un lucru concret, tehnică care se ivea și la nivelul epitetului). - dacă asocierea copilului cu piatra căzută din cer ar fi fost una de tip suprarealist ar fi ok, dar sunt convins că tu ai gândit-o ca una de natură mai degrabă ermetică sau poate mistică. apoi urmează ceva ce nu pot delimita de clișeu „dar mai sunt atîtea povești nescrise / cîntece necîntate / femei încă neiubite”, ca să nu mai vorbesc de „iubirea e infinită chiar și pentru tine” (individualizarea cu acel ptr tine nu salvează nimic, dimpotrivă, îngroapă exprimarea și mai tare oferindu-i exact asocierea necesară care nu poate fi decât ..... evident eterna dragoste). - în următoarea strofă mi-a sărit în ochi o „cacofonie vizuală” (poți râde de termen, dar nu am găsit altul și vei înțelege ce vreau să zic) în ultimele două versuri, apărută pe repetiția comparației acolo. „în curînd începe vremea colindelor / nu simți nevoia să cînți / te-ai îndepărtat de vorbe și rostiri” – asocierea asta mă asigură că am de a face cu un autor care își gândește textul (confirmare de care nu mai aveam nevoie, știind de la bun început acest lucru), în sensul că amplifică ideea și sentimentul însingurării prin plasarea ei într-un context (vremea colindelor), dar tehnica e din nou deficitară, astfel încât îngerul trimis după țigări nu se mai poate salva (acum un an, din nou o amplificare în sensul de mai sus). - „iată prima ninsoare îți spui / dacă nu cumva e chiar ultima”. din nou elemental de noutate lipsește, atât la nivelul lexicului, cât și la cel al imaginilor. mereu poate/probabil ultima, chestii mult prea clasicizate și tocite atât estetic, cât și senzitiv. asocierea ființelor cu primenirea părului produce poate un effect, dar și acela prea vag. pe scurt (deși nu pare așa probabil) cam asta ar fi de spus. nu cred că te poți apăra cu ceva de genul “dezansamblată în bucăți orice poezie devine manipulabilă sub aspect critic”, ptr că procentual există o majoritate covârșitoare a elemntelor criticate și criticabile – tehnic, lexical, ca (,) construct etc. ca o concluzie nu spun că paradigma (în sensu llarg al termenului ptr că generație mi se pare și mai artificial) pe care o reprezinți nu mai poate oferi noutate (deși extreme de puțină, de subțire) sau mult mai degrabă o disciplină care să impună autori, dar exemplele sunt extreme de rare (poate doar voiculescu în literatura română, etichetat ca depășit probabil de contemporanii săi). nici chestia cu scriu ptr prieteni (definiți și prin cititorii mei de către unii) sau ptr mine însumi, nu am gânduri mari și așa mai departe nu o accept de la tine și chiar te-ar coborî în ochii mei încă ceva liviu – nu mă pot în discursurile argumentative disocia total de o oarecare retorică, deci acolo unde sunt arrogant poate sau tendețios, sper să înțelegi nu un atac, ci doar expresia argumentării, nu în sensul că aș considera că această argumentare ar avea nevoie de elemente de retorică ptr a fi mai pertinentă, ci ptr că nu o pot eluda întotdeauna și debrasa de elementele ei conexe. p.s. poate doar începutul, cât de cât mizând pe ciudat ca formulare să aibe oarece efecte în sensul că te ține măcar până la următorul vers. pss am mai trimis odata comentariul, dar nu a aparut, probabil fiind prea lung | |
| = erata | florin bratu [06.Dec.05 18:52] |
| uite, pare pe aici ceva ciudat si contradictoriu "textul e bun, dar mie nu îmi spune mai nimic și chiar nu mă atrage în mod deosebit". e doar aparent și un efect al vitezei în care îmi puneam aici ideile. am vrut sa spun de fapt că textul e gândit, e lucrat etc, dar nu oferă nimic care să mă atragă. ceva de genul argumentului lui liviu ioan stoiciu, pueril cel puțin în opinia mea, referitor la asemănarea dintre un volum al lui marius marian solea si sorescu. argumentul era ceva de genul "ce vină are marius că sorescu a scris înaintea lui". nu știu atunci cum, dar nu am bușit în râs. sau nu am raspuns că saracul nu are nici una, dar a dat dumneyeu să fie doar un epigon. știu că în perspectivas lui marius marian șolea scriitura unora ca ianus, sociu, novac, komartin, vladareanu etc e acuzabilă că a ars anumite etape și nu intenționez să jignesc, dar concluzia că trebuie să reluăm totul de la sorescu e prea de tot (undeva dincolo de ultra-conservatorism). nu zic să fii lovinescian în sensul sincronismului și a teoriei imitației exteriorului, dar parcă nici chiar așa. | |
| = răspunsuri | Liviu Nanu [06.Dec.05 21:44] |
