| = Ubi lingua latina [est], ibi ego [sum] | Adrian DUMITRU [08.Jul.08 05:45] |
| Fie-mi iertată o simplă și umilă părere, precum și faptul că simt totuși nevoia să o exprim [-si tacuissem, filosophus mansisessem, cine știe]. Prezentul text mă face să mă gândesc la Rousseau, le Douanier și nu Jean Jacques, și când spun asta nu mă refer la insolutele și fantastiele lui animale. Ci la atmosferă, la senzația de ansamblu. Riscat - ca exprimare - "bătrânelul" și "bătrâneii", relativ riscat "nepământean", hazardat începutul strofei a treia (primele trei versuri). Remarc însă strofa a șasea - poemul ar avea un start mai bun dacă ar pleca de aici, cred eu. În ceea ce privește titlul, voi cârcoti de amorul artei -nu sunt un clasicist :) - despre faptul că [tu] este, probabil, în plus. Formulele explicite de gen "ubi tu es" se întâlnesc mai ales în medievalia, limba unui Cicero sau Vergiliu este ceva mai contrasă și sintetică - "ubi es". | |