| = . | George Pașa [24.Jun.08 23:42] |
| Ela scrie uneori bine, chiar foarte bine, dar nu e cazul și aici, în opinia mea. De ce, se vor întreba unii? Pentru că, în afara unei structuri bine închegate, a unei abilități neîndoielnice în manevrarea vorbelor (nu a cuvântului), nu găsesc, din păcate, prea multe rânduri ce să spună ceva nou, sau măcar într-o manieră cu adevărat originală. E aici, mai degrabă, o răbufnire a unui ego prea încrezător. Fraze pretins gnomice, de genul celei din versul al doilea sau "ultima reprezentație contează nu repetiția nu inima-în-gheară" s-au mai spus. Versul final exprimă, în subtext, și spectacolul macabru care se produce pe aici. Paradoxal, sau poate că nu, deși mă recunosc printre "spectatorii-problemă" care nu vin la timp și nu aplaudă, nu pot să admir acest text. Sunt mulți autori de valoare nebăgați în seamă, iar editorii se recomandă între ei. Dar acest lucru s-a mai spus. E o constatare amară, nu e nicidecum o frustrare. Mai ales că sunt un cititor fidel al poeziilor Elei Luca. Sigur, mă pot aștepta și la alte "represalii", dar trebuia să vorbesc. | |
| = Pașa | Ela Victoria Luca [24.Jun.08 23:49] |
| dreptatea e a privitorului. singura precizare: aici, departe de răbufnire, ego, încrezător etc. dimpotrivă. o amărăciunea. față-în-față cu lumile. văzute. da, s-a mai spus. mai mult decât să spun sorry for any inconvenience acum, nu pot. și o spun nu neapărat direct ție, ci oricui citește aici. cât despre celelalte din final, e întotdeauna un echilibru, undeva. primesc cuvintele tale așa cum le-ai scris. și repet: "viața nu înseamnă nimic dacă nu este o ironie completă". poezia asta era o stupidă autoironie, atât ela | |
| = un frumos phoem | George Asztalos [25.Jun.08 05:28] |
| lehamitist Ela... Mă și întreb ce-o fi pățit doamna agoniei noastre poezești? Sunt sigur că te-a întărîtat și întărit ceva desigur neînstare să te doboare...:) Show must go on...relash? Sau ash, pur și simplu? Amical, ști tu. | |
| = Sa dezfoliezi din viata tragedia | razvan rachieriu [25.Jun.08 12:45] |
| Să dezfoliezi din viață tragedia și să-i relevi “ironia completă”, conferind actelor existențiale efecte de “comedii proaste”, face din oameni un public somnolent și insolent, “spectatori- problemă” care “urlă frenetic” prostia și obtuzitatea. | |
| = . | George Pașa [25.Jun.08 13:20] |
| Răzvan, scuză-mă pentru un comentariu la opiniile tale, dar ai citit cumva fără atenție, dar îmi păstrez respectul pentru puterea ta de pătrundere. "Spectatorul problemă" nu este cel care "urlă frenetic prostia și obtuzitatea", dimpotrivă, este acea ipostază a eului care se așază "confortabil în ultimul rând", dacă vrei, asemenea înțeleptului din "Glossa" eminesciană. În ceea ce privește frumusețea ideilor poetice, nu am nimic de reproșat acestui text, dar faptul că asociază o viziune înălțătoare asupra vieții cu alta sumbră, chiar dacă autoironică, că uzează de locuri comune scade, aș spune, din intensitatea mesajului. Respectul meu pentru autor și comentatori, chiar pentru editorul ce a făcut recomandarea se păstrează. | |
| = mulțumesc | Ela Victoria Luca [25.Jun.08 13:50] |
| George, apăi stai liniștit, pot scrie orice despre orice (mă luă cu tremurici când citii "doamna agoniei noastre"); de scriu azi un text "suav", înseamnă oare că sunt acum "suavă"? Spectacolul oricum se desfășoară mai departe, cu sau fără ochii mei. Răzvan, lumea ca reprezentație și ironia completă că ești, trăind-o, nevoit să participi, chiar și ca simplu spectator-problemă, în ultimul rând; de acolo se percepe totul în perspectivă. Nu neapărat cea care se vrea a fi jucată. Pașa, totul aici e înălțător și sumbru, totodată, aici pe pămânțelul cesta, că vedem sau nu contrastele, polarele, contradicțiile, paradoxurile, nu mai contează. Da, voi alege mereu ultimul rând. Și chiar dacă mesajul și alte cele nu au forță, s-au tot scris și rescris, se vor tot scrie, original sau nu, din păcate lucrurile esențial pe tema asta nu se vor schimba. Ah, ce fatalistă sunt zilele astea. O fi arșița. Care scoate din oameni - privește bine în jurul tău - tot ce e mai "superb". La bună regăsire, mulțumesc, Ela | |
| = nu am nicio concluzie-rezumat, mulțumesc. | Florin [04.Sep.08 21:30] |
| hah :D mie'mi place mult poezia asta, nuj de ce, poate pentru că am fost și eu odată de mult într-o sală de teatru în care publicul și actorii râdeau împreuna de tragedia pe care o puneau în scenă, de-l făceau pe autor să se răscolească în mormânt la fiecare hohot de râs isterizat. ține de perspectiva regizorală, veți sări - daca el vrea să râdă, atunci SÃ-SE-RÂDÃ (cu sensul de "să râdă toată lumea", nu "să se râdă el pe sine")! anyways, uitasem cât de elaborat se disecă o operă literară aici pe Agonia, poate de aia nu mi-a plăcut niciodata siteu ăsta - sună ca ora de română, doar că fară profesor. și totuși, ca să fiu în pas cu direcția generală a comentariilor ("when in Rome..."), voi adăuga succint: domnișoară Ela Victoria Luca, solicit să va congratulez pentru acest material de o iscusință impetuoasă și de un conținut inefabil care nu poate fi exprimat în cuvinte și deci nici în propoziții întregi. cu stimă și considerațiune, Florin. p.s. nu serios, chiar mi-a plăcut, în special ultima parte "ești spectatorul-problemă nu vii la timp nu aplauzi / nu privești nătâng nu rămâi prostit / nici măcar nu păstrezi naibii liber locul de lângă tine / pentru singura dragoste reală". poate sunt naiv, sau poate sunt singurul care a recunoscut sarcasmul, dar cred că "spectatorul-problemă" e tocmai acela care nu se uită la detalii, care nu caută să înțeleagă substratul adevărat al operei ci o ia ca atare, ca o înfățișare brută de fapte și caractere, individul care intră intr-o sală de teatru cu același entuziasm cu care ar fi vizionat ecranizarea piesei, lipsit de curiozitatea de a "trăi" el însuși odată cu personajele. | |