| = un poem cat o lume... | ioana matei [09.Aug.08 07:57] |
| impresionant, coplesitor!...scrisa de maini prin care, indiscutabil, poezia (ciocolată amară și lapte dulce) curge aproape misterios de firesc...un poem cu inima ascunsa...ce defineste lumea, ce-l priveste pe dumnezeu (prin separarea de el) din centrul unei lumi definite si inchise...mereu suntem prizonierii propriilor noastre perceptii si puteri de cuprindere si asimilare (la un moment dat!)...nu reusesc sa-nteleg deloc de ce ne *inchidem* intr-o lume (in realitate creatie divina perfecta!) si nu ne intrebam: oare asa cum exista aceasta lume pe care eu o *vad* nu exista si altele la care nu am acces inca?...si totusi, poemul tau e incarcat, vibreaza de frumusetea trairii intr-o lume in care ne-am *obisnuit* sa traim...imi place cum scrii, Adriana! tu esti o poeta! | |
| = multumesc Ioanei, Viorelului si celor care ma comenteaza pe mail | Adriana Giurcă [11.Aug.08 11:12] |
| cand cineva se uita la tine asa cum va uitati voi la mine acum parca iti vine sa te mai uiti si tu inca o data ca si cand brusc ai fi incetat sa fii invizibil. :) | |
| + Soarele nopții | Călin Sămărghițan [11.Aug.08 14:36] |
| O poezie compactă și consecventă sieși. Expresii minuțios construite din mici cioburi colorate (primele trei strofe) lovesc sonor timpanul receptării, vibrând la cele mai mici atingeri: "gol bine întreținut", "credibil de viu", "depozit de ființe", "dumnezeu se clatină". Apoi, o neașteptată personificare a morții. În strofa din mijloc este un "nu mai", apoi un "numai" care împiedică puțin, mi se pare, sonoritatea poemului. Aș pune "doar" în al doilea caz. Penultima strofă este o construcție dramatică a unei întrebări care ar suna cam așa: "simți și tu la fel?" Amestecul final de lumi și de memorii aruncă mingea de foc a acestei poezii în vârtejul teodiceic al experiențelor limită. Să-ți analizezi cu luciditate propriile-ți spaime, o auto-autopsie, iată o provocare demnă de luat în seamă. Să te decupezi pe tine din celălalt, să smulgi inimi, să arzi dorințe, să întreții golul din tine păzit cu gard și gardieni. Să amesteci dulce și amar laolaltă. Dacă adăugăm la toate acestea și un titlu extraordinar de bine țintit, ei bine, ce poate ieși de aici? O funambulescă (iertați-mi termenul) declarație de dragoste: "noaptea tu ești soarele care visează în creierul meu". | |
| = curaj | Anni- Lorei Mainka [11.Aug.08 15:09] |
| curajul acestor gesturi peste noapte si zi m-a impresionat da, dumnezeu se clatina - in oglinzile noastre in a lui presupun ca e drept si de neclintit privirile sunt rare care ard si se simt printre gratiile durerilor dar sunt si asta e bine curaj | |
| = Luminita asta e noua. :) | Adriana Giurcă [11.Aug.08 22:16] |
| Domnule Calin, aveti dreptate. O sa modific. Multumesc mult. Ati interpretat asa frumos incat m-am minunat ca am scris eu un asa poem frumos.:) Anni- multumesc. Chiar avem nevoie de curaj si sa ne tina cineva pumnii .Tot timpul. Chiar si atunci cand nu stim. | |