| = alberto | cezara răducu [04.Mar.08 19:14] |
| știi probabil și care este cel mai scurt dialog dintre un împărat și un papă? napoleon:te arestez! papa:te excomunic! sper să nu mă lase memoria. fiecare cu adorații lui.. ps:mie îmi place și acest stil al tău......mai metafizic să-i spun. sincerial, | |
| = cezara | Alberto M. Popesco [04.Mar.08 20:30] |
| ma bucur ca-ti place, e un poem mai de vara. merci, te mai astept | |
| = comentariu | stela baba [05.Mar.08 08:43] |
| Nu-mi place, caci n-o inteleg.E prea ,, metafizica" ptr. mine!Ce ai nimerit totusi e virusul,,Care sterge orice urma de compasiune umana La nivel de poezie electronica" | |
| = raspuns | Alberto M. Popesco [05.Mar.08 09:38] |
| daca nu intelegi, nu-i nimic grav. nici eu nu inteleg tot timpul. merci, te mai astept | |
| = *** | Cristina Sirion [06.Mar.08 02:02] |
| Are ceva teribil de atragator poezioara asta. Trebuie luata la pachet, zambita, lasata in extravaganta ei. Mi-a placut in mod interzis, asa cum iti plac golanii la colt de strada. Are nu stiu-ce si nu-stiu-cum, un fel de originalitate de ghetou. Suficient de puternica, ca sa ma faca sa scormonesc inapoi dupa ea. :o) | |
| = Cristina Sirion | Alberto M. Popesco [06.Mar.08 11:22] |
| multumesc foarte mult pt comentariu. si eu te citesc in mod constant. te mai astept | |
| = la colturi | Adriana Lisandru [06.Mar.08 11:28] |
| mi se pare una din poeziile acelea pe care le scrii pe coltul mesei, pe un colt de foaie, cu tigara in coltul gurii si cu ochii mijiti de fum...:) asta nu inseamna ca lectura nu a meritat. desi taaare sunt obositoare patratelele acelea care tin locul diacriticelor. mi-a placut mult dumnezeul-sofer si fericirea-instant. P.S. buna si ultima ta proza, cea cu pictorul Traian (e ultima, oare?)...din pacate, n-am avut timp sa las semn. | |
| = iar am patratele?! | Alberto M. Popesco [06.Mar.08 11:33] |
| Dios mio, cand o sa scap de ele?! merci-merci, te mai astept. ma gandesc cum sa solutionez tema diacriticelor, a devenit o prb existentiala ptr mine :D | |
| = Un nivel cât o deghizare poetică | T. Constantin Georgescu [09.Jan.09 07:22] |
| O alegorie, în care abstractul nu trebuie căutat printre rânduri (aparent normale, inclusiv transcendentalul), ci în aplombul (abstract) și în periplul (abstract), care mai au, cu siguranță, paliere subdivine. „Întind degetul spre geam. Spre voi.” a trebuit să folosească un punct, între două cuvinte, pentru a se remarca locul îngust al clepsidrei, dar și sorbul, format din noi toți. „Mă furișez după el./Șefu’, n-ai o țigară ?!” ne determină să ne furișăm în lipsurile vieții noastre. Sigur că trebuie să ne salvăm câte ceva, ca să nu ne fie ștearsă „orice urmă de compasiune umană./La nivel de poezie electronică.” Un nivel cât o deghizare poetică. | |