| = nedumerire... | ioana matei [07.Feb.08 06:59] |
| nu inteleg mai nimic... "viața e un avort spontan" obsedat de america?...sau poate autorul e american si are pulsul 0?... | |
| = sonorități lirice într-un "spațiu mioritic"... | Amalia Cretu [06.Feb.08 20:28] |
| adevărată narațiune, poema de față își asigură structura prin asamblarea numeroaselor imagini asupra lucrurilor, oamenilor și sentimantelor create pe fondul unei atmosfere predominant pragmatică din care lipsesc imaginile idilice și retoric romantice; permanenta îndoială, redată prin întrebarea "ce știi tu?" este motivată de nevoia adaptării cu rapiditate la starea de echilibru funciar într-un spațiu aflat "pe marginea prăpastiei", aprecieri, amalia | |
| = Lume degradanta | razvan rachieriu [07.Feb.08 14:15] |
| Eu am văzut aici o lume degradantă, mizeră și promiscuă, cu oamenii care se mișcă prin grămada de “bălegar” a existenței, o lume mutată din centrul stabil al dogmelor sale spre “marginea prăpastiei” ce inoculează “senzația de vomă”, când “viața e un avort spontan”, o târfă ce te trădează cu fizionomiile morții. Fecund, profund, rotund ! | |
| = . | emilian valeriu pal [08.Feb.08 15:54] |
| Ioana, nu e vina mea ca nu intelegi. Amalia, intial textul a fost conceput ca proza, multumesc de semn. Razvan, multam de interpretare. | |
| = multumesc... | ioana matei [08.Feb.08 22:18] |
| poate ca nu invinovateam ci doar ceream ajutor...dar...raspunsul tau ilustreaza perfect felul in care explicitul devoreaza implicitul...iar tu, desigur, nu esti vinovat... | |
| = Buna, | Camelia Olteanu [09.Feb.08 17:13] |
| "Adevărata narațiune" cum spune Amalia, îmi plac comparațiile, îmi place cum e structurată. "te uiți în gol și golul se uită la tine" am găsit ceva asemănător în poeziile lui Giaccomo Leopardi și mi-a ramas aceasta imagine întipărită-n minte. Încercam să-mi imaginez un dialog cu acest gol :) cu putina ironie, evident privind în gol " de ce te uiți la mine cu ochi străini și goi? Nu crezi c-ar fi mai bine sa-i scoate-m pe amadoi? " ori " Te rog să nu mă mai privești că mă jenez, tocmai voiam să fac un duș ". Mi-a plăcut acest poem, e un tabloul cu ramă gri argintată din care am vrea toți să evadăm. Suntem prizonieri cu sau fară voia noastră. Realitatea dureroasă a zilelor în care trăim. Cu stima, Camelia | |