| = ganduri ce merita atentie | Iakab Cornelia Claudia [25.Aug.07 17:01] |
| mi-a placut mult, pentru ca directia ta e una necesara si posibila doar celor obisnuiti sa dea aripi sufletului sa zboare liber, inotatoare sa se scufunde... ingerii se ascund in launtrul lumilor, dar ei sunt de multe feluri, purtatori de lumina si purtatori de praf si pulbere, daruitori de apa si daruitori de sete, unul se adauga altuia, in final cineva inclina balanta. | |
| = părere | nica mădălina [25.Aug.07 18:21] |
| îmi pare că în ciuda umedului și a valențelor sale, piatra rămâne cumva locul de întâlnire a sensurilor de aici. ceea ce îmi spune despre acest text că e o plasare inversă, adică cea potrivită. se vede traseul făcut din capete și învelit de un limbaj ce ignoră exteriorul în calitate de simplu exterior. | |
| = comentariu | bargan ecaterina [25.Aug.07 18:55] |
| Ela Luca Victoria este o scriitoare cu o înaltă simțire poetică, un stil propriu ce ne uimește "de ceva vreme". Opera dată se încadrează într-o nouă serie de junal sub denumirea "viaggio" pe care l-aș încadra, mai aproape, în expresionism decît în simbolism. Autoarea exprimă cu claritate tensiunile emoționale lăuntrice. Strofele 1-3 sunt structurate pe trepte de sentimente, stări sau calități eticomorale: compasiune străină - încredere proprie - stabilitate - îndoială. Apare ideea că viața ar putea fi mai mult decît viață, că dimineața soarele ar putea să nu mai ridice lumina de după orizont. Imaginile exprimă o meditație filosofică despre raportul viață/ moarte, om/ duh, siguranță/ incertitudine. Deci fondul tematic în fragmentul dat se rezumă la spiritul de autojertfire luînd în considerație toate momentele importante. Strofele 4-5 ne povestesc despre curgerea punctului negru pe axa timpului, moartea din viețile anterioare, de fiece dată, neobservate. Durerea se transformă în datorie din devotament pentru lumina pierdută, genele invizibile, viețile ce nu mai sunt. Seara are loc încărcarea cugetului cu probleme existente sau inexistente. Se dă preferință enumerării. Finalul constă în împlinirea misiunii de a salva un suflet. Moment exprimat cu ajutorul cuvintelor simple turnate într-o construcție firească. | |
| = mulțumesc | Ela Victoria Luca [25.Aug.07 22:21] |
| Claudia, nu știu cum se pot însufleți aripile, dar știu cum să le ascult neîntâmplarea. Despre suflete, tot mai greu mi-e să scriu după această călătorie. Mădălina, despe pietrele născătoare de lumi este vorba aici, despre apele adâncite în miez de piatră și despre oameni, cei singuri și dăltuitori de viață. Spațiile umede sunt vii. Ecaterina, ai parcurs treaptă-cu-treaptă scara de gânduri, în sensul un cochilii. Fiecare dezvăluire a ta atinge un pas din realul trăit. Și îți mulțumesc îndeosebi pentru răbdarea de a primi în tine și de a înțelege până în miezul cuvântului. Mulțumesc frumos pentru semnul vostru aici, Ela | |
| = istoria blestematelor punti | Miriam Cihodariu [26.Aug.07 11:02] |
| Buna Ela! Long time no read... Mie cel mai mult mi-a placut "ma feresc de ura, de patima, de deznadejde, de istoria blestematelor punti"... adica lucrurile care dau acel farmec efemer vietii. Ma facesa ma gandesc la un fel de renuntare budista, ascetica, de respingere a vietii evidente, a iluziei mayei.... a umedului aici, in poezia ta. Te mai citesc :) | |
| = . | Rodica Vasilescu [09.Oct.12 17:25] |
| multa lume care interpreteaza. uneori insa interpretarea poate deveni excesiva si sacaitoare un pic. de unde si faptul ca in general in poezie, suprarealismul legat de simbolism daca nu progreseaza raman un cerc din care nici sfanta vineri nu te mai scoate. hei apropo salut:) | |
| = de nu era asa rea/ Ela sigur nu racea | dumitru cioaca-genuneanu [27.Aug.07 00:16] |
| seara, mai ales seara, când mă aștern obosită, mă feresc de ură, de patimă, de deznădejde. de istoria blestematelor punți. (Ela Victoria Luca) cand incerc sa-ntind o punte de-ntelegere nu vaier vazand pletele-mi carunte Ela mi-o arunca-n aer p.s. cand se-ntinde obosita si sperante-n mine cresc Ela nu vrea sa-mi permita nici macar s-o invelesc | |
| = mulțumesc | Ela Victoria Luca [29.Aug.07 19:55] |
| Miriam, ne ferim cât putem de cele rele, tot mai multe ele fiind printre noi. Uneori nu reușim, și atunci vin toate ca un tăvălug și ne smulg ce avem mai prețios, mai ales dacă și când suntem slabi. Claude, de aceea mă tem și eu de interpretări, deși în același timp nu putem fără ele. Tot ce vedem, auzim, mirosim, atingem, auzim... interpretăm cumva. Nu putem fără această descifrare. Excesul deformează, într-adevăr. Dar asta e altă poveste. Mă bucură să te regăsesc pe-aici. Nea Genu: de te-aruncă Ela, nene, e de bine, zău așa: rămâi și făr' de izmene și te doare și cocoașa. p.s.: ea întinsă nu prea stă, că e zdupeșă și mândră; dar îți rupe și o coastă de nici leacu' nu te-ajungă Ela | |