| + peisaj marin cu depărtări însăilate | Dana Banu [29.Jan.08 08:26] |
| o poezie cu irizări magice, feminitatea textului e una degajată și fără voluptăți defavorizante, un peisaj marin cu depărtări însăilate fascinat inițial "romanța" din titlu m-a făcut să oscilez între a intra sau a nu intra în text, a fost bine că am intrat... "sâmburele tăcerii" și "stârvul timpului" par oarecum o încărcătură pentru drumuri scurte dar echilibrul textului se păstrează prin imaginile vii și fosforescente pe care ai reușit să le redai cu o voce aparte semn de respect | |
| + volta | florin caragiu [29.Jan.08 08:50] |
| un text fain, care arata forta a sugestiei poetice si precizie in deturnarea sensurilor comune spre noi perspective, o volta reusita in preschimbarea prabusirii in urmarire... las semn de apreciere. | |
| = dintre recifuri, cu uimire | Adriana Lisandru [29.Jan.08 10:50] |
| Dana, Florin, mi-ati prilejuit o surpriza de proportii. Nu ma asteptam la o primire...luminata, multumescu-va, in primul rand pentru lectura, apoi pentru aprecieri. Dana, stiu, titlul nu-i tocmai inspirat, dealtfel, cand o sa vezi un titlu inspirat pe pagina asta, sa stii ca se datoreaza intamplarii. :) E o suferinta mai veche de-a mea si inca nu i-am gasit antidotul. Ma bucur insa ca nu te-a descurajat aspectul prea insiropat al invelisului. din nou, multumiri. | |
| = la buna revenire | Cristina Sirion [30.Jan.08 02:18] |
| "hei, unde sunteți, rechinii mei sidefii, tu pește viperă și tu pește balon, îmi vând fiordurile pe un cal de mare și mitra caldă pe un unicorn" si "stârvul timpului putrezea în cadran și smârcuri picurau din minutare" mi-au placut in mod special. "reciful meu stâng stângaci și prelung" m-a facut sa zambesc, excelent! Foarte reusita si in plina miscare, e pur si simplu vie. | |
| = Un comentariu oareșcare | Sorin Horotan [30.Jan.08 20:12] |
| Am să îndrăznesc să spun și eu câteva cuvinte despre această poezie. Am stat o vreme în fața primului vers, asta pentru că am avut senzația că sună puțin a clișeu. După această vreme am realizat frumusețea lui, “intrai în coamele apelor cum lumina-n vitralii”. Are acest vers forța unui tablou impresionist. Trebuie doar să fi puțin atent la el, să deschizi ochii și să vezi exact cum e intrarea în valuri. În fapt sunt absolute convins că se poate construi un tablou dupa acest vers. Forța lui nu stă atât în descriptivitate, cât în comparație, comparație care nu e una clasică, nu se folosește “ca” ci “cum”. Excepțional gestionat versul. Nu ar fi avut aceeași forță folosind comparația uzuală. Acel “cum” creează o atmosferă familială, crește intensitatea actului, te face să înțelegi poziția celui care privește. Practic folosirea lui “cum” ca element de comparație face versul să aibă forța unui tablou impresionist. Un al doilea vers care mi-a plăcut „îți striga reciful meu stâng stângaci și prelung”. Dacă în versul anterior era un înteng tablou, aici e altceva, la fel de reușit. Acum nu mai e un tablou ci e o bucată muzicală. Din început aflu asta, pentru că „reciful striga”. Dacă versul ar fi doar atât, am avea zgomot, sonor, ca la un radiou la care încă nu s-a prins vreun post. Adriana însă nu s-a oprit aici, ci a căutat „postul de radio”. Vine și spune „stâng stângaci și prelung”. Minunat. E ca o doină, ca un bocet acest vers. E foarte greu să găsești cuvintele care s-au născut unul lângă altul, Adriana reușește de două ori în aceeași poezie. Orice cuvânt scoți din acest vers îl distrugi. Aș mai spune multe, dar nu vreau să plictisesc. Cu îngăduință aș mai face un lucru. Până acum a fost de bine, aș avea și niște obiecții. Am să îndrăznesc să arăt care sunt acestea scoțându-le efectiv din poem, lăsând poemul așa cum îl văd eu. Să mi se ierte îndrăzneala, e doar o părere, am senzația că anumite versuri scad din stare. Așadar: intrai în coamele apelor cum lumina-n vitralii, tăcerea se făcuse amară și ploua și privirile mi s-au despicat într-un scrâșnet, verzui, trăgeam lacom spre mine adâncul cu palma hei, unde sunteți, rechinii mei sidefii, tu pește balon, îmi vând fiordurile și mitra caldă prin genele mele meridian, asfințeai prin genele mele cărare, timpul putrezea să nu privești înapoi, îți striga reciful meu stâng stângaci și prelung, să nu privești, și te ajung… | |
| = Sorin Horotan | Adriana Lisandru [30.Jan.08 20:55] |
| scuza-mi intarzierea - acum am gasit comentariul tau.surpinzatorul tau comantariu! :) as spune ca m-ai facut sa-mi redescopar poezia...multumesc! despre varianta ta si ceea ce spui ca este surplus: am preferat sa-i dau o anumita melodicitate (vezi titlul), o anumita curgere, asumandu-mi riscul...balastului inerent. dealtfel, acum e tarziu pentru schimbari, poezia e trimisa deja spre publicare, va aparea intr-o antologie. din nou, multumesc pentru aprecieri si atenta lectura. | |
| = Doar atent | Sorin Horotan [31.Jan.08 11:05] |
| Poti sa te uiti neatent la televizor. Un poem nu il poti citi neatent, nu ai voie sa o faci. In ce priveste surplus, e mult spus. Aveam doar eu senzatia ca se pierde din stare. Frumusetea poeziei e ca odata ce a fost scrisa, devine independenta si isi face de cap prin lume, vrem nu vrem. Tocmai de aia mi-am permis si eu sa o "aerisesc". | |
| = Sorin | Adriana Lisandru [31.Jan.08 11:13] |
| "Frumusetea poeziei e ca odata ce a fost scrisa, devine independenta si isi face de cap prin lume, vrem nu vrem. " Subscriu. Creem niste perfecti tradatori rupti din carnea gandurilor noastre. P.S.: succes cu Scrierile. | |
| = de unde pot....? | Petru Teodor [05.Nov.08 16:04] |
| De unde pot sa dau si eu o stea pentru acest poem? Imi place mult, i-as da stea dupa stea pana la trei prabusiri, trei sori, trei solzi si te ajung... | |