| Florin Hulubei - parcă Blaga spunea că o metaforă bună face un poem, a doua îl strică. Mă bucur că ai găsit ceva să-ți placă la încercarea mea lirică. Andreea - faptul că ai surpins imagini inedite, sau că ți-ai imaginat ceva citind textul meu, înseamnă că nu m-a străduit degeaba. Acum, trebuie să recunosc, îl văd și eu cu alți ochi, din el ar rezista doar începutul și finalul, restul e umplutură. Sau burtă, cum spun prozatorii. Florin Bratu - onorat de trecere și efort. Faptul că ai remarcat primul vers mă onorează. Eu nu mă ridic la nivelul poeților amintiți de tine. Sau poate merg pe alt drum, "pe un culoar incomod, dar nu mai puțin ofertant" ca să-l citez pe Cornel Ungureanu. | |
| = uff | florin bratu [06.Dec.05 22:00] |
| posibil liviu, totusi asteptam de la tine niste delimitari teoretice mai clare. un "culoar incomod, dar nu mai puțin ofertant" nu cred ca poate sa fie mai mult decat evaziv, mai ales ca citat. propui un determinism legitimat prin diferenta, cand astia care vin acum (nume ca cele de mai sus) poate ar fi mai pertinenti sa o faca si sunt criticati totusi cand o fac. numele amintite erau o generalizare, nicicum o comparatie (fie ea si implicita), pe care nu mi/as permite/o. nu am vrut sa fiu rautacios, cum deduc ca ai inteles din "onorat de trecere si de efort" si din "ai remarcat primul vers ma onoreaza", ci doar sa ascult si criteriile estetice, sa zicem, ale acestui culoar. de altfel, textul tau a fost un pretext prin care nu ma adresam doar tie ca individ, ci tie ca reprezentant mai mult sau mai putin validat ca atare. | |
| = Ar trebui poate să stăm în același cerc... | Bejliu Anne-Marie [07.Dec.05 07:49] |
| Ar trebui ca acel cerc să ne dea mai multă energie dar stând spate în spate fiecare vede doar curba destinului lui și atunci teama rămâne aceași pentru fiecare.Singură suprema fericire rezistă eroic doar prin simpla atingere a spatelui celuilalt.Poate ne mulțumim cu prea puțin,cine știe? Ar trebui poate să stăm în același cerc,în genunchi,față-n față,privindu-ne adânc în ochi,să ne absorbim unul celuilalt teama și în schimb să ne oferim încredere. Vizualizez practic tabloul în cuvinte al lipsei actuale de comunicare dintre oameni.Mă opresc doar la prima strofă.Cu prietenie,Anne-Marie | |
| = Florin, Anne-Marie | Liviu Nanu [08.Dec.05 01:46] |
| Florin, poate ai pretenții prea mari de la mine. Eu nu teoretizez, eu încerc să scriu. După puterile și inspirația mea. Uneori o fac mai bine, alteori mai prost. Posibil ca tu să mă receptezi în cea de-a doua ipostază, iar tonul meu, fii sigur, nu este răutăcios, poate am ceva rezerve în obiectivitatea ta, știind că în mediul cultural în care îți expui creațiile, eu nu sînt bine văzut, ca să nu spun mai mult. Asta îmi aduce aminte de un critic literar care spunea că despre același text poți să scrii în 3 feluri, în funcție de situație sau de starea de spirit: de bine, de rău, sau neutru. Prin urmare, cînd ești pornit (nu cred că e cazul tău) poți face praf orice. Cel mai greu este să depistezi fărîma de frumos, acolo unde există. Și cum spuneam într-un comentariu anterior, citînd (din memorie) un clasic "o singură metaforă poate face un poem deosebit. A doua, deja îl banalizează". Te-aș ruga să mă crezi pe cuvînt (pentru că de convins nu pot) că nu i-am dar nici un leu criticului citat de mine să scrie ceva despre lirica mea. Spre rușinea mea, nici nu-l cunosc decît din scrierile domniei sale. Dar asta nu înseamnă că trebuie să-l iei în serios, fiecare are dreptul la opinie. Cu mulțumiri, Liviu Anne-Marie - lipsa de comunicare, ai dreptate. Onorat de trecere. Între timp am operat modificări în text, dar asta nu înseamnă că-i crește valoarea. | |
| = așa e liviu | florin bratu [08.Dec.05 13:07] |
| eu știu cum ești văzut în cercurile respective, dar cred că nu am fost răutăcios, nici subiectiv cum îs persoane din acele cercuri, ci am încercat să fiu cât mai la obiect, chiar când am deviat am făcut-o spre a accentua o idee, nu din malițiozitate. eu însă evident că îmi asum explicit majoritatea criteriilor valorice ale respectivelor cercuri, nu neapărat și cele personale ale celor care compun aceste cercuri, iar asta cred că mă salvează de la o subiectivizare a criticilor mele. și e corectă și afirmația ta referitoare la analiza critică a unui text. și eu cred că îți faci o părere generală, pe care apooi o particularizezi pe texte. oricum mi-ar plăcea să îți fac cinste cu o bere odată. poate când ne vom mai vedea. | |
| = Florin, de acord | Liviu Nanu [08.Dec.05 16:34] |
| Da, desigur. Berea e întotdeauna binevenită. Dar ca să nu abuzăm de spațiul acesta putem să mutăm conversația pe [email protected]. Dau și eu una. | |